LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
HOTĂRÂRE

HOTĂRÂRE nr. 910 din 19 august 2021 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Construire corpuri de clădire Universitatea de Medicină şi Farmacie «Victor Babeş» Timişoara, comuna Ghiroda, judeţul Timiş"

Emitent
Guvernul
Publicat
Monitorul Oficial nr. 827 din 30 august 2021
Data publicării
30.08.2021
Vigoare
30 august 2021

În temeiul prevederilor art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.Articolul 1Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Construire corpuri de clădire Universitatea de Medicină și Farmacie «Victor Babeș» Timișoara, comuna Ghiroda, județul Timiș“, realizat prin Compania Națională de Investiții „C.N.I.“ - S.A., prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Articolul 2Finanțarea obiectivului de investiții prevăzut la art. 1 se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în limita sumelor
aprobate anual cu această destinație, din venituri proprii ale Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș“ Timișoara, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
Articolul 3Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții „C.N.I.“ - S.A., răspunde de modul de utilizare a sumelor aprobate potrivit prevederilor prezentei hotărâri.

PRIM-MINISTRU
FLORIN-VASILE CÎȚU
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
Kelemen Hunor
Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației,
Cseke Attila Zoltán
Ministrul educației,
Sorin-Mihai Cîmpeanu
Ministrul finanțelor,
Dan Vîlceanu
București, 19 august 2021.
Nr. 910.
ANEXĂ

CARACTERISTICI PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI
ai obiectivului de investiții „Construire corpuri de clădire Universitatea de Medicină și Farmacie «Victor Babeș» Timișoara, comuna Ghiroda, județul Timiș“
Titular: Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației
Beneficiar: • Compania Națională de Investiții „C.N.I.“ - S.A., pe perioada realizării investiției
• Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș“ Timișoara
Amplasament: comuna Ghiroda, sat Ghiroda, județul Timiș
Indicatorii tehnico-economici:

Valoarea totală a investiției, inclusiv TVA
(în prețuri valabile la data de 8.03.2021,1 euro = 4,8838 lei),
mii lei 144.445
din care C + M
 
mii lei 82.213
Valoarea finanțată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții „C.N.I.“ - S.A. mii lei 142.434
din care C + M
 
mii lei 80.641
Valoarea finanțată de Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș“ Timișoara, mii lei 2.011
din care C + M
 
mii lei 1.572
Eșalonarea investiției: INV/C + M
 

 

 
- Anul I INV
 
mii lei 43.000
C+M
 
mii lei 25.000
- Anul II INV
 
mii lei 101.445
C+M
 
mii lei 57.213
Capacități:
 

 

 
- suprafața desfășurată
 
mp 19.938
- regim de înălțime
 
D_parțial + Parter + 4E_parțial
Durata de execuție a investiției:
 
luni 24

Factori de risc
Obiectivul de investiții se va proteja antiseismic conform Normativului P100-1/2013, cu modificările și completările ulterioare.
Finanțarea investiției
Finanțarea se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, din venituri proprii ale Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș“ Timișoara, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
-----