DECIZIE
DECIZIA nr. 899 din 15 decembrie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c^1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004
|
Valer Dorneanu |
- președinte |
|
Cristian Deliorga |
- judecător |
|
Marian Enache |
- judecător |
|
Daniel Marius Morar |
- judecător |
|
Mona-Maria Pivniceru |
- judecător |
|
Gheorghe Stan |
- judecător |
|
Elena-Simina Tănăsescu |
- judecător |
|
Varga Attila |
- judecător |
|
Simina Popescu-Marin |
- magistrat-asistent |
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:3. Prin Încheierea din 15 aprilie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 45.323/3/2018, Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c^1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Excepția a fost ridicată de Societatea Dy’Angello International - S.R.L. din București într-o cauză având ca obiect o acțiune în constatare.4. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia susține, în esență, că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale, deoarece nu se asigură în egală măsură protecția unui interes particular prin intermediul instanțelor de contencios administrativ în litigiile dintre un particular și administrația publică, care, tradițional, erau de competența instanțelor de contencios administrativ. Se susține că legea este lipsită de claritate și încalcă accesul la justiție, creează premisa pentru inegalitate în fața legii, reglementarea este injustă, lipsită de proporționalitate și reprezintă o restrângere a dreptului de a se adresa instanțelor de contencios administrativ, în ipoteza în care ar exista un interes public privat.5. Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal opinează în sensul caracterului neîntemeiat al excepției de neconstituționalitate, reținând că în doctrina administrativă se face distincție între domeniul public al statului, situație în care raporturile juridice sunt specifice dreptului public, și domeniul privat al statului, când autoritatea acționează ca orice subiect de drept civil în raporturi juridice de drept comun. Arată că dispozițiile legale sunt clare, instanțele de drept civil fiind desemnate să soluționeze astfel de cauze, prin asigurarea protecției specifice, și nu se încalcă dreptul de acces la instanță, ci, dimpotrivă, se asigură accesul la forul competent. Instanța judecătorească mai reține că în această materie legiuitorul are o marjă mare de apreciere, în sensul art. 126 alin. (1) și (2) din Constituție, potrivit căruia justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege, iar competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege. Reține că partajarea competenței între instanțele de drept comun și cele de contencios administrativ se regăsește în legislația specifică perioadei interbelice (a se vedea sistemul instituit prin Legea nr. 144/1925 pentru Curtea de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 282 din 20 decembrie 1925).6. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.7. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:8. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.9. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 2 alin. (1) lit. c^1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora: „În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații: (...);c^1) sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative;“.10. În opinia autoarei excepției, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 1 privind statul român, art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 49 privind protecția copiilor și a tinerilor și art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.11. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile art. 2 alin. (1) lit. c^1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost completată prin art. I pct. 2 din Legea nr. 212/2018 pentru modificarea și completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 și a altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 658 din 30 iulie 2018, instituie asimilarea cu actele administrative a contractelor încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice și stabilesc că prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative. În accepțiunea Legii nr. 554/2004 [art. 2 alin. (1) lit. c)], actul administrativ este „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.“12. În acest context, cât privește critica de neconstituționalitate potrivit căreia art. 2 alin. (1) lit. c^1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 contravine dispozițiilor art. 21 din Constituție, Curtea constată că prevederile de lege criticate, asimilând contractele administrative unor acte administrative, nu îngrădesc sub niciun aspect dreptul părților interesate de a se adresa instanțelor judecătorești pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor lor legitime. Curtea Constituțională, prin Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, a statuat că „legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, ca și modalitățile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiție presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri, în formele și în modalitățile instituite de lege“.13. De asemenea, potrivit prevederilor art. 52 din Constituție, condițiile și limitele exercitării dreptului recunoscut persoanei vătămate de o autoritate publică se stabilesc prin lege organică, iar art. 73 alin. (3) lit. k) din Constituție prevede ca lege organică Legea contenciosului administrativ.14. În același timp, Curtea reține că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, stabilirea competenței instanțelor judecătorești și a procedurii de judecată este atributul exclusiv al legiuitorului, în timp ce art. 126 alin. (6) din Constituție garantează controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, pe calea contenciosului administrativ.15. Astfel, Curtea constată că, în aplicarea acestor prevederi constituționale, legiuitorul, prin prevederile de lege criticate, stabilește categoriile de acte administrative asimilate supuse controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ, asigurând, în acest cadru legal, garanțiile necesare care condiționează dreptul de acces liber la justiție și dreptul la un proces echitabil. În consecință, nu poate fi reținută încălcarea dispozițiilor art. 21 din Constituție.16. În același timp, Curtea subliniază că efectuarea operațiunii de calificare a unui anumit contract ca fiind un act administrativ aparține în exclusivitate instanțelor judecătorești chemate să soluționeze un litigiu (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 477 din 12 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 419 din 15 iunie 2011, și Decizia nr. 193 din 6 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 2 mai 2012).17. Totodată, Curtea reține că dispozițiile art. 53 din Constituție nu sunt incidente în cauză, întrucât acestea sunt aplicabile numai în ipoteza în care există o restrângere a exercitării drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, restrângere care, astfel cum s-a arătat anterior, nu s-a constatat.18. Curtea constată, de asemenea, că prevederile de lege criticate, prin obiectul lor de reglementare, nu interferează cu dispozițiile constituționale privind statul român, dreptul de proprietate privată și protecția copiilor și a tinerilor, motiv pentru care invocarea dispozițiilor art. 1, art. 44 și art. 49 din Legea fundamentală nu are relevanță în soluționarea excepției de neconstituționalitate.19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Dy’Angello International - S.R.L. din București în Dosarul nr. 45.323/3/2018 al Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și constată că prevederile art. 2 alin. (1) lit. c^1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 15 decembrie 2020.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Simina Popescu-Marin
----