LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
HOTĂRÂRE

HOTĂRÂRE nr. 822 din 28 iulie 2021 privind aprobarea stemei comunei Bicaz, judeţul Maramureş

Emitent
Guvernul
Publicat
Monitorul Oficial nr. 759 din 04 august 2021
Data publicării
04.08.2021
Vigoare
04 august 2021

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 10 din Legea nr. 102/1992 privind stema țării și sigiliul statului, cu modificările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.ARTICOL UNIC(1) Se aprobă stema comunei Bicaz, județul Maramureș, prevăzută în anexa nr. 1.(2) Descrierea și semnificațiile elementelor însumate ale stemei comunei Bicaz, județul Maramureș, sunt prevăzute în anexa nr. 2.(3) Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU
FLORIN-VASILE CÎȚU
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
Kelemen Hunor
Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației,
Cseke Attila Zoltán
București, 28 iulie 2021.
Nr. 822.
Anexa nr. 1*)*) Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil.

STEMA
comunei Bicaz, județul Maramureș
Anexa nr. 2

DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE
elementelor însumate ale stemei comunei Bicaz, județul Maramureș
Descrierea stemei
Stema comunei Bicaz se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, tripartit în pal.
În treimea centrală, în câmp albastru, se află clădirea unei biserici cu un turn, văzută din ansamblu, având surmontată câte o cruce, atât în vârful turnului, cât și în vârful naosului, totul fiind de aur.
În cele două treimi simetric laterale, în câmp roșu, se află două ghinde cu frunză și un ciorchine de strugure, ambele de aur.
Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.Semnificațiile elementelor însumate
Lăcașul de cult face referire la biserica din lemn din satul Bicaz, construită în anul 1723.
Creanga de stejar împreună cu ghindele fac referire la bogăția silvică a zonei.
Ciorchinele de struguri face referire la una dintre ocupațiile de bază ale locuitorilor, viticultura.
Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.
----