LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
NORMĂ

NORMĂ nr. 27 din 14 septembrie 2021 privind aplicarea Ghidului ESMA referitor la raportarea în conformitate cu art. 4 şi 12 din Regulamentul (UE) 2015/2.365 privind transparenţa operaţiunilor de finanţare prin instrumente financiare şi transparenţa reutilizării şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012

Emitent
Autoritatea de Supraveghere Financiară
Publicat
Monitorul Oficial nr. 908 din 22 septembrie 2021
Data publicării
22.09.2021
Vigoare
22 septembrie 2021

În temeiul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) și d) și alin. (5), art. 3 alin. (1) lit. b), art. 6 alin. (2) și ale art. 14 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările și completările ulterioare,
în conformitate cu prevederile art. 16 din Regulamentul (UE) nr. 1.095/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorității europene de supraveghere (Autoritatea europeană pentru valori mobiliare și piețe), de modificare a Deciziei nr. 716/2009/CE și de abrogare a Deciziei 2009/77/CE a Comisiei,
potrivit deliberărilor din ședința Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară din data de 8.09.2021,
Autoritatea de Supraveghere Financiară emite prezenta normă.Articolul 1Autoritatea de Supraveghere Financiară aplică Ghidul ESMA privind raportarea în conformitate cu art. 4 și 12 din Regulamentul (UE) 2015/2.365 privind transparența operațiunilor de finanțare prin instrumente financiare și transparența reutilizării și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012, prevăzut în anexa*) care face parte integrantă din prezenta normă.
*) Anexa se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 908 bis, care se poate achiziționa de la Biroul pentru relații cu publicul din Str. Parcului nr. 65, intrarea A, sectorul 1, București.
Articolul 2Contrapărțile la operațiunile de finanțare prin instrumente financiare (SFT), definite conform prevederilor art. 3 alin. (2) din Regulamentul (UE) 2015/2.365, și registrele centrale de tranzacții, definite conform art. 3 alin. (1) din același regulament, respectă prevederile prezentei norme.
Articolul 3Nerespectarea prevederilor prezentei norme se sancționează în conformitate cu prevederile cap. I al titlului X din Legea nr. 126/2018 privind piețele de instrumente financiare, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 4Prezenta normă se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare la data publicării acesteia.

Președintele Autorității de Supraveghere Financiară,
Nicu Marcu
București, 14 septembrie 2021.
Nr. 27.