LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
DECIZIE

DECIZIA nr. 82 din 16 februarie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 432 alin. (4) din Codul de procedură penală

Emitent
Curtea Constituțională
Publicat
Monitorul Oficial nr. 459 din 29 aprilie 2021
Data publicării
29.04.2021
Vigoare
29 aprilie 2021


Valer Dorneanu

- președinte

Cristian Deliorga

- judecător

Marian Enache

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Oana-Cristina Puică

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea. 1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 432 alin. (4) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ioan Poenar în Dosarul nr. 1.793/195/2017 al Tribunalului Hunedoara - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 529D/2018.2. La apelul nominal lipsește autorul excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, arată că dispozițiile art. 432 alin. (4) din Codul de procedură penală - referitoare la procedura de judecată a contestației în anulare - nu au legătură cu soluționarea cauzei în care a fost ridicată excepția, întrucât cauza respectivă vizează o contestație în anulare ce a fost respinsă în etapa verificării admisibilității în principiu a acestei căi extraordinare de atac.

CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:4. Prin Încheierea din 29 martie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 1.793/195/2017, Tribunalul Hunedoara - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 432 alin. (4) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Ioan Poenar cu ocazia soluționării contestației împotriva unei sentințe penale prin care a fost respinsă ca inadmisibilă contestația în anulare formulată împotriva unei încheieri prin care a fost soluționată o contestație cu privire la durata procesului penal.5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile art. 432 alin. (4) din Codul de procedură penală încalcă principiile fundamentale privind folosirea căilor de atac, dreptul la un recurs efectiv și dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală. În acest sens, autorul excepției arată că „dispozițiile art. 432 alin. (4) din Codul de procedură penală, cu precizarea «împotriva unei sentințe pentru care nu este prevăzută o cale de atac» sau «un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude», încalcă prevederile constituționale și convenționale invocate, întrucât legislația internă nu dă dreptul la o cale de atac clară și accesibilă Ministerului Public, contestatorului/apelantului“.6. Tribunalul Hunedoara - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât, potrivit prevederilor art. 129 din Constituție, căile de atac se exercită în condițiile legii. Prin urmare, legiuitorul are posibilitatea să aprecieze împotriva căror hotărâri se pot exercita căi de atac.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. 8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.10. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 432 alin. (4) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: „(4) Sentința dată în contestația în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă.“11. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 129 privind folosirea căilor de atac și ale art. 20 alin. (2) referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, raportat la prevederile art. 13 referitor la dreptul la un recurs efectiv din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenție.12. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, prin încheierea de sesizare a Curții Constituționale, judecătorul de drepturi și libertăți a reținut - cu privire la istoricul cauzei în care a fost ridicată excepția - că autorul acesteia a exercitat calea extraordinară de atac a contestației în anulare împotriva Încheierii penale nr. 130/CC/2017, pronunțată de Judecătoria Brad în Dosarul nr. 2.387/176/2017, având ca obiect soluționarea unei contestații privind durata procesului penal, care a fost formulată într-o cauză aflată în cursul urmăririi penale. Contestația în anulare a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin Sentința penală nr. 213/CC/2017, pronunțată de Judecătoria Brad în Dosarul nr. 1.793/195/2017. Autorul excepției a formulat apel împotriva Sentinței penale nr. 213/CC/2017, pronunțată de Judecătoria Brad, calea de atac fiind însă calificată drept contestație de către Curtea de Apel Alba Iulia, care și-a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului Hunedoara. Această contestație a fost respinsă, ca inadmisibilă, în baza prevederilor art. 425^1 alin. (1) și alin. (7) pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, prin Încheierea penală nr. 12 din 29 martie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 1.793/195/2017 al Tribunalului Hunedoara, dosar în care a fost ridicată prezenta excepție de neconstituționalitate.13. Curtea reține că dispozițiile art. 432 din Codul de procedură penală stabilesc procedura de judecare a contestației în anulare, procedură care este aplicabilă ulterior verificării admisibilității în principiu. Așadar, dispozițiile art. 432 alin. (4) din Codul de procedură penală - referitoare la calea de atac în materia contestației în anulare, care este apelul - vizează exclusiv hotărârile pronunțate în procedura de judecare a contestațiilor în anulare care au fost admise în principiu. 14. Cauza în care a fost ridicată prezenta excepție de neconstituționalitate vizează însă o hotărâre judecătorească prin a fost respinsă, ca inadmisibilă, o contestație în anulare cu ocazia verificării admisibilității în principiu, iar calea de atac exercitată a fost calificată drept contestație, cale de atac ordinară reglementată de prevederile art. 425^1 din Codul de procedură penală, competența revenind judecătorului de drepturi și libertăți, întrucât contestația în anulare a fost exercitată împotriva unei încheieri prin care a fost soluționată o contestație privind durata procesului penal formulată într-o cauză aflată în cursul urmăririi penale. 15. Prin urmare, cauza de față vizează etapa admiterii în principiu a contestației în anulare, etapă care nu intră în sfera de aplicare a textului de lege criticat, ci este reglementată de prevederile art. 431 din Codul de procedură penală. Aceasta înseamnă că dispozițiile art. 432 alin. (4) din Codul de procedură penală - ce reglementează procedura de judecare a contestației în anulare - nu au legătură cu soluționarea cauzei în care a fost ridicată prezenta excepție de neconstituționalitate. Or, potrivit prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești [...] privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei [...]“.16. Ținând cont de prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 432 alin. (4) din Codul de procedură penală este inadmisibilă.17. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 432 alin. (4) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ioan Poenar în Dosarul nr. 1.793/195/2017 al Tribunalului Hunedoara - Secția penală.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Hunedoara - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 16 februarie 2021.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Oana-Cristina Puică
----