LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
HOTĂRÂRE

HOTĂRÂRE nr. 624 din 3 iunie 2021 privind aprobarea închirierii unei părţi din imobilul 867 aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale

Emitent
Guvernul
Publicat
Monitorul Oficial nr. 579 din 08 iunie 2021
Data publicării
08.06.2021
Vigoare
08 iunie 2021

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 861 alin. (3) și art. 868 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, și în conformitate cu prevederile art. 333 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.Articolul 1(1) Se aprobă închirierea unei părți din imobilul 867, aflat în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Apărării Naționale, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, în vederea amplasării unei stații GPL.(2) Închirierea părții de imobil prevăzută la alin. (1) se face prin licitație publică, în condițiile legii.(3) Contractul de închiriere se încheie pe o perioadă de 5 ani. (4) Prețul minim al închirierii este de 400 euro/lună pentru partea de imobil în suprafață de 200 mp.
Articolul 2Sumele obținute din închirierea părții de imobil prevăzută la art. 1 alin. (1) se varsă integral la bugetul de stat.

PRIM-MINISTRU
FLORIN-VASILE CÎȚU
Contrasemnează:
Ministrul apărării naționale,
Nicolae-Ionel Ciucă
Ministrul finanțelor,
Alexandru Nazare
București, 3 iunie 2021.
Nr. 624.
ANEXĂ

DATELE DE IDENTIFICARE
ale unei părți din imobilul 867, aflat în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Apărării Naționale, care se închiriază
Nr. MF Codul de clasificare Denumirea bunului imobil Adresa Elementele-cadru de descriere tehnică, nr. carte funciară/ nr. cadastral, valoarea de inventar a imobilului înscrisă în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului Elementele-cadru de descriere tehnică ale imobilului care se închiriază, nr. carte funciară/nr. cadastral și valoarea de inventar Persoana juridică în administrarea căreia se află imobilul
0 1 2 3 4 5 6
103569 - parțial 8.19.01 Imobil 867 - parțial Municipiul București, Calea Plevnei nr. 114, sectorul 1
Construcții și teren*
Carte funciară nr. 259670 Nr. cadastral 259670 Valoarea de inventar - 166.122.051 lei

Teren - 200 mp
Valoarea de inventar - 2.294.925,84 lei
Carte funciară nr. 259670
Nr. cadastral 259670
Ministerul Apărării Naționale CUI - 4183229

* Conform prevederilor Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 1.718/2011 pentru aprobarea Precizărilor privind întocmirea și actualizarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare, instituțiile a căror activitate este organizată în baza unor legi speciale și care au bunuri cu date de identificare clasificate completează anexele la hotărârile Guvernului numai cu acele date care nu sunt clasificate.
----