LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
HOTĂRÂRE

HOTĂRÂRE nr. 294 din 10 martie 2021 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Sală Polivalentă 5.000 locuri, municipiul Suceava, judeţul Suceava"

Emitent
Guvernul
Publicat
Monitorul Oficial nr. 248 din 11 martie 2021
Data publicării
11.03.2021
Vigoare
11 martie 2021

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.Articolul 1Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Sală Polivalentă 5.000 locuri, municipiul Suceava, județul Suceava“, realizat prin Compania Națională de Investiții „C.N.I.“ - S.A., prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Articolul 2Finanțarea obiectivului de investiții prevăzut la art. 1 se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, din bugetul local al unității administrativ-teritoriale municipiul Suceava, județul Suceava, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
Articolul 3Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții „C.N.I.“ - S.A., răspunde de modul de utilizare a sumelor aprobate potrivit prevederilor prezentei hotărâri.

PRIM-MINISTRU
FLORIN-VASILE CÎȚU
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
Kelemen Hunor
Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației,
Cseke Attila Zoltán
Ministrul finanțelor,
Alexandru Nazare
București, 10 martie 2021.
Nr. 294.
ANEXĂ

CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI
ai obiectivului de investiții „Sală Polivalentă 5.000 locuri, municipiul Suceava, județul Suceava“
Titular: Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației
Beneficiar:
Compania Națională de Investiții „C.N.I.“ - S.A., pe perioada realizării investiției
Unitatea administrativ-teritorială municipiul Suceava, județul Suceava, după realizarea investiției
Amplasament: municipiul Suceava, județul Suceava, adiacent străzii Iuliu Hossu (cardinal, 1917-1970)

Indicatorii tehnico-economici:

Valoarea totală a investiției, inclusiv TVA
(în prețuri valabile la data de 1.07.2020, 1 euro = 4,8372 lei)
mii lei 185.263
din care C+M mii lei 131.496
Valoarea finanțată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației prin „C.N.I.“ - S.A. mii lei 182.262
Valoarea finanțată de unitatea administrativ-teritorială municipiul Suceava mii lei 3.001
Eșalonarea investiției: INV/C+M

- Anul I INV mii lei 92.631
C+M mii lei 65.748
- Anul II INV mii lei 92.632
C+M mii lei 65.748
Capacități:

• Suprafață desfășurată mp 28.053,00
• Capacitate totală spectatori nr. 5.000
Durata de execuție a investiției: luni 24

Factori de risc
Obiectivul de investiții se va proteja antiseismic conform Normativului P100-1/2013, cu modificările și completările ulterioare.
Finanțarea investiției
Finanțarea se va realiza de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, din bugetul local al unității administrativ-teritoriale municipiul Suceava, județul Suceava, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
----