COMUNICAT
COMUNICAT din 20 ianuarie 2021 privind sintagma ”la data înscrierii inițiale la pensie” din cuprinsul art. IV alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice
Conținutul comunicatului
În ziua de 20 ianuarie 2021, Curtea Constituțională, în cadrul controlului posterior promulgării, cu unanimitate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma ”la data înscrierii inițiale la pensie” din cuprinsul art. IV alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice este constituțională, în ceea ce privește beneficiarii pensiilor de invaliditate, în măsura în care se interpretează că se referă la stabilirea pensiei pentru limită de vârstă prin aplicarea, pentru prima oară, a condițiilor de vârstă legală de pensionare și stagiu complet de cotizare prevăzute de Legea nr. 263/2010.