DECIZIA nr. 388 din 18 iunie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, în ansamblul său, precum şi, în special, a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (3), ale art. 6 alin. (1) lit. e) şi f), art. 8 alin. (2), art. 10, art. 11 alin. (2), art. 12 alin. (1) şi (2), art. 13-19 şi art. 20-28 din Legea nr. 176/2010, în redactarea anterioară modificărilor aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ

Valer Dorneanu	- președinte
Cristian Deliorga	- judecător
Marian Enache	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Gheorghe Stan	- judecător
Livia Doina Stanciu	- judecător
Elena-Simina Tănăsescu	- judecător
Varga Attila	- judecător
Cristina Cătălina Turcu	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, în ansamblul său, precum și, în special, a dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (3), ale art. 6 alin. (1) lit. e) și f), art. 8 alin. (2), art. 10, art. 11 alin. (2), art. 12 alin. (1) și (2), art. 13-19 și art. 20-28 din Legea nr. 176/2010, excepție ridicată de Ion Samoilă și Sevasta Samoilă în Dosarul nr. 250/2/2013*al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.847D/2017.2. La apelul nominal se prezintă, pentru autorii excepției, domnul avocat Dorin-Adrian Decianu și, pentru partea Agenția Națională de Integritate, doamna consilier juridic Denisa Chiurtu, ambii cu delegații depuse la dosar.3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului autorilor excepției, care solicită admiterea acesteia, arătând, în esență, că Legea nr. 176/2010 este neconstituțională în ansamblul său, deoarece nu conține diferențe semnificative față de conținutul normativ al Legii privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, declarată neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 1.018 din 19 iulie 2010. Pentru celelalte articole supuse controlului susține că sunt trei motive pentru care excepția trebuie admisă, și anume: inversarea sarcinii probei, deoarece depinde de atitudinea persoanei dacă va contesta sau nu raportul de evaluare, în condițiile în care acesta are efectele unui rechizitoriu; verificarea averii dobândite de o persoană anterior perioadei pentru care se face evaluarea, încălcându-se astfel art. 44 alin. (8) din Constituție cu privire la prezumția de dobândire licită a averii și publicarea declarațiilor de avere și de interese pe pagina de internet a Agenției Naționale de Integritate, contrar celor statuate prin Decizia Curții Constituționale nr. 415 din 14 aprilie 2010.4. Reprezentantul Agenției Naționale de Integritate solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate și păstrarea jurisprudenței Curții Constituționale, făcând referire la deciziile nr. 203, 204, 207 și 210 din 29 aprilie 2013.5. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, arătând că prezumția de dobândire licită a averii este una relativă, astfel că în situația în care Agenția Națională de Integritate face cercetări și constată că averea nu a fost dobândită licit, va sesiza instanța judecătorească, în fața acesteia administrându-se probele prin care autorii combat cele reținute, astfel că nu poate fi reținută încălcarea art. 44 alin. (8) din Constituție. Verificările făcute de Agenția Națională de Integritate cu privire la averea dobândită anterior sunt justificate de necesitatea cunoașterii averii deținute la momentul ocupării funcției. Se mai arată că sunt aplicabile și cele reținute prin deciziile nr. 401 din 8 octombrie 2013 și nr. 299 din 28 aprilie 2015.

CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:6. Prin Încheierea din 14 noiembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 250/2/2013*, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) și (3), ale art. 6 alin. (1) lit. e) și f), art. 8 alin. (2), art. 10, art. 11 alin. (2), art. 12 alin. (1) și (2), art. 13-19 și art. 20-28 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative. Excepția a fost ridicată de Ion Samoilă și Sevasta Samoilă într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului împotriva hotărârii prin care prima instanță a admis acțiunea formulată de Agenția Națională de Integritate și a dispus confiscarea unei sume de bani cu privire la care s-a constatat că este dobândită în mod nejustificat.7. În motivarea excepției de neconstituționalitate, se arată, în esență, că prin Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a mai multor dispoziții din Legea nr. 144/2007, iar prin Decizia nr. 1.018 din 19 iulie 2010 a constatat că dispozițiile Legii privind integritatea în exercitarea funcțiilor publice și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative sunt neconstituționale. 8. Se mai susține că, din analiza conținutului normativ al legii supuse controlului de constituționalitate și reținut ca neconstituțional prin Decizia nr. 1.018 din 19 iulie 2010, reiese că între forma supusă controlului de constituționalitate și forma care produce efecte în speța de față nu sunt deosebiri semnificative, practic, legiuitorul preluând soluțiile legislative din actul normativ declarat neconstituțional și transpunându-le în Legea nr. 176/2010. Or, potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituție, deciziile pronunțate de Curtea Constituțională sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, astfel că Parlamentul avea obligația de a pune de acord prevederile declarate neconstituționale cu dispozițiile Legii fundamentale. Întrucât legiuitorul nu și-a îndeplinit această obligație, se apreciază că Legea nr. 176/2010 în ansamblul său este contrară art. 147 coroborat cu art. 1 alin. (5) și art. 16 alin. (2) din Constituție.9. Din coroborarea prevederilor art. 8 cu cele ale art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 176/2010 rezultă că sesizarea inspectorului de integritate, făcută în condițiile art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 176/2010, conduce la evaluarea în sine a averii, a conflictelor de interese și a incompatibilităților, care sunt activități ce intră în sfera de competență a organelor de cercetare penală. Sub acest aspect, se învederează faptul că în activitățile de evaluare efectuate de către inspectorii de integritate - în cadrul cărora se administrează și se evaluează probe, se solicită orice informații necesare de la orice instituție, autoritate publică, persoană juridică de drept public sau privat, se efectuează expertize - urmate, potrivit art. 17, art. 19 și art. 21 din Legea nr. 176/2010, de întocmirea unui raport de evaluare, cu efecte juridice similare unui rechizitoriu/unei hotărâri judecătorești, aspect ce contravine art. 1 alin. (4) și (5), art. 21 alin. (4), art. 124 și art. 126 din Constituție. În acest context se apreciază că sarcina probei este răsturnată, cel care a primit raportul de evaluare trebuind să-și dovedească nevinovăția. În cazul necontestării acestui raport în justiție, acesta rămâne definitiv și produce consecințe la fel ca o hotărâre judecătorească.10. Prin activitatea desfășurată în concret de inspectorii Agenției Naționale de Integritate, practic, se evaluează și se verifică averea dobândită înainte de începerea mandatului, aspect ce duce la încălcarea prevederilor art. 44 alin. (8) coroborat cu alin. (9) din Constituție, Agenția Națională de Integritate neputându-se substitui Comisiei de cercetare a averii demnitarilor, a magistraților și a altor persoane cu funcții de conducere prevăzute de Legea nr. 115/1996, deoarece s-ar ajunge la situația în care un act al unui organ administrativ-jurisdicțional să ducă chiar la încetarea mandatului Președintelui României, care se află în lista ce cuprinde categoriile de persoane care au obligația declarării averii și a intereselor, aspect ce nu este prevăzut de Constituție. De altfel, Constituția prevede concret incompatibilitățile, durata mandatului și condițiile vacanței funcției, interimatul sau suspendarea din funcție, alte sancțiuni neputând fi reglementate prin lege infraconstituțională. Or, prin prevederile criticate, mandatul Președintelui poate fi afectat, ceea ce este contrar art. 83 din Constituție11. Autorii fac referire la deciziile Curții Constituționale nr. 148 din 16 aprilie 2003 și nr. 799 din 17 iunie 2011, arătând că prin acestea s-a reținut că prezumția dobândirii licite a averii constituie una dintre garanțiile constituționale ale dreptului de proprietate, în concordanță cu prevederile art. 44 alin. (1) din Constituție. Totodată, Curtea a subliniat prin Decizia nr. 85 din 3 septembrie 1996 și prin Decizia nr. 453 din 16 aprilie 2008 că reglementarea acestei prezumții nu împiedică cercetarea caracterului ilicit al dobândirii averii, sarcina probei revenind însă celui care invocă acest caracter. 12. Se arată că prin Deciziile Curții Constituționale nr. 453 din 16 aprilie 2008 și nr. 415 din 14 aprilie 2010 s-a statuat că măsura confiscării unor bunuri este reglementată constituțional doar în cazul săvârșirii unor infracțiuni sau contravenții, adică în situații constatate, în condițiile legii, ca reprezentând fapte cu un anumit grad de pericol social, și că prevederile art. 46 din Legea nr. 144/2007 extind măsura confiscării de la bunurile dobândite ilicit și cu privire la bunurile nejustificate, încălcând astfel prevederile art. 44 alin. (8) și (9) din Constituție.13. Autorii fac referire la considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 453 din 16 aprilie 2008 și arată că excepția ridicată în prezenta cauză trebuie admisă pentru aceleași considerente, textele de lege criticate aducând atingere art. 1 alin. (3), (4) și (5), art. 21 alin. (4), art. 23 alin. (11), art. 44 alin. (8) și (9), art. 83, art. 124 alin. (2), art. 126 alin. (1) și (2) și art. 147 din Constituție.14. Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudența Curții Constituționale. Totodată, se mai arată că motivele invocate de autori vizează, de fapt, aspecte de interpretare și aplicare în concret a Legii nr. 176/2010, acestea urmând a fi verificate sub aspectul legalității de instanța de contencios administrativ prin raportare la ansamblul prevederilor legale care au incidență în materie.15. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.16. Avocatul Poporului apreciază că textele de lege criticate sunt constituționale, precizând că își menține punctul de vedere exprimat anterior și reținut prin Deciziile Curții Constituționale nr. 401 din 8 octombrie 2013 și nr. 299 din 28 aprilie 2015.17. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului autorilor excepției, ale reprezentantului Agenției Naționale de Integritate și ale procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:18. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.19. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 2 septembrie 2010, în ansamblul său, precum și, în special, dispozițiile art. 1 alin. (1) și (3), ale art. 6 alin. (1) lit. e) și f), art. 8 alin. (2), art. 10, art. 11 alin. (2), art. 12 alin. (1) și (2), art. 13-19 și art. 20-28 din Legea nr. 176/2010, care aveau următorul cuprins: art. 1 alin. (1) referitor la categoriile de persoane care au obligația declarării averii și a intereselor și alin. (3) privind activitatea de evaluare desfășurată de Agenția Națională de Integritate; art. 6 alin. (1) lit. e) privind atribuția persoanelor responsabile cu implementarea prevederilor referitoare la declarațiile de avere și declarațiile de interese de a asigura afișarea și menținerea declarațiilor de avere și declarațiilor de interese și lit. f) referitor la obligația acestora de a trimite Agenției Naționale de Integritate, în vederea îndeplinirii atribuțiilor de evaluare, copii certificate ale declarațiilor de avere și ale declarațiilor de interese depuse în termen de 10 zile; art. 8 alin. (2) privind desfășurarea activității de evaluare efectuată de inspectorii de integritate din cadrul Agenției Naționale de Integritate cu privire la situația averii existente pe durata exercitării demnităților și funcțiilor publice, a conflictelor de interese și a incompatibilităților persoanelor care fac obiectul legii, conform prevederilor acesteia; art. 10 referitor la activitățile desfășurate de inspectorii de integritate; art. 11 alin. (2) privind activitatea ce constă în evaluarea declarației de avere, a datelor și a informațiilor privind averea existentă, precum și a modificărilor patrimoniale intervenite, a conflictelor de interese sau a incompatibilităților, exclusiv pentru perioada exercitării funcțiilor sau demnităților publice, art. 12 alin. (1) privind sesizarea din oficiu sau de către orice persoană fizică sau juridică și alin. (2) referitor la modalitățile prin care realizează sesizarea din oficiu, respectiv pe baza unui raport de sesizare întocmit de președintele Agenției Naționale de Integritate ori pe baza unei note întocmite de inspectorul de integritate, aprobată de conducerea inspectorilor de integritate; art. 13-19 și art. 20-26 care fac parte din secțiunea a 2-a - Evaluarea averii, respectiv secțiunea a 3-a - Evaluarea conflictelor de interese și a incompatibilităților; art. 27 referitor la sancțiunea nerespectării obligației de a răspunde solicitărilor Agenției Naționale de Integritate și instanța competentă să decidă aplicarea acesteia, precum și calea de atac împotriva hotărârii instanței și art. 28 referitor la săvârșirea infracțiunilor de fals în declarații de către persoanele care, cu intenție, depun declarații de avere sau declarații de interese care nu corespund adevărului.20. Curtea observă că art. 26 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 176/2010 a fost modificat prin art. 634 pct. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, fără a păstra soluția legislativă, iar lit. i) a fost abrogată prin art. 634 punctul 2 din același act normativ. În consecință, având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează să se pronunțe asupra art. 26 alin. (1) lit. h) și i) din Legea nr. 176/2010 în forma anterioară modificărilor aduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019.21. Referitor la prevederile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, Curtea observă că prin Decizia nr. 418 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 30 iulie 2014, a constatat că dispozițiile art. 25 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 176/2010 sunt constituționale în măsura în care sintagma „aceeași funcție“ se referă la toate funcțiile eligibile prevăzute de art. 1 din aceeași lege. Curtea reține că în prezenta cauză prevederile art. 25 din Legea nr. 176/2010 au fost criticate din altă perspectivă, astfel încât acestea vor fi supuse controlului de constituționalitate.22. În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 1 alin. (3) referitor la statul de drept, alin. (4) privind principiul separației și echilibrului puterilor, alin. (5) cu privire la obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, art. 16 alin. (2) referitor la supremația legii, art. 21 alin. (4) referitor la caracterul facultativ și gratuit al jurisdicțiilor speciale administrative, art. 23 alin. (11) referitor la prezumția de nevinovăție, art. 44 alin. (8) și (9) referitor la prezumția de dobândire licită a averii și la confiscarea bunurilor numai în condițiile legii, art. 83 privind durata mandatului Președintelui, art. 124 alin. (2) referitor la unicitatea, imparțialitatea și egalitatea justiției, art. 126 alin. (1) referitor la realizarea justiției prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege și alin. (2) privind stabilirea prin lege a competenței instanțelor judecătorești și a procedurii de judecată și în art. 147 alin. (1) referitor la efectele deciziilor de admitere ale Curții Constituționale.23. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că autorul Ion Samoilă deținea calitatea de primar, fiindu-i aplicabile dispozițiile art. 1 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 176/2010, astfel că prevederile art. 1 alin. (1) pct. 1-29 și pct. 31-39 nu au incidență în cauză, reglementând cu privire la alte categorii de persoane care au obligația declarării averii și a intereselor. Totodată, Curtea reține că art. 20, art. 21, art. 22 alin. (3) și (4) și art. 23-26 din Legea nr. 176/2010, în forma anterioară modificărilor aduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, care reglementează cu privire la evaluarea conflictelor de interese și a incompatibilităților, nu au legătură cu soluționarea cauzei în care s-a procedat la evaluarea averii, respectiv a declarațiilor de avere (sub imperiul art. 13-19 din Legea nr. 176/2010), iar nu la verificarea conflictului de interese sau a incompatibilității. 24. Pentru aceste motive, Curtea urmează să respingă ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) pct. 1-29 și pct. 31-39, art. 20, art. 21, art. 22 alin. (3) și (4) și ale art. 23-26, în forma anterioară modificărilor aduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ.25. Referitor la excepția de neconstituționalitate a prevederilor Legii nr. 176/2010, în ansamblul său, precum și, în special, a dispozițiilor art. 1 alin. (1) pct. 30 și alin. (3), art. 6 alin. (1) lit. e) și f), art. 8 alin. (2), art. 10, art. 11 alin. (2), art. 12 alin. (1) și (2), art. 13-19, art. 22 alin. (1) și (2) și art. 27 și 28 din Legea nr. 176/2010, Curtea reține că aceasta este neîntemeiată. 26. Astfel, prima critică este formulată la modul general și privește neconstituționalitatea în ansamblu a Legii nr. 176/2010, întrucât aceasta ar contraveni art. 147 coroborat cu art. 1 alin. (5) și art. 16 alin. (2) din Constituție, deoarece prin Decizia nr. 1.018 din 19 iulie 2010 Legea privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, devenită după publicare Legea nr. 176/2010, a fost declarată neconstituțională în controlul a priori exercitat de Curte. Curtea urmează să respingă această critică observând că, după pronunțarea Deciziei nr. 1.018 din 19 iulie 2010, legea menționată a fost supusă procedurii de reexaminare și, în general, a fost pusă în acord cu respectiva decizie.27. Cea de-a doua critică de neconstituționalitate privește faptul că din coroborarea prevederilor art. 8 cu cele ale art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 176/2010 rezultă că sesizarea inspectorului de integritate, făcută în condițiile art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 176/2010, conduce la evaluarea în sine a averii, a conflictelor de interese și a incompatibilităților, care sunt activități ce intră în sfera de competență a organelor de cercetare penală, aspect ce contravine art. 1 alin. (4) și alin. (5), art. 21 alin. (4), art. 124 și art. 126 din Constituție.28. Cu privire la aceste susțineri, Curtea observă cele reținute prin Decizia nr. 663 din 26 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 596 din 21 august 2012, și Decizia nr. 309 din 5 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 581 din 4 august 2014, potrivit cărora Agenția Națională de Integritate desfășoară o activitate administrativă și în competența sa nu intră soluționarea unor cazuri litigioase și nici sancționarea încălcărilor de lege. Totodată, Agenția Națională de Integritate nu pronunță hotărâri învestite cu autoritate de lucru judecat, ci întocmește rapoarte care se concretizează în evaluări ale unor fapte ori situații cu semnificație juridică a căror finalitate conferă dreptul de sesizare a instanțelor de judecată sau, după caz, a altor autorități și instituții competente, în vederea dispunerii măsurilor prevăzute de lege. 29. Cea de-a treia critică privește încălcarea art. 44 alin. (8) și (9) din Constituție. Curtea reține că prin Decizia nr. 388 din 4 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 769 din 23 septembrie 2019, paragrafele 33 și 34, a făcut trimitere la jurisprudența sa, reținând că și această critică este neîntemeiată, deoarece prin textele criticate se instituie controlul averii numai în cazul în care între averea declarată la data învestirii sau numirii în funcție și averea dobândită pe parcursul exercitării funcției se constată diferențe vădite și există dovezi certe că unele bunuri ori valori nu puteau fi dobândite din veniturile legale realizate de persoana în cauză sau pe alte căi licite. Curtea a observat că, pe de o parte, textele criticate stabilesc doar premisele declanșării controlului averii, nu și ale angajării răspunderii juridice, iar, pe de altă parte, că problema existenței dovezilor certe intră în sfera de aplicare a legii, care este de competența instanțelor judecătorești. Așadar, Curtea a reținut că susținerea autorilor excepției în sensul că textele analizate instituie o prezumție de dobândire ilicită a averii care constituie o condiție suficientă pentru declanșarea procedurii de control și pentru angajarea răspunderii și aplicarea sancțiunilor este neîntemeiată. Totodată, Curtea a reținut că art. 44 alin. (9) din Constituție nu exclude confiscarea averii în privința căreia instanța de judecată stabilește că a fost dobândită ilicit și că, din coroborarea alin. (8) și alin. (9) ale art. 44 din Legea fundamentală, reiese că pot exista și alte cazuri de confiscare, în afară de cel al bunurilor destinate, folosite sau rezultate din infracțiuni sau contravenții.30. Referitor la răsturnarea sarcinii probei, prin Decizia nr. 596 din 20 septembrie 2016, paragraful 26, Curtea a reținut că, în principiu, persoanele cărora li se evaluează averea cunosc exact conținutul declarațiilor depuse, astfel că pot să explice mențiunile din cuprinsul acestora. De altfel, din prevederile legii conform cărora inspectorul de integritate are obligația de a invita persoana verificată pentru a prezenta un punct de vedere nu se înțelege că aceasta se limitează la o singură prezentare a persoanei verificate, ci, aflând care sunt informațiile pe care trebuie să le clarifice, aceasta va putea să revină cu date și lămuriri suplimentare. Relevante sub acest aspect sunt, de asemenea, și prevederile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 176/2010, care prevăd că persoana supusă evaluării are dreptul de a fi asistată sau reprezentată de avocat și are dreptul de a prezenta orice probe, date ori informații pe care le consideră necesare, dar și cele ale art. 16 alin. (1) și (2) din aceeași lege, potrivit cărora, pentru lămurirea tuturor aspectelor privind diferențele semnificative, poate fi efectuată o expertiză extrajudiciară, potrivit legii, cu acordul persoanei a cărei avere este supusă evaluării, aceasta având dreptul să își aleagă un expert asistent (a se vedea în acest sens Decizia Curții Constituționale nr. 29 din 5 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 11 martie 2013).31. În final, Curtea reține că dispozițiile art. 23 alin. (11) și ale art. 83 din Constituție nu au incidență în cauză, deoarece conținutul normativ al textelor criticate nu reglementează în sfera prezumției de nevinovăție și a duratei mandatului Președintelui.32. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1. Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) pct. 1-29 și pct. 31-39, ale art. 20, art. 21, art. 22 alin. (3) și (4) și ale art. 23-26 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, în redactarea anterioară modificărilor aduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, excepție ridicată de Ion Samoilă și Sevasta Samoilă în Dosarul nr. 250/2/2013* al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal.2. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de aceleași părți, în același dosar, al aceleiași instanțe și constată că Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, în ansamblul său, precum și, în special, dispozițiile art. 1 alin. (1) pct. 30 și alin. (3), art. 6 alin. (1) lit. e) și f), ale art. 8 alin. (2), art. 10, art. 11 alin. (2), art. 12 alin. (1) și (2), art. 13-19, art. 22 alin. (1) și (2) și ale art. 27 și 28 din Legea nr. 176/2010 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 18 iunie 2020.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Cristina Cătălina Turcu
-----