LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
ORDIN

ORDIN nr. 5.982 din 29 decembrie 2021 privind menţinerea acreditării Universităţii "Valahia" din Târgovişte în vederea organizării programelor de studii universitare de doctorat

Emitent
Ministerul Educației
Publicat
Monitorul Oficial nr. 47 din 17 ianuarie 2022
Data publicării
17.01.2022
Vigoare
17 ianuarie 2022

În conformitate cu prevederile:– art. 138 alin. (1) și (2) și ale art. 158 din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Hotărârii Guvernului nr. 681/2011 privind aprobarea Codului studiilor universitare de doctorat, cu modificările și completările ulterioare;– art. 29 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările și completările ulterioare;– Ordinului ministrului educației nr. 3.651/2021 privind aprobarea Metodologiei de evaluare a studiilor universitare de doctorat și a sistemelor de criterii, standarde și indicatori de performanță utilizați în evaluare,
luând în considerare Adresa Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS) nr. 7.277 din 28.12.2021, înregistrată la Ministerul Educației cu nr. 455/DGIU/28.12.2021, prin care se înaintează Hotărârea Consiliului ARACIS nr. 148 din 28.12.2021 privind rezultatele evaluării externe a studiilor universitare de doctorat din Universitatea „Valahia“ din Târgoviște,
în temeiul art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 369/2021 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, cu modificările ulterioare,
ministrul educației emite prezentul ordin.Articolul 1Se aprobă menținerea acreditării în vederea organizării de programe de studii universitare de doctorat pentru Universitatea „Valahia“ din Târgoviște.
Articolul 2Se aprobă menținerea acreditării domeniilor de studii universitare de doctorat care se organizează în școlile doctorale din cadrul Universității „Valahia“ din Târgoviște, după cum urmează:
Nr. crt. Școala doctorală Domeniul de studii universitare de doctorat
1 Școala doctorală de Științe inginerești Inginerie electrică
Inginerie mecanică
Ingineria materialelor
2 Școala doctorală de Științe economice și umaniste Contabilitate *)
Management *)
Istorie
*) Acreditare condiționată. Universitatea „Valahia“ din Târgoviște are obligația de a solicita la ARACIS o nouă evaluare în termen de maximum un an de la intrarea în vigoare a prezentului ordin.
Articolul 3Direcția generală învățământ universitar din cadrul Ministerului Educației și instituția organizatoare de studii universitare de doctorat - Universitatea „Valahia“ din Târgoviște vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Articolul 4Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Ministrul educației,
Gigel Paraschiv,
secretar de stat
București, 29 decembrie 2021.
Nr. 5.982.
-----