HOTĂRÂRE
HOTĂRÂRE nr. 70 din 25 mai 2021 referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - O Uniune a egalităţii: Strategia privind egalitatea pentru persoanele LGBTIQ 2020-2025 - COM(2020) 698 final
În temeiul dispozițiilor art. 67 și art. 148 alin. (2) și (3) din Constituția României, republicată, precum și ale Protocolului nr. 1 privind rolul parlamentelor naționale în Uniunea Europeană, anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană și a Tratatului de instituire a Comunității Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 13/2008,
în baza Raportului Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/103 din 29.04.2021,
Senatul adoptă prezenta hotărâre.Articolul 1Senatul României: 1. constată că:a) prezenta strategie adoptată este un document ambițios, ce își propune abordarea frontală a discriminării minorităților sexuale, într-un registru maximal;b) documentul oferă linii generale de acțiune pentru combaterea fenomenului discriminării, modul concret de implementare fiind de competența statelor membre; c) problematica drepturilor persoanelor aparținând comunității LGBTIQ apare tot mai des pe agenda organizațiilor internaționale și asistăm la o presiune din ce în ce mai mare pentru consolidarea cadrelor naționale de protejare a drepturilor acestora;2. susține:a) egalitatea de șanse și de tratament între bărbați și femei, precum și nediscriminarea, care reprezintă valori centrale și drepturi fundamentale în UE, fiind consacrate în tratate și în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene;b) că problematica drepturilor persoanelor LGBTIQ se regăsește reflectată tot mai des în cadrul raportărilor periodice pe care statul român le realizează în baza instrumentelor internaționale asumate în domeniul drepturilor omului;c) că instrumentele convenționale la care România este parte, așa cum sunt interpretate și aplicate de mecanismele de monitorizare create de acestea, interzic discriminarea pe bază de sex și gen, iar interpretarea evolutivă a dispozițiilor convenționale a condus la dezvoltarea noțiunii de gen, incluzând identitatea de gen, orientarea sexuală în legătură cu identitatea de gen, recunoașterea de gen; 3. consideră importante:a) consolidarea protecției juridice a persoanelor LGBTIQ împotriva limbajului instigator la ură și a violențelor motivate de ură;b) protejarea și promovarea sănătății mentale și fizice a persoanelor LGBTIQ;c) promovarea incluziunii și a diversității la locul de muncă; d) combaterea inegalității în învățământ, sănătate, cultură și sport;4. încurajează elaborarea unor planuri de acțiune privind egalitatea pentru persoanele LGBTIQ, ținându-se cont de bunele practici existente. Obiectivul va fi asigurarea unei mai bune protecții a persoanelor LGBTIQ împotriva discriminării, completând acțiunile din cadrul acestei strategii cu măsuri destinate să promoveze egalitatea pentru persoanele LGBTIQ în domenii care țin de competența statelor membre.
Articolul 2Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Această hotărâre a fost adoptată de Senat în ședința din 25 mai 2021, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
PREȘEDINTELE SENATULUI
ANCA DANA DRAGU
București, 25 mai 2021.
Nr. 70.
-----
Această hotărâre a fost adoptată de Senat în ședința din 25 mai 2021, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
PREȘEDINTELE SENATULUI
ANCA DANA DRAGU
București, 25 mai 2021.
Nr. 70.
-----