LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
ORDIN

ORDIN nr. 366 din 16 martie 2021 privind modificarea Ordinului ministrului sănătăţii nr. 807/2020 pentru stabilirea atribuţiilor în activitatea de testare în vederea depistării infecţiei cu virusul SARS-CoV-2 la nivelul unor unităţi aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii

Emitent
Ministerul Sănătății
Publicat
Monitorul Oficial nr. 265 din 17 martie 2021
Data publicării
17.03.2021
Vigoare
17 martie 2021

Văzând Referatul de aprobare nr. VVV 3.087 din 15.03.2021 al Direcției generale asistență medicală, medicină de urgență și programe de sănătate publică din cadrul Ministerului Sănătății,
având în vedere prevederile art. 25 alin. (2) și art. 52 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
ținând cont de prevederile art. 3 lit. g) și n) din Hotărârea Guvernului nr. 1.414/2009 privind înființarea, organizarea și funcționarea Institutului Național de Sănătate Publică, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul art. 4 alin. (1) pct. 1 și art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul sănătății emite următorul ordin:Articolul IOrdinul ministrului sănătății nr. 807/2020 pentru stabilirea atribuțiilor în activitatea de testare în vederea depistării infecției cu virusul SARS-CoV-2 la nivelul unor unități aflate în subordinea Ministerului Sănătății, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 14 mai 2020, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
La articolul 4, alineatul (5) va avea următorul cuprins:(5) Direcțiile de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București se vor adresa prioritar celui mai apropiat laborator din rețeaua publică, pe care îl vor contacta în vederea trimiterii probelor. În situația în care cel mai apropiat laborator din rețeaua publică are capacitatea de testare depășită, direcțiile de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București se vor adresa celui mai apropiat laborator privat. În cazul în care laboratoarele au capacitatea de testare depășită, direcțiile de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București vor contacta Institutul Național de Sănătate Publică pentru a fi repartizate către un alt laborator inclus în program, astfel încât toate probele prelevate să fie prelucrate în maximum 24 de ore.
Articolul IIPrezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Ministrul sănătății,
Andreea-Anamaria Moldovan,
secretar de stat

București, 16 martie 2021.
Nr. 366.
----