DECIZIA nr. 702 din 28 octombrie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale

Valer Dorneanu	- președinte
Cristian Deliorga	- judecător
Marian Enache	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Gheorghe Stan	- judecător
Livia Doina Stanciu	- judecător
Varga Attila	- judecător
Mihaela Ionescu	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Maria Eleonora Centea.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, excepție ridicată de Ali Erdem Merkit, Ali Ekber Merkit, Ali Ekrem Merkit, Ali Ozgur Merkit, Yildirim A.E. Merkit și Cagdas Kisioglu în Dosarul nr. 2.844/114/2015 al Tribunalului Buzău - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 488D/2019.2. La apelul nominal se prezintă, pentru autorii excepției, domnul avocat Marius Murea, având împuternicire avocațială depusă la dosar. Lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. De asemenea, se prezintă și domnul Cengizler Ceyhun, traducător și interpret autorizat de limba turcă.3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul apărătorului prezent, care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate, reiterând motivele de neconstituționalitate formulate în notele scrise aflate la dosar. 4. Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, considerând, în esență, că susținerile privind corectitudinea cu care a fost stabilit prejudiciul în cauză nu constituie veritabile critici de neconstituționalitate, ci privesc modul de stabilire a acestuia în temeiul capitolului VII din Codul de procedură penală, iar modul în care au fost administrate probele în faza de urmărire penală fac obiectul camerei preliminare, potrivit art. 342 din Codul de procedură penală. De asemenea, susține că dispozițiile criticate se aplică în egală măsură tuturor persoanelor aflate în aceeași situație juridică. Apreciază, totodată, că dispozițiile criticate nu aduc atingere dreptului la apărare, activitatea de stabilire a prejudiciului nefiind finalizată în faza de urmărire penală, autorii având posibilitatea să solicite, în cursul cercetării judecătorești, administrarea tuturor probelor necesare, fără a pierde beneficiul dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 241/2005. Reține și că, în măsura în care se achită o valoare mai mare decât prejudiciul constatat în faza de urmărire penală, există un remediu legislativ, respectiv restituirea sumei nedatorate, în temeiul dispozițiilor art. 1.341 din Codul civil, în acord cu art. 168 din Codul de procedură fiscală.

CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:5. Prin Încheierea din 26 februarie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 2.844/114/2015, Tribunalul Buzău - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale. Excepția a fost ridicată de Ali Erdem Merkit, Ali Ekber Merkit, Ali Ekrem Merkit, Ali Ozgur Merkit, Yildirim A.E. Merkit și Cagdas Kisioglu într-o cauză penală.6. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia rețin că dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 reglementează o cauză de reducere a limitelor speciale ale pedepsei pentru anumite infracțiuni, în anumite condiții. Astfel, infracțiunile trebuie să se încadreze în ipoteza normei juridice, respectiv în categoria infracțiunilor reglementate la art. 8 și 9 din lege, iar inculpatul trebuie să achite integral prejudiciul. Subliniază astfel că, pentru a putea beneficia de reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă, trebuie îndeplinită condiția premisă a recuperării integrale a prejudiciului ce rezultă în urma săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală. Susțin însă că, în cauză, în faza de urmărire penală, prejudiciul a fost calculat în mod nelegal prin expertiză, așa încât autorii au fost puși în situația de a achita prejudiciul stabilit în faza de urmărire penală, calculat în mod greșit de către organele de urmărire penală, suma fiind mult superioară celei reale, sau de a renunța la beneficiul de a li se reduce pedeapsa la jumătate. În aceste condiții, afirmă că se creează o situație discriminatorie între persoane care se află în aceeași situație procesuală (acuzați de săvârșirea unei infracțiuni de evaziune fiscală), independent de atitudinea acestora, raportat doar la corectitudinea cu care organul de urmărire penală înțelege să stabilească prejudiciul. Susțin că este incompatibilă cu principiul constituțional al egalității în fața legii situația în care o persoană poate beneficia de o cauză de reducere a pedepsei în funcție de modalitatea în care organele de urmărire penală înțeleg să își exercite atribuțiile. Susțin, totodată, că se aduce atingere și dreptului la apărare, întrucât autorii excepției se află în situația în care sunt obligați să recunoască prejudiciul stabilit discreționar de parchet, având drept temei o expertiză realizată în lipsa întregului material probator, în condițiile în care nu li s-a dat posibilitatea să formuleze obiecțiuni la raportul de expertiză în faza de urmărire penală. Rețin că au la îndemână opțiunea de a invoca dispozițiile art. 75 alin. (2) din Codul de procedură penală, în sensul în care acoperirea prejudiciului poate fi calificată drept o circumstanță atenuantă, însă observă că aceasta din urmă are o aplicabilitate facultativă și, totodată, nu înlătură discriminarea vădită între situația persoanelor al căror prejudiciu a fost corect stabilit și aceea a autorilor excepției.7. Tribunalul Buzău - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este nefondată. Reține, în acest sens, că, potrivit art. 4 alin. (1) din Codul de procedură penală, orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă, iar, prin art. 5 alin. (1) din același act normativ, se prevede că organele judiciare au obligația de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana suspectului sau inculpatului. Reține, de asemenea, că în cauzele penale atât vinovăția, cât și întinderea prejudiciului se stabilesc ca urmare a unui probatoriu specific fiecărei cauze. Subliniază că prejudiciul trebuie să aibă caracter de certitudine, însă reține, totodată, că, în lipsa unei evidențe financiar-contabile clare, a distrugerii unei părți din aceste evidențe, a neînregistrării în evidențele contabile a tuturor operațiunilor comerciale, organul judiciar este obligat să administreze acele probe care să conducă la stabilirea unui prejudiciu cât mai exact, fără a face uz de dispozițiile art. 67 din Codul de procedură fiscală, text pe care inculpații nu îl consideră neconstituțional. Arată că, până la momentul procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, nu s-a finalizat activitatea de stabilire a prejudiciului, expertul formulând mai multe variante, urmând ca instanța să stabilească varianta cea mai apropiată de realitate, în condițiile în care au fost distruse contoarele de înregistrare a energiei electrice consumate, au fost distruse evidențe contabile, au fost folosite evidențe duble ale operațiunilor comerciale și, apoi, distruse mare parte din ele. Așa încât, în condițiile în care stabilirea întinderii prejudiciului este atributul instanței de judecată învestite cu soluționarea cauzei, iar aceasta se face pe bază de probe și în condiții de contradictorialitate, consideră că textul invocat este constituțional. Instanța invocă, drept temei al opiniei sale, și principiul potrivit căruia „nemo auditur propriam turpitudinem allegans“ și apreciază că, în lipsa unei evidențe financiar-contabile ținute în condiții de legalitate, organul judiciar care a efectuat urmărirea penală a stabilit prejudiciul prin estimare, dar și prin luarea în calcul a declarațiilor operațiunilor comerciale făcute la organele fiscale de către partenerii de afaceri și a celorlalte probe administrate. Totodată, arată că, pentru a beneficia de dispozițiile textului de lege criticat, autorii excepției aveau posibilitatea acoperirii integrale a prejudiciului până la primul termen de judecată, iar, în cazul în care, ca urmare a probelor administrate, s-ar fi constatat un prejudiciu inferior, li s-ar fi returnat suma plătită în plus. Reține că introducerea unei cauze de reducere a pedepsei pentru inculpatul care acoperă integral prejudiciul cauzat până la primul termen de judecată reprezintă o măsură de politică penală determinată de specificul infracțiunilor de evaziune fiscală, respectiv de necesitatea recuperării, cu celeritate, a sumelor datorate bugetului general consolidat, și nu este de natură să aducă atingere principiului egalității în drepturi. Câtă vreme cauzele de nepedepsire, respectiv de reducere a pedepselor prevăzute de dispozițiile legale criticate, se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în situația reglementată de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, nu se poate primi critica privind încălcarea principiului constituțional al egalității în drepturi.8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile apărătorului prezent, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit notelor scrise ale autorilor excepției, dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005, astfel cum au fost modificate prin art. 79 pct. 2 din titlul II al Legii nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013, având următorul cuprins: „În cazul săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscală prevăzute la art. 8 și 9, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la primul termen de judecată, inculpatul acoperă integral pretențiile părții civile, limitele prevăzute de lege pentru fapta săvârșită se reduc la jumătate.“12. În susținerea neconstituționalității dispozițiilor criticate, autorii invocă prevederile constituționale ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi a cetățenilor și ale art. 24 privind dreptul la apărare.13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile legale criticate reglementează cu privire la introducerea unei cauze de reducere a pedepsei, urmărindu-se facilitarea recuperării la bugetul statului a creanțelor rezultate prin săvârșirea faptelor de evaziune fiscală și, corelativ, atenuarea regimului sancționator pentru persoanele care contribuie la recuperarea lor. Curtea constată că, în cauză, autorii excepției invocă o problemă de stabilire de către parchet a întinderii prejudiciului produs prin comiterea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005. Or, acest aspect nu reprezintă o veritabilă problemă de constituționalitate, ci vizează interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale criticate de către organele judiciare. Conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, „Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată [...]“.14. În acest sens, cu ocazia examinării unor motive de neconstituționalitate similare formulate cu privire la dispozițiile criticate în prezenta cauză, Curtea a reținut că, în condițiile existenței unei practici neuniforme la nivelul instanțelor naționale referitoare la metoda de calcul al prejudiciilor la care fac trimitere prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, revine Înaltei Curți de Casație și Justiție misiunea de a se pronunța asupra variantei corecte de aplicare a dispozițiilor legale analizate, conform competenței sale constituționale prevăzute la art. 126 alin. (3) din Constituție (a se vedea Decizia nr. 750 din 20 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 83 din 26 ianuarie 2021, paragraful 13), totodată, reținându-se că motivele invocate constituie o problemă ce ține de aplicarea și interpretarea legii, cu atât mai mult cu cât, prin Decizia nr. 17 din 5 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 875 din 23 noiembrie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că „în cauzele penale având ca obiect infracțiunile de evaziune fiscală prevăzute în Legea nr. 241/2005, instanța, soluționând acțiunea civilă, dispune obligarea inculpatului condamnat pentru săvârșirea acestor infracțiuni la plata sumelor reprezentând obligația fiscală principală datorată și la plata sumelor reprezentând obligațiile fiscale accesorii datorate, în condițiile Codului de procedură fiscală“ (Decizia nr. 179 din 28 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 390 din 20 mai 2019, paragraful 39).15. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, excepție ridicată de Ali Erdem Merkit, Ali Ekber Merkit, Ali Ekrem Merkit, Ali Ozgur Merkit, Yildirim A.E. Merkit și Cagdas Kisioglu în Dosarul nr. 2.844/114/2015 al Tribunalului Buzău - Secția penală.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Buzău - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 28 octombrie 2021.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu
----