LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
ORDIN

ORDIN nr. 1.966 din 29 septembrie 2021 privind modificarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.165/2020 pentru aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, valabile în România, care pot fi utilizate/comercializate de către deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentelor sau reprezentanţii acestora, distribuitorii angro şi furnizorii de servicii medicale şi medicamente pentru acele medicamente care fac obiectul unei relaţii contractuale cu Ministerul Sănătăţii, casele de asigurări de sănătate şi/sau direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România, a preţurilor de referinţă generice şi a preţurilor de referinţă inovative

Emitent
Ministerul Sănătății
Publicat
Monitorul Oficial nr. 935 din 30 septembrie 2021
Data publicării
30.09.2021
Vigoare
01 octombrie 2021

Văzând Referatul de aprobare nr. CAZ 872/2021 al Direcției politica medicamentului, a dispozitivelor și tehnologiilor medicale din cadrul Ministerului Sănătății,
având în vedere prevederile art. 890 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
ținând cont de prevederile Ordinului ministrului sănătății nr. 368/2017 pentru aprobarea Normelor privind modul de calcul și procedura de aprobare a prețurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul sănătății, interimar, emite următorul ordin:Articolul IAnexa nr. 1 la Ordinul ministrului sănătății nr. 1.165/2020 pentru aprobarea prețurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, valabile în România, care pot fi utilizate/comercializate de către deținătorii de autorizație de punere pe piață a medicamentelor sau reprezentanții acestora, distribuitorii angro și furnizorii de servicii medicale și medicamente pentru acele medicamente care fac obiectul unei relații contractuale cu Ministerul Sănătății, casele de asigurări de sănătate și/sau direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București, cuprinse în Catalogul național al prețurilor medicamentelor autorizate de punere pe piață în România, a prețurilor de referință generice și a prețurilor de referință inovative, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 552 și 552 bis din 26 iunie 2020, cu modificările și completările ulterioare, se modifică potrivit anexei care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul IIPrevederile prezentului ordin intră în vigoare începând cu luna octombrie 2021.
Articolul IIIPrezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Ministrul sănătății, interimar,
Romică-Andrei Baciu,
secretar de stat

București, 29 septembrie 2021.
Nr. 1.966.
ANEXĂ

MODIFICĂRI
ale anexei nr. 1 la Ordinul ministrului sănătății nr. 1.165/2020 pentru aprobarea prețurilor maximale ale medicamentelor de uz uman,
valabile în România, care pot fi utilizate/comercializate de către deținătorii de autorizație de punere pe piață
a medicamentelor sau reprezentanții acestora, distribuitorii angro și furnizorii de servicii medicale și medicamente
pentru acele medicamente care fac obiectul unei relații contractuale cu Ministerul Sănătății, casele de asigurări de sănătate
și/sau direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București, cuprinse în Catalogul național
al prețurilor medicamentelor autorizate de punere pe piață în România,
a prețurilor de referință generice și a prețurilor de referință inovative
– Pozițiile nr. 2810, 2811, 3417, 3418, 4957, 4958, 4959, 4960 și 6578 se modifică și vor avea următorul cuprins:

Nr. crt.

Cod_cim

Obs.

Denumire produs

Forma

Concentrație

Firma/Țara

DCI

Ambalaj

Grupa ATC

Statut_frm

Statut_anm

Preț producător (lei)

Preț ridicata maximal fără TVA (lei)

Preț amănuntul maximal cu TVA (lei)

Stare

Observații

Valabilitate preț

„2810

W65921001

IDACIO
40 mg

SOL. INJ. ÎN STILOU INJECTOR (PEN) PREUMPLUT

40 mg/
0,8 ml

FRESENIUS KABI DEUTSCHLAND GMBH - GERMANIA

ADALIMUMABUM

Cutie cu 2 stilouri injectoare (pen) preumplute x 0,8 ml sol. inj. + 2 tampoane cu alcool (2 ani)

L04AB04

MB

biosimilar

1895,00

1925,00

2136,40

Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.

2811

W65920001

IDACIO
40 mg

SOL. INJ. ÎN SERINGĂ PREUMPLUTĂ

40 mg/
0,8 ml

FRESENIUS KABI DEUTSCHLAND GMBH - GERMANIA

ADALIMUMABUM

Cutie cu 2 seringi preumplute (sticlă) x 0,8 ml sol. inj. + 2 tampoane cu alcool (2 ani)

L04AB04

MB

biosimilar

1895,00

1925,00

2136,40

Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.

……………………………..

3417

W63260001

!

LONQUEX

SOL. INJ.

6 mg

UAB SICOR BIOTECH - LITUANIA

LIPEGFILGRASTIMUM

Cutie cu 1 seringă preumplută cu dispozitiv de siguranță (2 ani)

L03AA14

MI

inovativ

1744,65

1774,65

1972,52

DC

Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.

3418

W65723001

LONQUEX

SOL. INJ.

6 mg

TEVA B.V. - OLANDA

LIPEGFILGRASTIMUM

Cutie cu 1 seringă preumplută cu dispozitiv de siguranță (2 ani)

L03AA14

MI

inovativ

1744,65

1774,65

1972,52

Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.

……………………………...

4957

W64445002

REVOLADE 25 mg

COMPR. FILM.

25 mg

NOVARTIS EUROPHARM LIMITED - IRLANDA

ELTROMBOPAG

Cutie cu blist. PA/Al/PVC/Al x 28 compr. film. (4 ani)

B02BX05

MI

inovativ

3585,04

3615,03

3978,54

Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.

4958

W61698002

!

REVOLADE 25 mg

COMPR. FILM.

25 mg

NOVARTIS EUROPHARM LIMITED - MAREA BRITANIE

ELTROMBOPAG

Cutie x blister PA/Al/PVC/Al x 28 comprimate filmate (4 ani)

B02BX05

MI

inovativ

3585,04

3615,03

3978,54

DC

Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.

4959

W64446002

REVOLADE 50 mg

COMPR. FILM.

50 mg

NOVARTIS EUROPHARM LIMITED - IRLANDA

ELTROMBOPAG

Cutie cu blist. PA/Al/PVC/Al x 28 compr. film. (4 ani)

B02BX05

MI

inovativ

7171,79

7201,78

7888,10

Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.

4960

W61699002

!

REVOLADE 50 mg

COMPR. FILM.

50 mg

NOVARTIS EUROPHARM LIMITED -
MAREA BRITANIE

ELTROMBOPAG

Cutie x blister PA/Al/PVC/Al x 28 comprimate filmate (4 ani)

B02BX05

MI

inovativ

7171,79

7201,78

7888,10

DC

Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.

……………………………..

6578

W61784001

PABAL
100 micrograme/ml

SOL. INJ.

100 micrograme/ml

C.N. UNIFARM - S.A. - ROMÂNIA

CARBETOCINUM

Cutie cu 5 flac. x 1 ml sol. inj. (2 ani)

H01BB03

MI

487,30

517,30

602,01

N

Cant. 1522 cutii

Prețurile sunt valabile până la data de 4.08.2022.“

----