LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
ORDIN

ORDIN nr. 3.203 din 28 ianuarie 2021 pentru modificarea Ordinului ministrului educaţiei şi cercetării nr. 5.457/2020 privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2021-2022

Emitent
Ministerul Educației
Publicat
Monitorul Oficial nr. 102 din 29 ianuarie 2021
Data publicării
29.01.2021
Vigoare
29 ianuarie 2021

Având în vedere:– prevederile art. 76 alin. (4), art. 94 alin. (2) lit. e) și ale art. 361 alin. (3) lit. d) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;– prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor);– prevederile Ordinului ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 3.753/2011 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii în sistemul național de învățământ, cu modificările ulterioare;– prevederile art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 212/2020 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și publicarea unor acte normative;– prevederile art. 15 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 24/2020 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației și Cercetării, cu modificările ulterioare,
ministrul educației emite prezentul ordin.Articolul IOrdinul ministrului educației și cercetării nr. 5.457/2020 privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2021-2022, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 834 și 834 bis din 11 septembrie 2020, se modifică după cum urmează: 1. La articolul 2, alineatul (8) se modifică și va avea următorul cuprins: (8) Copiile certificatelor de orientare școlară și profesională emise de centrul județean/al municipiului București de resurse și asistență educațională se depun, de către candidații care optează pentru admiterea pe locurile distinct alocate în unitățile de învățământ de masă pentru candidații cu CES, la unitatea de învățământ din care provin candidații, până cel târziu în prima zi de curs din semestrul al II-lea al anului școlar 2020 – 2021. Recomandările scrise vizând apartenența la etnia rromă se depun, de către candidații care optează pentru admiterea pe locurile speciale pentru rromi, la unitatea de învățământ din care provin candidații, în termenul precizat în Calendarul admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2021-2022, prevăzut în anexa nr. 1.2. La anexa nr. 1 „Calendarul admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2021-2022“, secțiunea „D. Admiterea candidaților pe locurile speciale pentru rromi“ se modifică conform anexei care parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul IIDirecția generală învățământ preuniversitar, Direcția generală minorități și relația cu Parlamentul, inspectoratele școlare județene/al municipiului București și unitățile de învățământ duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Articolul IIIPrezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Ministrul educației,
Gigel Paraschiv,
secretar de stat
București, 28 ianuarie 2021.
Nr. 3.203.
ANEXĂ

MODIFICĂRI
la Calendarul admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2021-2022
D. Admiterea candidaților pe locurile speciale pentru rromi
Data-limită/Perioada Evenimentul
2 octombrie 2020-23 aprilie 2021
Ședințe de instruire a profesorilor diriginți de către inspectorii școlari pentru minorități privind prezentarea procedurilor de admitere pe locurile speciale pentru rromi
Ședințe de informare și instruire cu părinții și elevii privind admiterea pe locurile speciale pentru rromi
NOTĂ:
După fiecare ședință se va întocmi proces-verbal de informare/instruire.
5 octombrie 2020-29 aprilie 2021
Eliberarea recomandărilor scrise de apartenență la etnia rromă
NOTĂ:
Recomandările scrise vizând apartenența la etnia rromă pot fi eliberate și on-line. În această situație, recomandarea este transmisă, prin e-mail, unității de învățământ din care provine candidatul, în format pdf, având semnătura electronică a emitentului. Răspunderea pentru autenticitatea și conținutul recomandării revine atât organizației rromilor, care o emite, potrivit statutului și procedurilor interne proprii cu privire la eliberarea recomandării, cât și părintelui/reprezentantului legal al elevului care solicită eliberarea unei recomandări de apartenență la etnia rromă.
29 aprilie 2021
Depunerea și înregistrarea de către părinte/reprezentantul legal a recomandării scrise, de apartenență la etnia rromă, la unitatea de învățământ de proveniență, în vederea înscrierii elevilor pe locurile speciale pentru rromi
NOTĂ:
Orice recomandare depusă la unitatea de învățământ ulterior acestei perioade nu va mai fi luată în considerare, pentru nicio etapă de admitere în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2021-2022!
10 mai 2021 Afișarea locurilor speciale pentru candidații rromi (1-2 locuri/fiecare clasă/grupă pentru fiecare filieră/profil/specializare/domeniu de pregătire/calificare)
8-9 iulie 2021
Completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către candidații care solicită înscrierea pe locurile speciale pentru rromi și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a, la unitatea de învățământ
Introducerea în baza de date computerizată a datelor din fișele de înscriere, verificarea de către părinți și candidați a corectitudinii datelor din fișa listată de calculator, corectarea eventualelor greșeli în baza de date computerizată și listarea fișelor corectate din calculator
NOTĂ:
Orice fișă depusă după această dată nu va mai fi luată în considerare.
Orice opțiune greșită poate conduce la o repartizare nedorită!
12 iulie 2021
Repartizarea candidaților pe locurile speciale pentru rromi și comunicarea rezultatelor candidaților
Repartizarea candidaților pe locurile speciale pentru rromi se face computerizat într-o sesiune distinctă, în ordinea descrescătoare a mediei de admitere și pe baza opțiunilor completate în fișa de înscriere.
NOTĂ:
Candidații nerepartizați pe locurile speciale pentru rromi, precum și cei care au fost repartizați, dar care solicită, în scris, renunțarea la locul pe care au fost repartizați pot solicita și primi o nouă fișă de înscriere pentru a putea participa la prima etapă de repartizare computerizată și admitere în învățământul liceal de stat pentru candidații din seria curentă, precum și pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2021-2022.

-----