LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
HOTĂRÂRE

HOTĂRÂRE nr. 815 din 28 iulie 2021 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Construire şi dotare sediu DGPI, strada Răzoare nr. 5, sector 6, Bucureşti"

Emitent
Guvernul
Publicat
Monitorul Oficial nr. 754 din 03 august 2021
Data publicării
03.08.2021
Vigoare
03 august 2021

În temeiul prevederilor art. 108 din Constituția României, republicată, și ale art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Construire și dotare sediu DGPI, strada Răzoare nr. 5, sector 6, București“, realizat prin Compania Națională de Investiții „C.N.I.“ - S.A., prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Articolul 2Finanțarea obiectivului de investiții prevăzut la art. 1 se face de la bugetul de stat, prin bugetele Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și Ministerului Afacerilor Interne - Direcția Generală de Protecție Internă, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
Articolul 3Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții „C.N.I.“ - S.A., răspunde de modul de utilizare a sumelor aprobate potrivit prevederilor prezentei hotărâri.

PRIM-MINISTRU
FLORIN-VASILE CÎȚU
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
Kelemen Hunor
Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației,
Cseke Attila Zoltán
p. Ministrul afacerilor interne,
Raed Arafat,
secretar de stat
Ministrul finanțelor, interimar,
Florin-Vasile Cîțu
București, 28 iulie 2021.
Nr. 815.
ANEXĂ

CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI
ai obiectivului de investiții „Construire și dotare sediu DGPI, strada Răzoare nr. 5, sector 6, București“
Titular: Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației
Beneficiar: Compania Națională de Investiții „C.N.I.“ - S.A., pe perioada realizării investiției
Ministerul Afacerilor Interne - Direcția Generală de Protecție Internă
Amplasament: municipiul București, strada Răzoare nr. 5, sector 6
Indicatorii tehnico-economici:
 

 

- Valoarea totală a investiției, inclusiv TVA
(în prețuri valabile la data de 18.11.2020, 1 euro = 4,8725 lei),
mii lei 108.995
din care C+M mii lei 75.691
- Valoarea finanțată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației prin Compania Națională de Investiții „C.N.I.“ - S.A., mii lei 104.096
din care C+M mii lei 72.629
- Valoarea finanțată de Ministerul Afacerilor Interne - Direcția Generală de Protecție Internă, mii lei 4.899
din care C+M mii lei 3.062
- Eșalonarea investiției: INV/C+M
 

 
- Anul I INV mii lei 54.498

 
C+M mii lei 37.846
- Anul II INV mii lei 54.497

 
C+M mii lei 37.845
- Capacități:
 

 

 
Aria construită desfășurată totală mp 15.260,00
- Durata de execuție a investiției luni 24

Factori de risc
Obiectivul de investiții se va proteja antiseismic conform Normativului P100-1/2013, cu modificările și completările ulterioare.
Finanțarea investiției
Finanțarea se face de la bugetul de stat, prin bugetele Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și Ministerului Afacerilor Interne - Direcția Generală de Protecție Internă, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
-----