DECIZIA nr. 460 din 1 iulie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 alin. (4) teza a doua şi alin. (6), precum şi ale art. 15 alin. (3) teza a doua din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

Valer Dorneanu	- președinte
Cristian Deliorga	- judecător
Marian Enache	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Gheorghe Stan	- judecător
Livia Doina Stanciu	- judecător
Elena-Simina Tănăsescu	- judecător
Varga Attila	- judecător
Simina Popescu-Marin	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 14 alin. (6), ale art. 14 alin. (4) teza a doua și ale art. 15 alin. (3) teza a doua din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepție ridicată de Cătălin Manta în Dosarul nr. 2.898/109/2018/a2 al Curții de Apel Pitești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.861D/2019.2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care susține respingerea excepției, ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:4. Prin Încheierea din 24 octombrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 2.898/109/2018/a2, Curtea de Apel Pitești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 14 alin. (6), ale art. 14 alin. (4) teza a doua și ale art. 15 alin. (3) teza a doua din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Excepția a fost ridicată de Cătălin Manta într-o cauză având ca obiect suspendarea executării unui act administrativ emis de prefect.5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că prevederile art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 sunt neconstituționale, deoarece limitează posibilitatea de a introduce cereri de suspendare succesive, fără a oferi o definiție explicită a sintagmei „aceleași motive“ din cuprinsul acestora. În lipsa unei definiții sau unor elemente de individualizare a sintagmei „aceleași motive“, textul de lege conferă o sferă mult prea largă sau prea restrânsă de aplicare, lăsând loc arbitrarului, întrucât nu sunt definite motivele pentru care se poate formula o nouă cerere de suspendare. Sunt încălcate exigențele de claritate și precizie a normelor juridice, deoarece, din modul în care textul este redactat, nu se poate stabili dacă motivele noi ce pot constitui obiectul noii cereri de suspendare trebuie să fie anterioare, concomitente sau ulterioare introducerii primei cereri de suspendare.6. Autorul mai susține că art. 14 alin. (4) teza a doua din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 15 alin. (3) din același act normativ, care prevede posibilitatea formulării căii de atac a recursului împotriva unei hotărâri pronunțate într-o cerere de suspendare a executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond asupra anulării actului, în condițiile în care este vorba de un act administrativ a cărui anulare este soluționată în mod definitiv în prima instanță, conform dispozițiilor art. 69 alin. (5) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, încalcă dreptul la un proces echitabil. Sunt invocate deciziile Curții Constituționale nr. 228 din 6 aprilie 2017 și nr. 507 din 17 iulie 2018 și se susține că este neconstituțional ca hotărârea primei instanțe prin care a fost soluționată cererea de anulare a ordinului prefectului, contestat în temeiul art. 69 alin. (4) din Legea nr. 215/2001, să nu fie supusă niciunei căi de atac, iar hotărârea pronunțată cu privire la suspendarea aceluiași ordin al prefectului să fie supusă căii de atac a recursului reglementat de art. 14 alin. (4) coroborat cu art. 15 alin. (3) din Legea nr. 554/2004. Sunt încălcate principiul simetriei, precum și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în condițiile în care împotriva unei hotărâri care are un efect temporar, limitat în timp până la soluționarea cauzei pe fond, partea adversă are la dispoziție mai multe căi de atac decât ar avea autorul excepției în privința hotărârii ce se va pronunța în cererea de anulare a ordinului prefectului.7. Curtea de Apel Pitești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal consideră că prevederile criticate sunt constituționale.8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 14 alin. (4) teza a doua și alin. (6), precum și ale art. 15 alin. (3) teza a doua din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, având următorul cuprins:– Art. 14 alin. (4) teza a doua și alin. (6): (4) Hotărârea prin care se pronunță suspendarea este executorie de drept. Ea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Recursul nu este suspensiv de executare. (...)(6) Nu pot fi formulate mai multe cereri de suspendare succesive pentru aceleași motive.;– Art. 15 alin. (3) teza a doua: „Hotărârea dată cererii de suspendare este executorie de drept, iar introducerea recursului, potrivit art. 14 alin. (4), nu suspendă executarea.“12. În opinia autorului excepției, prevederile de lege ce formează obiectul excepției contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 1 alin. (3) și (5) privind trăsăturile statului român și obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil. Sunt invocate și prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil cuprinse în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004 au mai fost supuse controlului de constituționalitate, iar prin mai multe decizii Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate (spre exemplu, Decizia nr. 349 din 24 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 394 din 13 iunie 2012, Decizia nr. 939 din 19 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 74 din 31 ianuarie 2007, Decizia nr. 1.352 din 19 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 817 din 7 decembrie 2010, Decizia nr. 747 din 1 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 7 iulie 2010, Decizia nr. 371 din 17 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 321 din 14 mai 2007, Decizia nr. 257 din 14 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 366 din 26 aprilie 2006).14. Curtea a reținut că dreptul de a solicita suspendarea unui act administrativ constituie o garanție procesuală aflată la îndemâna părții interesate pentru evitarea efectelor negative pe care punerea în executare a actului administrativ unilateral a cărui anulare s-a solicitat le-ar putea avea asupra acesteia.15. De asemenea, reținând că principiul egalității de arme și al unui proces echitabil obligă ca în cadrul unui litigiu părțile să beneficieze de aceleași mijloace prin care să-și apere dreptul sau interesul legitim pretins, Curtea a constatat că prevederile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 nu disting și nici nu limitează categoriile de subiecte de drept titulare ale dreptului la acțiune, astfel că nu se poate susține favorizarea unuia sau a altuia dintre aceștia (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 371 din 17 aprilie 2007, precitată).16. Distinct, cât privește critica de neconstituționalitate a prevederilor art. 14 alin. (4) teza a doua și ale art. 15 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Curtea reține că prevederile de lege criticate reprezintă norme de procedură prin care se instituie posibilitatea formulării recursului împotriva hotărârii pronunțate cu privire la cererea de suspendare a executării actului administrativ și regula potrivit căreia recursul nu este suspensiv de executare.17. În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a reținut că suspendarea actelor administrative poate fi dispusă numai în condițiile expres prevăzute de lege și reprezintă o situație de excepție, întrucât acestea se bucură de prezumția de legalitate (a se vedea și Decizia nr. 257 din 14 martie 2006, precitată, și Decizia nr. 464 din 6 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 604 din 12 iulie 2006).18. De asemenea, în temeiul art. 126 alin. (2) din Constituție, procedura de judecată este prevăzută numai prin lege, iar potrivit art. 129 din Constituție, „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate (...) pot exercita căile de atac, în condițiile legii“. Totodată, art. 52 din Legea fundamentală stabilește că dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică se exercită în condițiile și limitele stabilite de legea organică. Astfel, legiuitorul, în considerarea unor situații speciale, poate adopta norme de procedură derogatorii de la dreptul comun, atâta vreme cât își subordonează acest demers regulilor și principiilor constituționale. Necesitatea soluționării cu celeritate a cauzelor din domeniul contenciosului administrativ a determinat reglementarea unei proceduri de judecată speciale, care nu se abate însă de la exigențele drepturilor procesuale ale părților, consacrate în Legea fundamentală.19. Așa fiind, nu poate fi reținută critica privind încălcarea prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituție și ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, invocate prin prisma art. 20 din Constituție, deoarece părțile beneficiază de toate garanțiile unui proces echitabil, atât în ceea ce privește soluționarea cererii de suspendare a actelor administrative, formulate pe cale principală sau pe cale separată, cât și soluționarea recursului împotriva soluției de suspendare a acestor acte.20. În continuare, în ceea ce privește critica referitoare la încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituție, invocată prin prisma pretinsei lipse de claritate a sintagmei „aceleași motive“ din cuprinsul art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, Curtea reține că, din perspectiva cerințelor de calitate a legii, textul de lege criticat este clar, precis și previzibil, în privința regulilor procedurale aplicabile suspendării executării actului administrativ. Absența unei definiții nu reprezintă, în mod necesar, un impediment pentru destinatarii legii de a-și adapta conduita la prescripțiile acesteia. Așa cum a subliniat Curtea Constituțională, în concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, nevoia de elucidare a punctelor neclare și de adaptare la circumstanțele schimbătoare va exista întotdeauna. Deși certitudinea în redactarea unei legi este un lucru dorit, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situație. Rolul decizional conferit instanțelor urmărește tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor (a se vedea, spre exemplu, în Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016).21. Totodată, în sensul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, din cauza generalității legilor, conținutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile-tip de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. De asemenea, numeroase legi se folosesc de eficacitatea formulelor mai mult sau mai puțin vagi pentru a evita o rigiditate excesivă și a se putea adapta la schimbările de situație, interpretarea și aplicarea unor asemenea norme legale depinzând de practică (a se vedea, de exemplu, Hotărârea din 25 mai 1993, pronunțată în Cauza Kokkinakis împotriva Greciei, paragraful 40, sau Hotărârea din 11 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 31).22. Ca atare, stabilirea înțelesului sintagmei „aceleași motive“ din cuprinsul dispozițiilor art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, în vederea interpretării și aplicării normei, reprezintă un atribut al puterii judecătorești, nefiind de resortul controlului de constituționalitate.23. Referitor la critica formulată prin raportarea dispozițiilor art. 14 alin. (4) și art. 15 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 la prevederile art. 69 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată (în prezent, abrogată potrivit art. 597 alin. (2) lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 5 iulie 2019), Curtea precizează că, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, instanța de contencios constituțional exercită un control de constituționalitate a legilor și a altor acte normative prin raportare la principiile și dispozițiile Constituției. Eventualele neconcordanțe între diferitele legi, chiar dacă ar fi reale, nu intră sub incidența controlului de constituționalitate exercitat de Curte, ci sunt de resortul autorității legiuitoare.24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Cătălin Manta în Dosarul nr. 2.898/109/2018/a2 al Curții de Apel Pitești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și constată că prevederile art. 14 alin. (4) teza a doua și alin. (6), precum și ale art. 15 alin. (3) teza a doua din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Curții de Apel Pitești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 1 iulie 2021.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Simina Popescu-Marin
-----