LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
DECIZIE

DECIZIE nr. 11 din 24 septembrie 2021 pentru stabilirea procedurii de consultare şi efectuare a fotocopiilor din dosarele disciplinare aflate pe rolul şi în arhiva Comisiei de jurisdicţie a Consiliului naţional al Colegiului Medicilor din România şi a Comisiei superioare de disciplină a Colegiului Medicilor din România

Emitent
Colegiul Medicilor din România
Publicat
Monitorul Oficial nr. 978 din 13 octombrie 2021
Data publicării
13.10.2021
Vigoare
13 octombrie 2021

În temeiul art. 414, 439, 460 și 463 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
Consiliul național al Colegiului Medicilor din România d e c i d e:Articolul 1(1) Părțile din dosarul disciplinar, precum și reprezentanții legali sau împuterniciții acestora au dreptul de a consulta și obține fotocopii ale documentelor aflate în dosar conform prezentei proceduri.(2) Persoanele prevăzute la alin. (1) pot obține fotocopii printate sau scanate după documentele/materialul probator aflat în dosarul disciplinar prin efectuarea de fotocopii contra cost de către Colegiul Medicilor din România.(3) În cazul în care părțile solicită scanarea documentelor, cererea va fi însoțită de un suport electronic/unitate disk (CD, DVD, memory stick).
Articolul 2(1) În vederea consultării dosarului disciplinar și/sau eliberării de fotocopii, solicitantul va depune o cerere la care va anexa copia actului de identitate și dovada calității de reprezentant legal sau împuternicit, după caz.(2) Dovada mandatului de reprezentare se face prin împuternicire avocațială sau procură notarială.
Articolul 3(1) Cererile privind consultarea dosarului disciplinar și eliberării fotocopiilor se aprobă, atât pentru dosarele în curs de soluționare, cât și pentru dosarele deja soluționate, de directorul administrativ al Colegiului Medicilor din Romania sau, în lipsa acestuia, de persoana mandatată în acest scop.(2) Cererile se aprobă pe baza confirmării îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 1 și 2 de către Departamentul de jurisdicție profesională sau de Secretariatul Comisiei superioare de disciplină.(3) În cazul eliberării de fotocopii după înscrisurile aflate în dosar, în cerere se vor indica filele ce urmează a fi copiate, precum și numărul total al acestora.
Articolul 4Consultarea înscrisurilor din dosar se face la sediul Colegiului Medicilor din România, în prezența unei persoane desemnate de directorul administrativ ca urmare a aprobării cererii.
Articolul 5(1) Efectuarea fotocopiilor se realizează de persoana desemnată de directorul administrativ numai după ce solicitantul va face dovada achitării contravalorii acestora.(2) Termenul de eliberare a copiilor este de cel mult 3 zile lucrătoare de la data depunerii cererii și achitarea sumei de plată corespunzătoare.
Articolul 6Tariful aferent executării fotocopiilor după înscrisurile aflate în dosarul disciplinar este de 1 leu/pagină, indiferent de suportul pe care se realizează.
Articolul 7Colegiile teritoriale pot adopta reglementări proprii în vederea stabilirii procedurii de consultare a dosarelor disciplinare aflate în curs de soluționare sau soluționate definitiv.
Articolul 8La data intrării în vigoare a prezentei decizii se abrogă Decizia Consiliului național al Colegiului Medicilor din România nr. 5/2017 pentru stabilirea procedurii de consultare a dosarelor disciplinare aflate pe rolul și în arhiva Comisiei superioare de disciplină a Colegiului Medicilor din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 168 din 8 martie 2017.
Articolul 9Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Președintele Colegiului Medicilor din România,
Daniel Coriu
București, 24 septembrie 2021.
Nr. 11.
----