DECIZIE
DECIZIE nr. 2.235 din 8 decembrie 2021 de încetare a aplicabilităţii Deciziei preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 1.991/2020 de desemnare a Societăţii ENGIE ROMÂNIA - S.A. în calitate de furnizor de ultimă instanţă de gaze naturale
Având în vedere dispozițiile art. 18 lit. d), art. 19 și ale art. 21 din Regulamentul privind furnizarea de ultimă instanță a gazelor naturale, aprobat prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 173/2020, și solicitarea de renunțare la calitatea de furnizor de ultimă instanță de gaze naturale, transmisă de Societatea ENGIE ROMÂNIA - S.A. prin Cererea nr. 68 din 29.10.2021, înregistrată la Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei cu nr. 129.325 din 1.11.2021,
în temeiul art. 10 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 160/2012, cu modificările și completările ulterioare,
președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei emite următoarea decizie:Articolul 1Decizia președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 1.991/2020 de desemnare a Societății ENGIE ROMÂNIA - S.A. în calitate de furnizor de ultimă instanță de gaze naturale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1006 din 29 octombrie 2020, își încetează aplicabilitatea începând cu data de 15 decembrie 2021.
Articolul 2Societatea ENGIE ROMÂNIA - S.A., cu sediul în bd. Mărășești nr. 4-6, sectorul 4, București, înregistrată în registrul comerțului cu numărul de ordine J40/5447/2000, are obligația de a publica în secțiunea dedicată de pe pagina proprie de internet prezenta decizie, cu respectarea prevederilor art. 19 alin. (4) din Regulamentul privind furnizarea de ultimă instanță a gazelor naturale, aprobat prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 173/2020.
Articolul 3După încetarea calității de furnizor de ultimă instanță de gaze naturale, Societatea ENGIE ROMÂNIA - S.A. este ținută să respecte prevederile art. 31-35 din Regulamentul privind furnizarea de ultimă instanță a gazelor naturale, aprobat prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 173/2020, în vederea facturării consumului clienților preluați pentru perioada din luna decembrie 2021 în care le asigură furnizarea gazelor naturale în regim de ultimă instanță.
Articolul 4Societatea ENGIE ROMÂNIA - S.A. va duce la îndeplinire prevederile prezentei decizii.
Articolul 5Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei,
Dumitru Chiriță
București, 8 decembrie 2021.
Nr. 2.235.
Președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei,
Dumitru Chiriță
București, 8 decembrie 2021.
Nr. 2.235.