LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
SCHEMĂ

SCHEMĂ DE AJUTOR DE STAT din 1 iulie 2021 Sprijin pentru IMM-uri în vederea depăşirii crizei economice generate de pandemia de COVID-19

Emitent
Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene
Publicat
Monitorul Oficial nr. 654 din 01 iulie 2021
Data publicării
01.07.2021
Vigoare
01 iulie 2021
Notă: Aprobată prin ORDINUL nr. 690 din 1 iulie 2021, publicat in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 654 din 1 iulie 2021.1. Dispoziții generale 1.1. Obiectivul prezentei scheme de ajutor de stat îl reprezintă susținerea IMM-urilor în cadrul programului de relansare economică cu finanțare din fonduri externe nerambursabile în contextul crizei economice generate de pandemia de COVID-19, prin acordarea de ajutoare temporare cu valoare limitată acelor IMM-uri care se confruntă cu un deficit sau chiar cu indisponibilitatea lichidităților.1.2. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) este furnizorul de ajutor de stat. Schema este implementată de MIPE prin Autoritatea de management a Programului operațional Competitivitate (AM POC).1.3. Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT), în parteneriat cu agențiile pentru IMM, atragere de investiții și promovare a exportului (AIMMAIPE) și Serviciul de Telecomunicații Speciale (denumit în continuare parteneriat), este administratorul schemei pentru implementarea măsurilor 1-2. Ajutorul se acordă în cadrul Programului operațional Competitivitate (POC) 2014-2020 și din alte fonduri externe nerambursabile și buget de stat. 2. Baza legală2.1. Ajutoarele de stat acordate în baza prezentei scheme sunt compatibile cu piața comună în conformitate cu secțiunea 3.1 - Ajutoare sub formă de granturi directe, avansuri rambursabile sau avantaje fiscale din Comunicarea CE - Cadru temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul actualei epidemii de COVID-19 (2020/C 112 I/01), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 4.04.2020, modificată prin Comunicarea CE - Modificare a Cadrului temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul actualei epidemii de COVID-19 (2020/C 164/03), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 13.05.2020, Comunicarea CE - A treia modificare a Cadrului temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul actualei epidemii de COVID-19 (2020/C 218/03), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 2.07.2020, Comunicarea CE - A patra modificare a Cadrului temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul actualei epidemii de COVID-19 și modificarea anexei la Comunicarea Comisiei către statele membre privind aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene în cazul asigurării creditelor la export pe termen scurt (2020/C 340 I/01), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 13.10.2020, Comunicarea CE - Cea de a cincea modificare a Cadrului temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul actualei epidemii de COVID-19 și modificarea anexei la Comunicarea Comisiei către statele membre privind aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene în cazul asigurării creditelor la export pe termen scurt (2021/C 34/06), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 1.02.2021.^1
^1 https://ec.europa.eu/competition/state_aid/what_is_new/sa_covid19_3rd_amendment_temporary_framework_ro.pdf2.2. Ajutoarele se acordă după obținerea deciziei de autorizare a Comisiei Europene.2.3. Prevederile legale aplicabile pentru acordarea ajutoarelor de stat sunt: Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operațional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, precum și alte măsuri în domeniul fondurilor europene, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 220/2020, cu modificările și completările ulterioare; Regulamentul (UE) 2020/460 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 martie 2020 de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1.301/2013, (UE) nr. 1.303/2013 și (UE) nr. 508/2014 în ceea ce privește anumite măsuri specifice menite să mobilizeze investiții în sistemele de sănătate ale statelor membre și în alte sectoare ale economiilor acestora ca reacție la epidemia de COVID-19 (Inițiativa pentru investiții ca reacție la coronavirus); Decizia de punere în aplicare a Comisiei din 19.12.2014 de aprobare a anumitor elemente din programul operațional „Competitivitate“ pentru sprijinul din partea Fondului european de dezvoltare regională în temeiul obiectivului referitor la investițiile pentru creștere și locuri de muncă în România CCI 2014RO16RFOP001, cu modificările ulterioare, așa cum au fost aprobate de Comisie. 3. Definiții3.1. administrator al schemei de ajutor de stat - MEAT în parteneriat cu AIMMAIPE, în baza contractului de finanțare încheiat prin AM POC, în calitate de furnizor de ajutor de stat. Administratorul schemei este împuternicit să deruleze proceduri în legătură cu prezenta schemă de ajutor de stat, în conformitate cu prevederile contractelor de finanțare semnate cu AM POC;3.2. beneficiarul ajutorului de stat - IMM/PFA/CMI/ONG (organizație neguvernamentală), cu activitate economică care primește ajutorul de stat, prin intermediul administratorului de schemă; 3.3. persoană fizică autorizată - PFA - întreprinderea economică, fără personalitate juridică, organizată de o persoană fizică ce folosește, în principal, forța sa de muncă;3.4. cabinet medical individual - CMI - unitatea cu sau fără personalitate juridică, furnizoare de servicii publice, de stat sau private, de asistență medicală umană preventivă, curativă, de recuperare și de urgență. Serviciile de sănătate ale cabinetelor medicale se realizează de medici de medicină generală - medici de familie, medici stomatologi, medici specialiști și alte categorii de personal medical autorizat. În cabinetul medical individual își exercită profesia medicul titular, care poate avea ca salariați ori colaboratori medici sau orice altă categorie de personal;3.5. întreprinderi mici și mijlocii (IMM) - întreprinderile care îndeplinesc criteriile prevăzute în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 651/2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea art. 107 și 108 din tratat, publicat Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 187/1 din 26.06.2014; 3.6. întreprinderi în dificultate - în conformitate cu art. 2 pct. 18 din Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea art. 107 și 108 din tratat, modificat și completat prin Regulamentul (UE) nr. 1.084/2017, o întreprindere este considerată în dificultate în următoarele situații: (i) în cazul unei societăți comerciale cu răspundere limitată (alta decât un IMM care există de mai puțin de trei ani), atunci când mai mult de jumătate din capitalul său social subscris a dispărut din cauza pierderilor acumulate. Această situație survine atunci când deducerea pierderilor acumulate din rezerve (și din toate celelalte elemente considerate în general ca făcând parte din fondurile proprii ale societății) conduce la un rezultat negativ care depășește jumătate din capitalul social subscris. În sensul acestei prevederi, „societate cu răspundere limitată“ se referă în special la tipurile de societăți menționate în anexa I la Directiva 2013/34/UE, iar „capital social“ include, dacă este cazul, orice capital suplimentar; (ii) în cazul unei societăți comerciale în care cel puțin unii dintre asociați au răspundere nelimitată pentru creanțele societății (alta decât un IMM care există de mai puțin de trei ani), atunci când mai mult de jumătate din capitalul propriu așa cum reiese din contabilitatea societății a dispărut din cauza pierderilor acumulate. În sensul prezentei prevederi, „o societate comercială în care cel puțin unii dintre asociați au răspundere nelimitată pentru creanțele societății“ se referă în special la acele tipuri de societăți menționate în anexa II la Directiva 2013/34/UE; (iii) atunci când întreprinderea face obiectul unei proceduri colective de insolvență sau îndeplinește criteriile prevăzute în dreptul intern pentru ca o procedură colectivă de insolvență să fie deschisă la cererea creditorilor săi; (iv) atunci când întreprinderea a primit ajutor pentru salvare și nu a rambursat încă împrumutul sau nu a încetat garanția sau a primit ajutoare pentru restructurare și face încă obiectul unui plan de restructurare;3.7. contract de finanțare - actul juridic supus regulilor de drept public semnat între AM POC, pe de o parte, și administratorul schemei în calitate de beneficiar al finanțării nerambursabile, respectiv administrator al schemei, pe de altă parte, prin care se stabilesc drepturile și obligațiile corelative ale părților în vederea implementării operațiunilor în cadrul POC 2014-2020;3.8. contract de finanțare al ajutorului de stat - actul juridic supus regulilor de drept public semnat între administratorul schemei, în calitate de administrator al schemei, pe de o parte, și întreprindere, în calitate de beneficiar al ajutorului de stat în cadrul prezentei scheme, pe de altă parte. 4. Forma ajutorului 4.1. Ajutorul de stat se acordă după cum urmează:a) microgranturi în sumă fixă pentru capital de lucru, în sensul art. 3 paragraful 1 din Regulamentul (UE) nr. 1.301/2013, modificat prin Regulamentul (UE) nr. 460/2020 pentru reluarea activității curente sub formă de sumă forfetară, în sensul art. 67 alin. (1) lit. (c) din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2014.b) granturi pentru capital de lucru, în sensul art. 3 paragraful 1 din Regulamentul (UE) nr. 1.301/2013, modificat prin Regulamentul (UE) nr. 460/2020 pentru reluarea activității curente, sub formă de sumă forfetară în sensul art. 67 alin. (1) lit. (c) din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2014;5. Durata și bugetul schemei5.1. Schema se aplică de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la data de 30 iunie 2022.
(la 24-12-2021, Subpunctul 5.1. din Punctul 5. a fost modificat de Articolul I din ORDINUL nr. 1.480 din 23 decembrie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1226 din 24 decembrie 2021 ) 5.1^1. Beneficiarii de ajutor de stat trebuie să depună o cerere de finanțare până la data de 30 noiembrie 2021, iar încheierea contractelor de finanțare trebuie să se facă până la data de 30 iunie 2022.
(la 24-12-2021, Subpunctul 5.1^1. din Punctul 5. a fost modificat de Articolul I din ORDINUL nr. 1.480 din 23 decembrie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1226 din 24 decembrie 2021 ) 5.2. Bugetul total alocat este echivalentul în lei a sumei de 1.007.031.250 euro, din care 850.000.000 euro FEDR și 157.031.250 euro fonduri de la bugetul de stat împărțit între cele 2 măsuri după cum urmează:
• Măsura 1 - Microgrant în sumă fixă, sub formă de cost unitar: echivalentul în lei al sumei de 100.000.000 euro, din care 85.000.000 euro fonduri europene nerambursabile, 15.000.000 euro fonduri de la bugetul de stat;
• Măsura 2 - Grant pentru capital de lucru, sub formă de cost unitar: echivalentul în lei al sumei de 907.031.250 euro, din care 765.000.000 euro fonduri europene nerambursabile, 142.031.250 euro fonduri de la bugetul de stat. 5.3. Cursul de schimb euro/leu pentru calcularea plafoanelor de la pct. 6, 7 și 8 este cursul INFOREURO valabil în luna lansării apelului de proiecte.5.4. Bugetele celor 2 măsuri sunt indicative și pot suferi modificări în funcție de nevoile IMM-urilor în condițiile încadrării în alocarea prevăzută la pct. 5.2.6. Valoarea maximă a ajutorului de stat, beneficiarii, criteriile de eligibilitate și cheltuieli eligibile
Măsura 1 - Microgrant în sumă fixă6.1. Valoarea maximă a ajutorului este echivalentul în lei al sumei de 2.000 euro/beneficiar de ajutor de stat, acordabil o singură dată, într-o singură tranșă, sub formă de cost unitar.6.2. Beneficiarii de ajutor de stat ai măsurii 1 sunt: a) IMM-uri care fac dovada prin situațiile financiare depuse că nu dețin salariați cu contract individual de muncă la data de 31.12.2019; b) PFA/Întreprinderi individuale/Întreprinderi familiale, alți profesioniști, astfel cum sunt reglementați de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, care desfășoară profesii liberale reglementate prin acte cu putere de lege și ONG-uri cu activitate economică în unul din domeniile de activitate prevăzute;c) persoanele fizice autorizate/cabinete medicale individuale din domeniul sănătății, dacă au fost implicate în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea și tratamentul pacienților diagnosticați cu COVID-19, care nu au beneficiat de stimulentul medical acordat în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, pe perioada stării de urgență, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 82/2020, cu modificările și completările ulterioare. Dovada implicării în activitățile legate de COVID-19, dar și pentru neacordarea stimulentului medical se face prin completarea unui formular-anexă la cererea de finanțare emis de unitatea sanitară unde a prestat serviciul beneficiarul/direcția de sănătate publică județeană, după caz.6.3. Beneficiarii ajutorului de stat îndeplinesc criteriile generale de eligibilitate de la pct. 6.10 și următoarele criterii de eligibilitate specifice: a) au desfășurat activitate curentă/operațională pe perioada cel puțin a unui an calendaristic înainte de data depunerii cererii de finanțare, cu excepția PFA/cabinete medicale individuale pentru care începerea activității poate să aibă loc până la data de 1.02.2020; b) au obținut o cifră de afaceri în exercițiul financiar anterior depunerii cererii de finanțare de cel puțin echivalentul în lei a 5.000 euro la data depunerii cererii de finanțare, cu excepția beneficiarilor ajutorului de stat prevăzuți la pct. 6.2. lit. a), care au fost înființați în anul 2019, cu o cifră de afaceri mai mică de 5.000 euro, pentru care plafonul minim al cifrei de afaceri se calculează prin înmulțirea numărului de luni întregi de activitate din anul 2019 cu suma de 415 euro, și a beneficiarilor ajutorului de stat prevăzuți la pct. 6.2. lit. b) și c).c) au obținut o cifră de afaceri în exercițiul financiar anterior depunerii cererii de finanțare de cel puțin echivalentul în lei a 5.000 euro la data depunerii cererii de finanțare, cu excepția beneficiarilor ajutorului de stat menționați la pct. 6.2lit. b) și c); d) își mențin activitatea pe o perioadă de cel puțin 6 luni de la acordarea formei de sprijin sub formă de microgrant.6.4. Beneficiarii măsurii 1 pot utiliza alocările pentru susținerea unor cheltuieli de tipul: a) cheltuieli privind stocurile de materii prime, materiale, mărfuri, precum și alte categorii de stocuri necesare activității curente/operaționale desfășurate de beneficiari; b) datorii curente și restante față de furnizorii curenți, inclusiv față de furnizorii de utilități potrivit contractelor încheiate; c) cheltuieli privind chiria pe bază de contract legal încheiat; d) cheltuieli privind achiziția de servicii și reparații necesare activității curente de bază, cu excepția serviciilor de consultanță, studiilor și altor categorii de servicii indirecte cu activitatea curentă; e) cheltuieli privind echipamentele de protecție medicală, inclusiv materiale de dezinfecție pentru protecția împotriva răspândirii virusului SARS-CoV-2; f) cheltuieli privind achiziția de obiecte de inventar, inclusiv obiecte de inventar de natura mijloacelor fixe necesare pentru reluarea activității curente; g) cheltuieli privind achiziția de echipamente, utilaje, instalații, tehnologii, dotări independente necesare pentru reluarea activității curente pentru reluarea activităților economice; h) cheltuieli cu plata unor datorii la bugetul de stat.6.5. Numărul estimat de beneficiari ai ajutorului de stat este de maximum 50.000.
Măsura 2 - Grant pentru capital de lucru6.6. Valoarea ajutorului se stabilește astfel: a) pentru IMM-urile cu domeniile de activitate eligibile/ONG-urile care desfășoară activități în domeniul educației cu cifra de afaceri aferentă anului 2019 cuprinsă între 5.000 și 13.500 euro, valoarea grantului este de 2.000 euro;b) pentru IMM-urile cu domeniile de activitate eligibile din anexa nr. 2/ONG-urile care desfășoară activități în domeniul educației cu cifra de afaceri aferentă anului 2019 cuprinsă între 13.501 și 1.000.000 euro, valoarea grantului se stabilește în procent de 15% din cifra de afaceri și nu poate depăși suma de 150.000 euro;c) pentru IMM-urile cu domeniile de activitate eligibile din anexa nr. 2/ONG-urile care desfășoară activități în domeniul educației cu cifra de afaceri cu echivalentul în euro de peste 1 milion euro, valoarea maximă a ajutorului este de 150.000 euro.6.7. Beneficiarii măsurii 2 sunt IMM-urile cu domeniile de activitate eligibile din anexa nr. 2/ONG-urile care desfășoară activități în domeniul educației, care îndeplinesc criteriile generale de eligibilitate de la pct. 6.10 și criteriile de eligibilitate specifice: a) au obținut certificat de situații de urgență în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 29/2020 privind unele măsuri economice și fiscal-bugetare, cu modificările ulterioare; b) au înregistrat profit operațional din activitatea curentă, în unul dintre ultimele două exerciții financiare înainte de depunerea cererii de finanțare pentru obținerea grantului, potrivit situațiilor financiare depuse conform legii; c) dispun de coparticipare la constituirea capitalului de lucru în procent de minimum 15% din valoarea grantului la data utilizării grantului pentru capital de lucru, potrivit prevederilor legale în vigoare; d) mențin sau, după caz, suplimentează numărul de salariați față de data depunerii cererii, pe o perioadă de minimum 6 luni de la data acordării grantului.6.8. Beneficiarii pot utiliza măsura 2 pentru susținerea unor cheltuieli de tipul: a) cheltuieli privind stocurile de materii prime, materiale, mărfuri, precum și alte categorii de stocuri necesare activității curente/operaționale desfășurate de beneficiarii prevăzuți de prezenta schemă de ajutor de stat; b) datorii curente și restante față de furnizorii curenți, inclusiv față de furnizorii de utilități, potrivit contractelor încheiate; c) cheltuieli privind chiria pe bază de contract legal încheiat; d) cheltuieli privind achiziția de servicii necesare activității curente, cu excepția serviciilor de consultanță, studii și alte categorii de servicii indirecte; e) cheltuieli privind echipamentele de protecție medicală, inclusiv materiale de dezinfecție pentru protecția împotriva răspândirii virusului SARS-CoV-2; f) cheltuieli privind achiziția de obiecte de inventar, obiecte de inventar de natura mijloacelor fixe necesare reluării activității curente; g) cheltuieli privind achiziția de echipamente, utilaje, instalații, tehnologii, dotări independente necesare activității curente în mod direct în vederea reluării activității curente a beneficiarului finanțării; h) cheltuieli cu plata unor datorii la bugetul de stat.6.9. Numărul estimat de beneficiari este de maximum 100.500.6.10. Criteriile de eligibilitate generale pentru beneficiarii care solicită finanțare în cadrul măsurilor prezentei scheme de ajutor de stat sunt următoarele: a) nu se află în dificultate la data de 31 decembrie 2019, în sensul prevederilor art. 2 pct. 18 din Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea art. 107 și 108 din tratat, modificat și completat prin Regulamentul (UE) nr. 1.084/2017, ale Regulamentului de exceptare în bloc în sectorul agricultură (ABER) și Regulamentului de exceptare în bloc în sectorul pescuitului și acvaculturii (FIBER), cu excepția PFA și CMI;b) nu există împotriva lor decizii de recuperare a unui ajutor de stat ce nu au fost executate și recuperate integral, conform prevederilor legale în vigoare; c) nu sunt supuși concordatului preventiv, procedurilor de lichidare, insolvență sau faliment.7. Cumulul ajutoarelor de stat7.1. Beneficiarul ajutorului de stat poate accesa și alte scheme de ajutor de stat elaborate în baza Comunicării Comisiei - Cadru temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul actualei epidemii de COVID-19 (2020/C91I/01), inclusiv INVESTIMM, în limita plafonului echivalent în lei al sumei de 800.000 euro.7.2. În cazul în care o întreprindere își desfășoară activitatea în mai multe sectoare cărora li se aplică cuantumuri maxime diferite în conformitate cu pct. 22 lit. (a) din Comunicarea Comisiei - Cadru temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul actualei epidemii de COVID-19, furnizorul/administratorul schemei trebuie să asigure, prin mijloace adecvate, cum ar fi separarea conturilor, faptul că se respectă plafonul aferent pentru fiecare dintre aceste activități.8. Domeniu de aplicare8.1. Ajutorul de stat în cadrul acestei scheme este acordat în toate cele 8 regiuni ale României în sectoare de activitate, după cum urmează: - măsura 1 - sprijină întreprinderile mici și mijlocii care fac dovada prin situațiile financiare depuse că nu dețin salariați cu contract individual de muncă la data de 31 decembrie 2019, cu excepția sectoarelor menționate la pct. 9.2, PFA/CMI, dacă au fost implicate în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea și tratamentul pacienților diagnosticați cu COVID-19, precum și PFA-urile și ONG-urile cu activitate economică în unul dintre domeniile de activitate prevăzute în anexa nr. 1; - măsura 2 - lista sectoarelor eligibile este prezentată în anexa nr. 2.8.2. Nu vor fi sprijinite în cadrul măsurilor descrise în prezenta schemă de ajutor de stat următoarele sectoare/tipuri de ajutoare: a) activități legate de fabricarea produselor din alcool, tutun, armament; b) activități de jocuri de noroc și pariuri.8.3. Ajutorul acordat întreprinderilor active în prelucrarea și comercializarea produselor agricole este condiționat de a nu fi transmis parțial sau integral producătorilor primari și nu este fixat pe baza prețului sau a cantității produselor achiziționate de la producători primari sau introduse pe piață de către întreprinderile în cauză.8.4. Derogările de la pct. 23 lit. (a) din Comunicarea Comisiei - Cadru temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul actualei epidemii de COVID-19 se vor aplica, iar valoarea brută a ajutorului înainte de deducerea impozitului sau a altor taxe nu va depăși 120.000 euro pentru întreprinderea activă în sectorul pescuitului și acvaculturii sau 100.000 euro pentru întreprinderea activă în producția primară de produse agricole.8.5. În cazul în care o întreprindere este activă în mai multe sectoare cărora li se aplică sume maxime diferite, beneficiarii se vor asigura prin mijloace adecvate, cum ar fi separarea conturilor, pentru fiecare dintre aceste activități, că plafonul relevant este respectat și că suma maximă posibilă nu este depășită în total.8.6. Plafoanele de ajutor și maximele de cumul stabilite în cadrul acestor măsuri se aplică indiferent dacă sprijinul pentru proiect este finanțat integral din resurse de stat sau finanțat parțial de Uniunea Europeană.8.7. Ajutorul din cadrul sistemului de ajutor de stat nu va fi cumulat cu ajutorul prevăzut în Regulamentul nr. 702/2014 sau în Regulamentul nr. 1.388/2014.8.8. Beneficiarii finali ai măsurii sunt toate IMM-urile din România active în sectoarele eligibile menționate la pct. 8.1. Cu toate acestea, băncile și alte instituții financiare nu sunt beneficiari finali eligibili.9. Implementarea schemei9.1. Informațiile referitoare la modalitatea de implementare a prezentei scheme se detaliază în ghidurile solicitantului asociate apelurilor de proiecte pe care AM POC urmează să le lanseze.9.2. Pentru a beneficia de ajutor de stat în baza prezentei scheme, solicitantul depune o cerere de finanțare în platforma electronică, însoțită de documentația necesară analizei solicitării, care cuprinde: a) documentația juridică a beneficiarului de fonduri nerambursabile (după caz, act constitutiv, certificat de înregistrare la oficiul registrul comerțului, certificat constatator), verificată automat de sistemul informatic; b) documentația financiară (situația financiară aferentă anului 2019 depusă la administrația financiară, ultima balanță de verificare încheiată la data depunerii cererii sau declarația unică în cazul PFA), verificată automat de sistemul informatic; c) documentația tehnică în cazul investițiilor în activități productive, respectiv plan de afaceri în format simplificat; d) declarația pe propria răspundere a beneficiarului privind faptul că nu se află în dificultate la 31.12.2019; că nu a mai beneficiat de ajutor de stat pentru aceleași costuri eligibile menționate la pct. 6.4 și 6.8; că nu există împotriva sa decizii de recuperare a unui ajutor de stat/de minimis ce nu au fost executate sau recuperate; privind încadrarea în categoria de IMM (verificarea se va face ex-post, pe bază de eșantion, de către parteneriat); privind cofinanțarea și/sau menținerea locurilor de muncă, după caz; e) declarația pe propria răspundere a beneficiarului privind faptul că: (i) nu este rezident în scopuri fiscale sau este încorporat în temeiul legilor din jurisdicțiile care figurează pe lista UE a jurisdicțiilor necooperante; (ii) nu este controlat, direct sau indirect, de către acționarii din jurisdicțiile care aparțin de lista UE a jurisdicțiilor necooperante, în funcție de proprietarul beneficiar, astfel cum este definită în art. 3 pct. 6 din Directiva 2015/849; (iii) nu controlează, direct sau indirect, filialele sau unitățile permanente proprii din jurisdicțiile care figurează pe lista UE a jurisdicțiilor necooperante; și (iv) nu împarte dreptul de proprietate cu întreprinderile din jurisdicțiile care figurează pe lista UE a jurisdicțiilor necooperante; f) dovada cofinanțării pentru măsura 2.9.3. Măsurile 1 și 2 sunt selectate automatizat pe baza unei liste de verificare, pe baza criteriilor specifice menționate la pct. 6.2 și 6.3 pentru măsura 1 și la pct. 7.2 pentru măsura 2.9.4. În baza documentației prezentate, se verifică încadrarea solicitărilor în condițiile prezentei scheme și se încheie contractele de finanțare a ajutorului de stat prin care se stabilesc drepturile și obligațiile părților, în limita bugetului alocat.10. Dispoziții privind transparența, monitorizarea și raportarea10.1. AM POC are obligația să publice pe site-ul instituției textul integral al schemei de ajutor de stat, perioada în care se pot înregistra cereri, bugetul anual, data epuizării bugetului anual/total al schemei, precum și forma și conținutul documentelor necesare pentru accesarea acesteia. Numărul și valoarea contractelor semnate, precum și sumele rămase disponibile în cadrul programului vor fi afișate în timp real.10.2. AM POC, respectiv MIPE trebuie să păstreze înregistrări detaliate referitoare la toate ajutoarele acordate în cadrul schemei. Aceste înregistrări conțin toate informațiile necesare pentru a stabili dacă sunt respectate criteriile din reglementările europene în domeniu și trebuie păstrate timp de 10 ani de la data acordării ultimului ajutor în cadrul schemei.10.3. Beneficiarii ajutorului de stat acordat în baza prezentei scheme trebuie să păstreze toate documentele aferente acesteia timp de 10 ani și sunt obligați să le pună la dispoziția autorității de implementare a schemei de ajutor de stat sau a Consiliului Concurenței ori de câte ori le sunt solicitate.10.4. MIPE, în calitate de furnizor de ajutor de stat, prin AM POC, are obligația de a transmite Consiliului Concurenței toate datele și informațiile necesare pentru monitorizarea ajutoarelor de stat la nivel național, în formatul și în termenul prevăzut de Regulamentul privind procedurile de monitorizare a ajutoarelor de stat, pus în aplicare prin Ordinul președintelui Consiliului Concurenței nr. 175/2007, precum și datele și informațiile necesare pentru întocmirea inventarului ajutoarelor de stat și a rapoartelor și informărilor necesare îndeplinirii obligațiilor României în calitate de stat membru al Uniunii Europene.10.5. AM POC are obligația încărcării în Registrul general al ajutoarelor de stat acordate în România (RegAS) a prezentei scheme, iar parteneriatul, în calitate de administrator al schemei, are obligația încărcării contractelor de finanțare a ajutorului de stat, a plăților efectuate și a eventualelor recuperări, în conformitate cu prevederile Ordinului președintelui Consiliului Concurenței nr. 437/2016 pentru punerea în aplicare a Regulamentului privind registrul ajutoarelor de stat.10.6. MIPE, în calitate de furnizor de ajutor de stat, publică informațiile relevante cu privire la fiecare ajutor individual acordat în temeiul prezentei scheme pe site-ul web al instituției și asigură furnizarea informațiilor către Consiliul Concurenței în vederea publicării pe site-ul dedicat ajutoarelor de stat, în termen de 12 luni de la data acordării.10.7. MIPE, în calitate de furnizor de ajutor de stat, furnizează Consiliului Concurenței informațiile necesare pentru întocmirea rapoartelor anuale, pe care acesta le prezintă Comisiei Europene.10.8. Până la 31 decembrie 2021, MIPE, în calitate de furnizor de ajutor de stat, transmite prin intermediul Consiliului Concurenței către Comisia Europeană o listă a măsurilor instituite în baza prezentei scheme.11. Controlul beneficiarilor schemei și recuperarea ajutorului de stat11.1. Monitorizarea și controlul întreprinderilor beneficiare în cadrul celor 2 măsuri din prezenta schemă de ajutor de stat se vor face pentru AM POC de către administratorul schemei.11.2. Verificarea asigurării tipurilor de cheltuieli eligibile pentru măsurile 1 și 2 se face pe un eșantion de 1% în scopul validării metodologiei de stabilire a sumei forfetare.11.3. În situația în care furnizorul de ajutor de stat constată că beneficiarii finali și/sau beneficiarii de finanțare nerambursabilă nu au respectat prevederile schemei de ajutor de stat și/sau pe cele ale contractului de finanțare, AM POC solicită acestora rambursarea ajutorului de stat primit, la care se adaugă dobânda aferentă, conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările și completările ulterioare.11.4. În cazul în care beneficiarul nu rambursează ajutorul de stat, inclusiv dobânda aferentă, recuperarea ajutorului de stat se realizează de către AM POC potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările și completările ulterioare.Anexa nr. 1la schema de ajutor de stat

DOMENII
de activitate eligibile pentru PFA/ONG-uri cu activitate economică
[art. 5 alin. (1) lit. b)] în cadrul măsurii 1 „Microgrant pentru capital de lucru“

16. PRELUCRAREA LEMNULUI, FABRICAREA PRODUSELOR DIN LEMN ȘI PLUTĂ, CU EXCEPȚIA MOBILEI; FABRICAREA ARTICOLELOR DIN PAIE ȘI DIN ALTE MATERIALE VEGETALE ÎMPLETITE

1629

Fabricarea altor produse din lemn; fabricarea articolelor din plută, paie și alte materiale vegetale împletite

18. TIPĂRIREA ȘI REPRODUCEREA PE SUPORȚI A ÎNREGISTRĂRILOR

1811

Tipărirea ziarelor

1812

Alte activități de tipărire n.c.a.

1813

Servicii pregătitoare pentru pretipărire

1814

Legătorie și servicii conexe

1820

Reproducerea înregistrărilor

23. FABRICAREA ALTOR PRODUSE DIN MINERALE NEMETALICE

2341

Fabricarea articolelor ceramice pentru uz gospodăresc și ornamental

2349

Fabricarea altor produse ceramice n.c.a.

26. FABRICAREA CALCULATOARELOR ȘI A PRODUSELOR ELECTRONICE ȘI OPTICE

2680

Fabricarea suporților magnetici și optici destinați înregistrărilor

32. ALTE ACTIVITĂȚI INDUSTRIALE n.c.a.

3212

Fabricarea bijuteriilor și articolelor similare din metale și pietre prețioase

3213

Fabricarea imitațiilor de bijuterii și articole similare

3220

Fabricarea instrumentelor muzicale

3230

Fabricarea articolelor pentru sport

3240

Fabricarea jocurilor și jucăriilor

3250

Fabricarea de dispozitive, aparate și instrumente medicale și stomatologice

3299

Fabricarea altor produselor manufacturiere n.c.a.

47. COMERȚ CU AMĂNUNTUL, CU EXCEPȚIA AUTOVEHICULELOR ȘI MOTOCICLETELOR

4761

Comerț cu amănuntul al cărților, în magazine specializate

4762

Comerț cu amănuntul al ziarelor și articolelor de papetărie, în magazine specializate

4763

Comerț cu amănuntul al discurilor și benzilor magnetice, cu sau fără înregistrări audiovideo, în magazine specializate

4778

Comerț cu amănuntul al altor bunuri noi, în magazine specializate

58. ACTIVITĂȚI DE EDITARE

5811

Activități de editare a cărților

5812

Activități de editare de ghiduri, compendii, liste de adrese și similare

5813

Activități de editare a ziarelor

5814

Activități de editare a revistelor și periodicelor

5819

Alte activități de editare

5821

Activități de editare a jocurilor de calculator

5829

Activități de editare a altor produse software

59. ACTIVITĂȚI DE PRODUCȚIE CINEMATOGRAFICĂ, VIDEO ȘI DE PROGRAME DE TELEVIZIUNE; ÎNREGISTRĂRI AUDIO ȘI ACTIVITĂȚI DE EDITARE MUZICALĂ

5911

Activități de producție cinematografică, video și de programe de televiziune

5912

Activități postproducție cinematografică, video și de programe de televiziune

5913

Activități de distribuție a filmelor cinematografice, video și a programelor de televiziune

5914

Proiecția de filme cinematografice

5920

Activități de realizare a înregistrărilor audio și activități de editare muzicală

60. ACTIVITĂȚI DE DIFUZARE ȘI TRANSMITERE DE PROGRAME

6010

Activități de difuzare a programelor de radio

6020

Activități de difuzare a programelor de televiziune

61. TELECOMUNICAȚII

6110

Activități de telecomunicații prin rețele cu cablu

6120

Activități de telecomunicații prin rețele fără cablu (exclusiv prin satelit)

62. ACTIVITĂȚI DE SERVICII ÎN TEHNOLOGIA INFORMAȚIEI

6201

Activități de realizare a software-ului la comandă (software orientat client)

6203

Activități de management (gestiune și exploatare) al mijloacelor de calcul

6209

Alte activități de servicii privind tehnologia informației

63. ACTIVITĂȚI DE SERVICII INFORMATICE

6311

Prelucrarea datelor, administrarea paginilor web și activități conexe

6312

Activități ale portalurilor web

6391

Activități ale agențiilor de știri

6399

Alte activități de servicii informaționale n.c.a.

72. CERCETARE-DEZVOLTARE

7220

Cercetare-dezvoltare în științe sociale și umaniste

73. PUBLICITATE ȘI ACTIVITĂȚI DE STUDIERE A PIEȚEI

7311

Activități ale agențiilor de publicitate

7312

Servicii de reprezentare media

7320

Activități de studiere a pieței și de sondare a opiniei publice

74. ALTE ACTIVITĂȚI PROFESIONALE, ȘTIINȚIFICE ȘI TEHNICE

7410

Activități de design specializat

7420

Activități fotografice

7430

Activități de traducere scrisă și orală (interpreți)

7490

Alte activități profesionale, științifice și tehnice n.c.a.

77. ACTIVITĂȚI DE ÎNCHIRIERE ȘI LEASING

7722

Închirierea de casete video și discuri (CD-uri, DVD-uri)

85. ÎNVĂȚĂMÂNT

8510

Învățământ preșcolar

8520

Învățământ primar

8551

Învățământ în domeniul sportiv și recreațional

8552

Învățământ în domeniul cultural (limbi străine, muzică, teatru, dans, arte plastice etc.)

8553

Școli de conducere (pilotaj)

8559

Alte forme de învățământ n.c.a.

90. ACTIVITĂȚI DE CREAȚIE ȘI INTERPRETARE ARTISTICĂ

9001

Activități de interpretare artistică (spectacole)

9002

Activități suport pentru interpretare artistică (spectacole)

9003

Activități de creație artistică

9004

Activități de gestionare a sălilor de spectacole

91. ACTIVITĂȚI ALE BIBLIOTECILOR, ARHIVELOR, MUZEELOR ȘI ALTE ACTIVITĂȚI CULTURALE

9101

Activități ale bibliotecilor și arhivelor

9102

Activități ale muzeelor

9103

Gestionarea monumentelor, clădirilor istorice și a altor obiective de interes turistic

9104

Activități ale grădinilor zoologice, botanice și ale rezervațiilor naturale

93. ACTIVITĂȚI SPORTIVE, RECREATIVE ȘI DISTRACTIVE

9313

Activități ale bazelor sportive

9319

Activități ale cluburilor sportive

9321

Bâlciuri și parcuri de distracții

9329

Alte activități recreative și distractive n.c.a.
Anexa nr. 2la schema de ajutor de stat

LISTA
domeniilor de activitate eligibile în cadrul măsurii 2 „Grant pentru capital de lucru“

10. INDUSTRIA ALIMENTARĂ

1011

Prelucrarea și conservarea cărnii

1012

Prelucrarea și conservarea cărnii de pasăre

1013

Fabricarea produselor din carne (inclusiv din carne de pasăre)

1020

Prelucrarea și conservarea peștelui, crustaceelor și moluștelor

1031

Prelucrarea și conservarea cartofilor

1032

Fabricarea sucurilor de fructe și legume

1039

Prelucrarea și conservarea fructelor și legumelor n.c.a.

1051

Fabricarea produselor lactate și a brânzeturilor

16. PRELUCRAREA LEMNULUI, FABRICAREA PRODUSELOR DIN LEMN ȘI PLUTĂ, CU EXCEPȚIA MOBILEI; FABRICAREA ARTICOLELOR DIN PAIE ȘI DIN ALTE MATERIALE VEGETALE ÎMPLETITE

1629

Fabricarea altor produse din lemn; fabricarea articolelor din plută, paie și din alte materiale vegetale împletite

18. TIPĂRIREA ȘI REPRODUCEREA PE SUPORȚI A ÎNREGISTRĂRILOR

1811

Tipărirea ziarelor

1812

Alte activități de tipărire n.c.a.

1813

Servicii pregătitoare pentru pretipărire

1814

Legătorie și servicii conexe

1820

Reproducerea înregistrărilor

23. FABRICAREA ALTOR PRODUSE DIN MINERALE NEMETALICE

2341

Fabricarea articolelor ceramice pentru uz gospodăresc și ornamental

2349

Fabricarea altor produse ceramice n.c.a.

26. FABRICAREA CALCULATOARELOR ȘI A PRODUSELOR ELECTRONICE ȘI OPTICE

2680

Fabricarea suporților magnetici și optici destinați înregistrărilor

32. ALTE ACTIVITĂȚI INDUSTRIALE n.c.a.

3212

Fabricarea bijuteriilor și articolelor similare din metale și pietre prețioase

3213

Fabricarea imitațiilor de bijuterii și articole similare

3220

Fabricarea instrumentelor muzicale

3230

Fabricarea articolelor pentru sport

3240

Fabricarea jocurilor și jucăriilor

3250

Fabricarea de dispozitive, aparate și instrumente medicale și stomatologice

3299

Fabricarea altor produse manufacturiere n.c.a.

47. COMERȚ CU AMĂNUNTUL, CU EXCEPȚIA AUTOVEHICULELOR ȘI MOTOCICLETELOR

4761

Comerț cu amănuntul al cărților, în magazine specializate

4762

Comerț cu amănuntul al ziarelor și articolelor de papetărie, în magazine specializate

4763

Comerț cu amănuntul al discurilor și benzilor magnetice cu sau fără înregistrări audiovideo, în magazinele specializate

4778

Comerț cu amănuntul al altor bunuri noi, în magazine specializate

49. TRANSPORTURI TERESTRE ȘI TRANSPORTURI PRIN CONDUCTE

4910

Transporturi interurbane de călători pe calea ferată

4920

Transporturi de marfă pe calea ferată

4931

Transporturi urbane, suburbane și metropolitane de călători

4932

Transporturi cu taxiuri

4939

Alte transporturi terestre de călători n.c.a.

4941

Transporturi rutiere de mărfuri

4942

Servicii de mutare

50. TRANSPORTURI PE APĂ

5010

Transporturi maritime și costiere de pasageri

5020

Transporturi maritime și costiere de marfă

5030

Transportul de pasageri pe căi navigabile interioare

5040

Transportul de marfă pe căi navigabile interioare

51. TRANSPORTURI AERIENE

5110

Transporturi aeriene de pasageri

5121

Transporturi aeriene de marfă

52. DEPOZITARE ȘI ACTIVITĂȚI AUXILIARE PENTRU TRANSPORTURI

5210

Depozitări

5221

Activități de servicii anexe pentru transporturi terestre

5222

Activități de servicii anexe transporturilor pe apă

5223

Activități de servicii anexe transporturilor aeriene

5224

Manipulări

5229

Alte activități anexe transporturilor

55. HOTELURI ȘI ALTE FACILITĂȚI DE CAZARE

5510

Hoteluri și alte facilități de cazare similare

5520

Facilități de cazare pentru vacanțe și perioade de scurtă durată

5530

Parcuri pentru rulote, campinguri și tabere

5590

Alte servicii de cazare

56. RESTAURANTE ȘI ALTE ACTIVITĂȚI DE SERVICII DE ALIMENTAȚIE

5610

Restaurante

5621

Activități de alimentație (catering) pentru evenimente

5629

Alte servicii de alimentație n.c.a.

5630

Baruri și alte activități de servire a băuturilor

58. ACTIVITĂȚI DE EDITARE

5811

Activități de editare a cărților

5812

Activități de editare de ghiduri, compendii, liste de adrese și similare

5813

Activități de editare a ziarelor

5814

Activități de editare a revistelor și periodicelor

5819

Alte activități de editare

5821

Activități de editare a jocurilor de calculator

5829

Activități de editare a altor produse software

59. ACTIVITĂȚI DE PRODUCȚIE CINEMATOGRAFICĂ, VIDEO ȘI DE PROGRAME DE TELEVIZIUNE; ÎNREGISTRĂRI AUDIO ȘI ACTIVITĂȚI DE EDITARE MUZICALĂ

5911

Activități de producție cinematografică, video și de programe de televiziune

5912

Activități postproducție cinematografică, video și de programe de televiziune

5913

Activități de distribuție a filmelor cinematografice, video și a programelor de televiziune

5914

Proiecția de filme cinematografice

5920

Activități de realizare a înregistrărilor audio și activități de editare muzicală

60. ACTIVITĂȚI DE DIFUZARE ȘI TRANSMITERE DE PROGRAME

6010

Activități de difuzare a programelor de radio

6020

Activități de difuzare a programelor de televiziune

61. TELECOMUNICAȚII

6110

Activități de telecomunicații prin rețele cu cablu

6120

Activități de telecomunicații prin rețele fără cablu (exclusiv prin satelit)

62. ACTIVITĂȚI DE SERVICII ÎN TEHNOLOGIA INFORMAȚIEI

6201

Activități de realizare a software-ului la comandă (software orientat client)

6203

Activități de management (gestiune și exploatare) a mijloacelor de calcul

6209

Alte activități de servicii privind tehnologia informației

63. ACTIVITĂȚI DE SERVICII INFORMATICE

6311

Prelucrarea datelor, administrarea paginilor web și activități conexe

6312

Activități ale portalurilor web

6391

Activități ale agențiilor de știri

6399

Alte activități de servicii informaționale n.c.a.

72. CERCETARE-DEZVOLTARE

7220

Cercetare-dezvoltare în științe sociale și umaniste

73. PUBLICITATE ȘI ACTIVITĂȚI DE STUDIERE A PIEȚEI

7311

Activități ale agențiilor de publicitate

7312

Servicii de reprezentare media

7320

Activități de sondare a pieței și de sondare a opiniei publice

74. ALTE ACTIVITĂȚI PROFESIONALE, ȘTIINȚIFICE ȘI TEHNICE

7410

Activități de design specializat

7420

Activități fotografice

7430

Activități de traducere scrisă și orală (interpreți)

7490

Alte activități profesionale, științifice și tehnice n.c.a.

77. ACTIVITĂȚI DE ÎNCHIRIERE ȘI LEASING

7711

Activități de închiriere și leasing de autoturisme și autovehicule rutiere ușoare

7722

Închirierea de casete video și discuri (CD-uri, DVD-uri)

79. ACTIVITĂȚI ALE AGENȚIILOR TURISTICE ȘI ALE TUR-OPERATORILOR; ALTE SERVICII DE REZERVARE ȘI ASISTENȚĂ TURISTICĂ

7911

Activități ale agențiilor turistice

7912

Activități ale tur-operatorilor

7990

Alte servicii de rezervare și asistență turistică

82. ACTIVITĂȚI DE SECRETARIAT, SERVICII SUPORT ȘI ALTE ACTIVITĂȚI DE SERVICII PRESTATE ÎN PRINCIPAL ÎNTREPRINDERILOR

8230

Activități de organizare a expozițiilor, târgurilor și congreselor

85. ÎNVĂȚĂMÂNT

8510

Învățământ preșcolar

8520

Învățământ primar

8531

Învățământ secundar general

8532

Învățământ secundar, tehnic sau profesional

8541

Învățământ superior nonuniversitar

8542

Învățământ superior universitar

8551

Învățământ în domeniul sportiv și recreațional

8552

Învățământ în domeniul cultural (limbi străine, muzică, teatru, dans, arte plastice etc.)

8553

Școli de conducere (pilotaj)

8559

Alte forme de învățământ n.c.a.

8560

Activități de servicii suport pentru învățământ

90. ACTIVITĂȚI DE CREAȚIE ȘI INTERPRETARE ARTISTICĂ

9001

Activități de interpretare artistică (spectacole)

9002

Activități suport pentru interpretare artistică (spectacole)

9003

Activități de creație artistică

9004

Activități de gestionare a sălilor de spectacole

91. ACTIVITĂȚI ALE BIBLIOTECILOR, ARHIVELOR, MUZEELOR ȘI ALTE ACTIVITĂȚI CULTURALE

9101

Activități ale bibliotecilor și arhivelor

9102

Activități ale muzeelor

9103

Gestionarea monumentelor, clădirilor istorice și altor obiective de interes turistic

9104

Activități ale grădinilor zoologice, botanice și ale rezervațiilor naturale

93. ACTIVITĂȚI SPORTIVE, RECREATIVE ȘI DISTRACTIVE

9329

Alte activități recreative și distractive n.c.a.

-----