DECIZIA nr. 538 din 14 septembrie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 732 alin. (4) din Codul de procedură civilă

Valer Dorneanu	- președinte
Cristian Deliorga	- judecător
Marian Enache	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Gheorghe Stan	- judecător
Elena-Simina Tănăsescu	- judecător
Varga Attila	- judecător
Ionița Cochințu	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 732 alin. (4) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Emanuela Raluca Iancu și Adriana Bârlădeanu (Iancu) în Dosarul nr. 3.643/303/2017 al Tribunalului București - Secția a III-a civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 430D/2018.2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, în principal, ca inadmisibilă, deoarece autoarele acesteia deduc neconstituționalitatea prevederilor criticate prin compararea normelor de procedură civilă cu cele de drept material substanțial, respectiv cu cele cuprinse în art. 935 din Codul civil, argumente care nu se circumscriu conținutului unei veritabile excepții de neconstituționalitate. În subsidiar, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât prevederile criticate nu aduc atingere dispozițiilor constituționale invocate în susținerea acesteia.

CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 18 ianuarie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 3.643/303/2017, Tribunalul București - Secția a III-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 732 alin. (4) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Emanuela Raluca Iancu și Adriana Bârlădeanu (Iancu) într-o cauză având ca obiect soluționarea apelurilor formulate împotriva unei sentințe prin care a fost admisă, în parte, contestația la executare.5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile art. 732 alin. (4) din Codul de procedură civilă sunt în contradicție cu prevederile art. 935 din Codul civil, deoarece conținutul acestui ultim articol instituie prezumția de proprietate a persoanei care se află în posesia unui mobil, iar primul text instituie prezumția că bunurile mobile aflate la sediul ori la reședința debitorului ori la sediul social sau punctul de lucru al debitorului aparțin acestuia din urmă, până la proba contrară, iar în speță ar trebui să opereze prezumția de proprietate. Se arată că, în procedura urmăririi mobiliare, respectiv a aplicării sechestrului asupra bunurilor debitorului, prevederile criticate instituie o restricție abuzivă a exercitării drepturilor persoanei care este proprietarul unui imobil ce constituie și domiciliul unei persoane care are calitatea de debitor, calitate străină proprietarului imobilului, mai ales că proba trebuie efectuată cu înscrisuri cu dată certă, instanța judecătorească fiind limitată în efectuarea analizei posesiei asupra bunurilor mobile din perspectiva Codului civil. Or, la achiziționarea bunurilor mobile nu se eliberează înscrisuri cu dată certă, ci bonuri fiscale, chitanțe sau facturi. În acest context, se învederează că, în speță, este vorba de o situație în care proprietarul unui imobil a luat în spațiu o persoană care, ulterior, a dobândit calitatea de debitor, iar prin procedura executării silite se poate pătrunde într-un imobil al cărui proprietar nu este debitorul. Prin urmare, toate aceste aspecte sunt contrare prevederilor constituționale care consacră dreptul de acces la instanță și dreptul de proprietate privată, precum și viața intimă, familială, privată și inviolabilitatea domiciliului.6. Tribunalul București - Secția a III-a civilă nu și-a exprimat opinia asupra excepției de neconstituționalitate.7. Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: 9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze prezenta excepție.10. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 732 alin. (4) din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: „(4) Bunurile mobile aflate în locul care constituie domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul social sau punctul de lucru al debitorului se prezumă, până la proba contrară, că aparțin acestuia din urmă. În cazul în care se afirmă că unele bunuri aparțin altei persoane, dar drepturile acesteia nu rezultă din înscrisuri cu dată certă, executorul va sechestra bunurile, însă va face mențiune în procesul-verbal de sechestru despre drepturile pretinse.“11. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale cuprinse în art. 26 - Viața intimă, familială și privată, art. 27 - Inviolabilitatea domiciliului și art. 44 - Dreptul de proprietate privată. De asemenea, din motivarea excepției de neconstituționalitate reiese că sunt vizate și prevederile art. 21 - Accesul liber la justiție.12. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că dispozițiile art. 732 alin. (4) din Codul de procedură civilă fac parte din Cartea a V-a: Despre executarea silită, titlul II: Urmărirea silită asupra bunurilor debitorului, capitolul I: Urmărirea mobiliară, secțiunea a 2-a: Procedura urmăririi mobiliare, art. 731 și următoarele, și reglementează procedura privind aplicarea sechestrului asupra bunurilor debitorului. În procedura executării silite, dacă în termen de o zi de la comunicarea somației însoțite de încheierea de încuviințare a executării, debitorul nu plătește suma datorată, executorul judecătoresc va proceda la sechestrarea bunurilor mobile urmăribile ale debitorului, în vederea valorificării lor, chiar dacă acestea sunt deținute de un terț, context în care bunurile mobile aflate în locul care constituie domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul social sau punctul de lucru al debitorului se prezumă, până la proba contrară, că aparțin acestuia din urmă. În cazul în care se afirmă că unele bunuri aparțin altei persoane, dar drepturile acesteia nu rezultă din înscrisuri cu dată certă, executorul va sechestra bunurile, însă va face mențiune în procesul-verbal de sechestru despre drepturile pretinse [art. 732 alin. (1) și (4) din Codul de procedură civilă]. 13. Astfel, categoria bunurilor mobile asupra cărora legea instituie o prezumție legală că aparțin debitorului sunt acelea care se găsesc de către executorul judecătoresc la domiciliul, reședința, sediul social sau punctul de lucru al debitorului, astfel cum aceste noțiuni sunt definite de dispozițiile legale, prezumție ce are caracter relativ, aceasta putând fi răsturnată prin proba contrară efectuată cu prezentarea unor documente justificative de natură a demonstra persoana care are calitatea de proprietar al acestora. În acest context, legiuitorul impune cerința prezentării unui înscris cu dată certă pentru a proba că bunul aparține unei alte persoane decât debitorul, astfel că, pentru excluderea de la urmărire a unui bun mobil care se află în locul care constituie domiciliul, reședința, sediul social sau punctul de lucru al debitorului, este necesar a se prezenta înscrisuri cu dată certă, astfel cum acestea sunt circumscrise de Codul de procedură civilă, spre exemplu, la art. 269 cu privire la înscrisul autentic, art. 272 și art. 278 cu privire la înscrisuri sub semnătură privată și la data certă a înscrisului sub semnătură privată. De asemenea, în virtutea art. 752 alin. (2) din același cod, terțul care contestă executarea va putea dovedi cu martori dreptul său de proprietate asupra bunurilor mobile sechestrate în locuința sau întreprinderea debitorului urmărit în cazul când, față de profesia sau comerțul contestatorului ori debitorului, o asemenea dovadă devine admisibilă.14. Față de această împrejurare, Curtea observă că, prin critica de neconstituționalitate, autoarele acesteia consideră că în cadrul legislativ activ există două prezumții legale contradictorii. Astfel, pe lângă prezumția legală prevăzută prin dispozițiile art. 732 alin. (4) din Codul de procedură civilă, mai sus dezvoltate și criticate în prezenta cauză, există și prezumția de titlu de proprietate legiferată prin art. 935 din Codul civil și care ar trebui să primeze în soluționarea speței. Prin dispozițiile art. 935 din Codul civil se instituie prezumția de titlu de proprietate, respectiv oricine se află la un moment dat în posesia unui bun mobil este prezumat că are un titlu de dobândire a dreptului de proprietate asupra bunului, prevederi care fac parte din cartea a III-a: Despre bunuri, titlul VIII: Posesia, capitolul III: Efectele posesiei, secțiunea a 3-a: Dobândirea proprietății mobiliare prin posesia de bună-credință.15. Prin urmare, Curtea reține că pretinsa neconstituționalitate este dedusă din compararea celor două instituții prevăzute de Codul de procedură civilă și de Codul civil, pretinzându-se prioritatea aplicării normelor cuprinse în Codul civil. Având însă în vedere aceste aspecte, precum și dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, conform cărora „Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată [...]“, se constată, pe de o parte, că examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere conformitatea acestui text cu dispozițiile și principiile constituționale pretins violate, iar nu compararea unor prevederi legale dintr-o lege ori a prevederilor mai multor legi între ele și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale Constituției, astfel că, din această perspectivă, excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă. 16. Pe de altă parte, în ceea ce privește aplicarea cu prioritate a prevederilor unuia dintre codurile în discuție, respectiv Codul de procedură civilă și/sau Codul civil, se reține că interpretarea și aplicarea normelor la litigiul dedus judecății reprezintă atribuția instanțelor de judecată. Astfel, printr-o jurisprudență constantă, Curtea Constituțională s-a pronunțat cu privire la competența exclusivă a instanțelor judecătorești de a soluționa probleme care țin de interpretarea și/sau aplicarea legii. Astfel, prin Decizia nr. 504 din 7 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 22 decembrie 2014, paragraful 14, Curtea s-a pronunțat în sensul că, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, aceasta asigură controlul de constituționalitate a legilor, a ordonanțelor Guvernului, a tratatelor internaționale și a regulamentelor Parlamentului, prin raportare la dispozițiile și principiile Constituției. Așadar, nu intră sub incidența controlului de constituționalitate exercitat de Curte aplicarea și interpretarea legii, acestea fiind de resortul exclusiv al instanței de judecată care judecă fondul cauzei, precum și, eventual, al instanțelor de control judiciar, astfel cum rezultă din prevederile coroborate ale art. 126 alin. (1) și (3) din Constituție. Prin urmare, și din această perspectivă, excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă.17. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 732 alin. (4) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Emanuela Raluca Iancu și Adriana Bârlădeanu (Iancu) în Dosarul nr. 3.643/303/2017 al Tribunalului București - Secția a III-a civilă.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului București - Secția a III-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 14 septembrie 2021.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Ionița Cochințu
-----