LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
ORDIN

ORDIN nr. 1.958 din 10 decembrie 2021 pentru aprobarea Instrucţiunilor privind depunerea la autoritatea vamală a declaraţiilor referitoare la numerarul însoţit sau neînsoţit, modelul şi modul de emitere a deciziei autorităţii vamale prevăzute la art. 7 din Regulamentul (UE) 2018/1.672 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 octombrie 2018 privind controlul numerarului care intră sau iese din Uniune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.889/2005

Emitent
Agenția Națională de Administrare Fiscală
Publicat
Monitorul Oficial nr. 1176 din 13 decembrie 2021
Data publicării
13.12.2021
Vigoare
13 decembrie 2021

Având în vedere prevederile art. 156 alin. (3) și (3^1) din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 707/2006, cu modificările și completările ulterioare,
ținând cont de avizul conform al Ministerului Finanțelor comunicat prin Adresa nr. 742.755 din 8.12.2021,
în temeiul prevederilor art. 11 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările și completările ulterioare,
președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală emite următorul ordin:Articolul 1Se aprobă Instrucțiunile privind depunerea la autoritatea vamală a declarațiilor referitoare la numerarul însoțit sau neînsoțit, modelul și modul de emitere a deciziei autorității vamale prevăzute la art. 7 din Regulamentul (UE) 2018/1.672 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2018 privind controlul numerarului care intră sau iese din Uniune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.889/2005, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 2La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul vicepreședintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 2.028/2012 pentru stabilirea formularului unic al Uniunii Europene utilizat la declararea numerarului la frontiera comunitară, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 693 din 9 octombrie 2012, cu modificările ulterioare.
Articolul 3Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală,
Mirela Călugăreanu
București, 10 decembrie 2021.
Nr. 1.958.