HOTĂRÂRE
HOTĂRÂRE nr. 22 din 8 martie 2021 referitoare la Pachetul privind azilul şi migraţia: Comunicare a Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor referitoare la un nou Pact privind migraţia şi azilul - COM (2020) 609 final, propunere de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind gestionarea situaţiilor legate de azil şi migraţie şi de modificare a Directivei 2003/109/CE a Consiliului şi a propunerii de Regulament (UE) XXX/XXX (Fondul pentru azil şi migraţie) - COM (2020) 610 final, propunere modificată de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a unei proceduri comune în materie de protecţie internaţională în Uniune şi de abrogare a Directivei 2013/32/UE - COM (2020) 611 final, propunere de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de introducere a unei proceduri de screening pentru resortisanţii ţărilor terţe la frontierele externe şi de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 767/2008, (UE) 2017/2.226, (UE) 2018/1.240 şi (UE) 2019/817 - COM (2020) 612 final, propunere de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind abordarea situaţiilor de criză şi de forţă majoră în domeniul migraţiei şi azilului - COM (2020) 613 final şi propunere modificată de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind instituirea sistemului "Eurodac" pentru compararea datelor biometrice în scopul aplicării eficiente a Regulamentului (UE) XXX/XXX (Regulamentul privind azilul şi gestionarea migraţiei) şi a Regulamentului (UE) XXX/XXX (Regulamentul privind relocarea), pentru identificarea unui resortisant al unei ţări terţe sau a unui apatrid în situaţie neregulamentară şi privind cererile de comparare cu datele Eurodac prezentate de autorităţile de aplicare a legii din statele membre şi de Europol şi modificarea Regulamentelor (UE) 2018/1.240 şi (UE) 2019/818 - COM (2020) 614 final
În temeiul dispozițiilor art. 67 și art. 148 alin. (2) și (3) din Constituția României, republicată, precum și ale Protocolului nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității, anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană și a Tratatului de instituire a Comunității Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 13/2008,
în baza Raportului Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/441 din 10.02.2021,
Senatul adoptă prezenta hotărâre.Articolul 1Senatul României constată că propunerile de regulament cuprinse în prezentul Pachet privind migrația respectă principiile subsidiarității și proporționalității.
Articolul 2Senatul României atrage atenția și recomandă inițiatorului legislativ european să fie avute în vedere următoarele observații referitoare la pachetul privind migrația:1. România a adoptat în permanență o poziție de echilibru și de susținere față de principiul solidarității, însă România s-a opus caracterului obligatoriu și automat al relocării, semnalând rezervă de fond cu privire la acest aspect, întrucât solidaritatea nu poate fi exprimată în baza unor indicatori și formule de calcul impuse care nu țin cont de situația obiectivă a fiecărui stat membru;2. propunerea de a determina cotele ce revin statelor membre pe baza populației și a produsului intern brut este un aspect în defavoarea acelora care, deși au o populație numeroasă sau un produs intern brut mare, au un istoric redus al cererilor de azil și, prin urmare, capacități pe măsură, respectiv limitate, de gestionare a solicitărilor de azil, element care ar putea produce dezechilibre la nivel național;3. o procedură obligatorie la frontieră poate fi implementată, însă cu asigurarea unei perioade de tranziție și a finanțării europene pentru pregătirea capacităților necesare.
Articolul 3Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, iar opinia cuprinsă în prezenta hotărâre se transmite instituțiilor europene.
Această hotărâre a fost adoptată de Senat în ședința din 8 martie 2021, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
p. PREȘEDINTELE SENATULUI,
ALINA-ȘTEFANIA GORGHIU
București, 8 martie 2021.
Nr. 22.
-----
Această hotărâre a fost adoptată de Senat în ședința din 8 martie 2021, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
p. PREȘEDINTELE SENATULUI,
ALINA-ȘTEFANIA GORGHIU
București, 8 martie 2021.
Nr. 22.
-----