LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
ORDIN

ORDIN nr. M.27 din 1 februarie 2021 pentru aprobarea Regulamentului privind descrierea, compunerea şi portul, pe timp de pace, al uniformelor militare ale personalului din Ministerul Apărării Naţionale

Emitent
Ministerul Apărării Naționale
Publicat
Monitorul Oficial nr. 152 din 15 februarie 2021
Data publicării
15.02.2021
Vigoare
15 februarie 2021

Pentru aplicarea prevederilor art. 2 alin. (5) din Ordonanța Guvernului nr. 51/1994 privind drepturile de echipament și materiale de resortul echipamentului, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 143/1994, cu modificările ulterioare,
având în vedere prevederile art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 270/2015 privind Statutul rezerviștilor voluntari, precum și ale art. 60 alin. (1) din Legea nr. 446/2006 privind pregătirea populației pentru apărare, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 40 alin. (1) din Legea nr. 346/2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul apărării naționale emite prezentul ordin.Articolul 1Se aprobă Regulamentul privind descrierea, compunerea și portul, pe timp de pace, al uniformelor militare ale personalului din Ministerul Apărării Naționale, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 2La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.38/2018 pentru aprobarea Regulamentului privind descrierea, compunerea și portul, pe timp de pace, al uniformelor militare ale personalului din Ministerul Apărării Naționale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 și 307 bis din 5 aprilie 2018, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 3Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul apărării naționale,
Nicolae-Ionel Ciucă
București, 1 februarie 2021.
Nr. M.27.