DECIZIA nr. 62 din 28 ianuarie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 256 alin. (1) din Codul penal

Valer Dorneanu	- președinte
Cristian Deliorga	- judecător
Marian Enache	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Gheorghe Stan	- judecător
Livia Doina Stanciu	- judecător
Elena-Simina Tănăsescu	- judecător
Varga Attila	- judecător
Marieta Safta	- prim-magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Răzvan Horațiu Radu.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 256 alin. (1) din Codul penal, excepție ridicată de Ene Sorica în Dosarul nr. 1.368/179/2017 al Judecătoriei Babadag. Cauza formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 88 D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită. Prim-magistratul-asistent referă că autoarea excepției a depus la dosar un document intitulat „motivarea excepției de neconstituționalitate a sintagmelor «prin violență sau amenințare» «ori prin desființarea și strămutarea semnelor de hotar»“, precum și un set de acte.3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, invocând, în esență, jurisprudența Curții Constituționale. Arată, totodată, că în motivarea excepției se solicită completarea textului de lege criticat, or, Curtea Constituțională nu se poate erija în legiuitor.

CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 22 noiembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 1.368/179/2017, Judecătoria Babadag a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 256 alin. (1) din Codul penal, excepție ridicată de Ene Sorica în plângerea formulată împotriva unor ordonanțe date într-un dosar al Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea.5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că sintagma „prin violență sau amenințare ori prin desființarea sau strămutarea semnelor de hotar“, cuprinsă în art. 256 alin. (1) din Codul penal, este neconstituțională, deoarece „legiuitorul nu a specificat ce formă de violență, iar organul de cercetare și organul de urmărire penală s-au folosit de această sintagmă constatând că nu a fost ocupată prin violență deși exista violența psihică folosită de făptuitori“. Se mai arată că legiuitorul nu a avut în vedere că la ocuparea terenurilor agricole nu poate exista violență fizică, deoarece, în speță, terenurile sunt la o distanță de circa 20 km de domiciliul și, pentru a opune rezistență, ar trebui să se cunoască cu exactitate momentul când se pătrunde pe teren. Făptuitorii, cunoscând sintagma „prin violență“ și dispunând de tractoare performante, au pătruns pe teren și „în circa o oră au încheiat lucrările de arat și semănat fără a avea loc violență fizică“. De asemenea, „cu tractoare performante pe care le dețin făptuitorii, ocuparea se poate face și pe timp de noapte“. În această situație, făptuitorii îi violează proprietatea profitând de sintagma „prin violență“, asigurându-se să nu o săvârșească și „așa cum rezultă din dosarul parchetului rezultă că făptuitorii ocupă terenurile din anul 2011, fără să răspundă penal“. În concluzie, sintagma „prin violență“ vine în sprijinul făptuitorilor care se asigură ca atunci când săvârșesc infracțiunea de tulburare de posesie persoana să nu fie prin preajma terenurilor pentru a opune rezistență ca să existe violență fizică și amenințare. Sintagma „prin amenințare“ vine în sprijinul făptuitorilor care se vor controla pentru a nu se manifesta, neavând niciun interes să amenințe dacă persoana în cauză nu știe momentul ocupării și nu are cum să opună rezistență. Sintagma „amenințare“ vine în sprijinul făptuitorilor „care după ce ocupă proprietatea se vor concentra să o ocolească pe aceasta, să nu o amenințe iar în acest mod proprietatea privată este violată (...) și nu este garantată și ocrotită de lege așa cum prevede Constituția în art. 44 și art. 136 alin. (5)“.6. Judecătoria Babadag opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât „vizează, în concret, o chestiune de aplicare a textului legal“. Apreciază că, prin criticarea modului în care au fost redactate dispozițiile art. 256 alin. (1) din Codul penal, se tinde la modificarea prevederilor legale și transformarea Curții Constituționale în organ legislativ, situație nepermisă de lege.7. Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul judecătorului-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.10. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 256 alin. (1) din Codul penal, referitor la infracțiunea de tulburare de posesie, care au următorul conținut: „Ocuparea, în întregime sau în parte, fără drept, prin violență sau amenințare ori prin desființarea sau strămutarea semnelor de hotar, a unui imobil aflat în posesia altuia se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.“11. În susținerea neconstituționalității normelor criticate, autoarea excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 44 alin. (1) și (2) referitoare la garantarea și ocrotirea dreptului de proprietate privată în mod egal, indiferent de titular, și ale art. 136 alin. (1) și (5) care consacră formele de proprietate și caracterul inviolabil al proprietății private.12. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, prin criticile formulate, autoarea acesteia nu ridică veritabile probleme de neconstituționalitate, ci, atribuind un înțeles propriu textului criticat, face o serie de considerații privind modul în care acesta s-ar aplica, în diverse situații, precum și asupra modului în care s-a făcut aplicarea concretă a acestui text în cauză. Or, așa cum observă și instanța de judecată care a sesizat Curtea Constituțională, astfel de considerente și critici se subsumează interpretării și aplicării legii, iar nu aprecierii constituționalității sau neconstituționalității acesteia. 13. Astfel fiind și ținând seama de faptul că instanța constituțională este garantul supremației Constituției, competență diferită de cea privind aplicarea legii în litigii concrete, ce revine instanțelor judecătorești învestite cu soluționarea acestor litigii, criticile astfel formulate de autoarea excepției excedează competenței instanței constituționale. Așa cum Curtea a reținut într-o jurisprudență constantă, „a răspunde criticilor autorului excepției în această situație ar însemna o ingerință a Curții Constituționale în activitatea de judecată, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 126 din Constituție, potrivit cărora justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege“ (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 1.402 din 2 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 9 decembrie 2010, Decizia nr. 357 din 22 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 9 iunie 2011, Decizia nr. 785 din 17 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 3 februarie 2016, paragraful 17, Decizia nr. 145 din 17 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 10 iunie 2016, paragraful 19, Decizia nr. 698 din 29 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 6 martie 2017, paragraful 23, Decizia nr. 149 din 14 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 586 din 21 iulie 2017, paragraful 14, și Decizia nr. 332 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 16 august 2017, paragraful 14, Decizia nr. 372 din 28 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 822 din 9 octombrie 2019).14. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 256 alin. (1) din Codul penal, excepție ridicată de Ene Sorica în Dosarul nr. 1.368/179/2017 al Judecătoriei Babadag.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Babadag și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 28 ianuarie 2021.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Prim-magistrat-asistent,
Marieta Safta
----