DECIZIA nr. 569 din 16 septembrie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare" cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă

Valer Dorneanu	- președinte
Cristian Deliorga	- judecător
Marian Enache	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Gheorghe Stan	- judecător
Elena-Simina Tănăsescu	- judecător
Varga Attila	- judecător
Andreea Costin	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a sintagmei „în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare“ cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Iustin-Robertino Micu în Dosarul nr. 1.307/3/2015/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția I civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 195D/2018.2. La apelul nominal se prezintă personal partea Gheorghe Bocșan, lipsind celelalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul părții prezente, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, prezintă aspecte legate de cauza în care a fost ridicată prezenta excepție, respectiv faptul că autorul acesteia a fost reținut pentru 24 de ore într-un dosar penal care, ulterior, a fost soluționat prin achitare, deoarece inculpatul nu a fost vinovat pentru săvârșirea faptelor penale de care a fost acuzat. După judecarea în fond și în apel a cererilor sale, autorul excepției a formulat recurs care a fost respins, ca inadmisibil, de instanța supremă, având în vedere dispozițiile legale criticate.4. În continuare arată că în această materie, dar și în alte materii care intră sub incidența art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, cum ar fi litigiile de muncă sau cererile de partaj judiciar, Curtea Constituțională s-a pronunțat în numeroase rânduri, constatând constituționalitatea dispozițiilor legale criticate, în acest sens fiind, spre exemplu, Decizia nr. 500 din 30 iunie 2015, Decizia nr. 517 din 7 iulie 2015 sau Decizia nr. 201 din 30 martie 2017. Standardul impus în analizarea pertinenței excluderii de la exercitarea căii extraordinare de atac a recursului a diferitelor materii juridice a fost caracterul rațional și obiectiv al acesteia, în sensul reducerii încărcăturii de cauze a instanței supreme, având în vedere extinderea sferei de competențe a acesteia prin noile coduri. Principiul celerității constituie un alt argument obiectiv și rațional pentru excluderea de la calea de atac extraordinară a recursului a cererilor pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare. Apreciază că în prezenta cauză își găsește aplicabilitatea considerentul reținut de Curtea Constituțională în Decizia nr. 630 din 17 octombrie 2017, potrivit căruia conflictele de muncă se judecă într-o procedură caracterizată prin celeritate, motiv pentru care legiuitorul a reglementat două grade de jurisdicție. De asemenea, consideră că măsura excluderii de la calea de atac extraordinară a recursului a cererilor pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare este proporțională cu scopul urmărit. Astfel, nucleul dur al procesului echitabil constă în accesul liber la justiție, mai precis la două grade de jurisdicție, cu respectarea tuturor garanțiilor procesuale specifice procesului echitabil. În concluzie, apreciază că nu este necesar un reviriment jurisprudențial al Curții Constituționale în această materie și depune concluzii scrise.5. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Astfel, apreciază că excluderea de la exercitarea căii extraordinare a recursului operează după un criteriu obiectiv dat de natura cauzei, iar dispozițiile legale criticate sunt norme de procedură edictate de legiuitor în virtutea mandatului său constituțional.

CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:6. Prin Încheierea din 23 ianuarie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 1.307/3/2015/a1, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a sintagmei „în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare“ cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Iustin-Robertino Micu într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului formulat împotriva unei decizii civile.7. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că începând cu anul 2010 legiuitorul a exclus de la exercitarea recursului, cale extraordinară de atac, litigiile având ca obiect repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare. Deși instanța constituțională a conturat o jurisprudență în sensul constituționalității dispozițiilor legale criticate, apreciază că în cauză are relevanță Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, prin care Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 numai în ceea ce privește sintagma „precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv“, realizând astfel un reviriment al jurisprudenței sale anterioare. Pornind de la considerentele acestei decizii cu privire la reducerea marjei de apreciere a legiuitorului în domeniul căilor extraordinare de atac, cu scopul de a asigura un standard adecvat de protecție în conformitate cu art. 16 alin. (1) și art. 21 alin. (3) din Constituție, arată că înțelege să supună evaluării Curții și standardul de protecție oferit de legiuitor prin excluderea de la controlul de legalitate pe calea recursului a proceselor având ca obiect repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare. Așadar, consideră că această excludere excedează caracterului echitabil al procesului, reprezentând, totodată, o limitare artificială care nu este de natură a avea o justificare obiectivă și rezonabilă. Limitările accesului liber la justiție, deși permise, nu trebuie să afecteze însăși substanța acestui drept, astfel încât trebuie să urmărească întotdeauna un scop legitim, rămânând proporționale cu acesta. Curtea Constituțională a ridicat proporționalitatea la rang de principiu constituțional (Decizia nr. 139 din 14 decembrie 1994), care este, de asemenea, consacrată și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului drept un principiu de bază inerent Convenției (Hotărârea din 13 iunie 1979, pronunțată în Cauza Marckx împotriva Belgiei). Verificarea principiului proporționalității impune compararea intereselor, respectiv verificarea adecvării lor ca scop, în așa fel încât limitarea exercițiului unui drept să nu depășească ceea ce este strict necesar pentru satisfacerea unui interes public.8. Or, în privința dispozițiilor legale criticate, legiuitorul și-a manifestat puterea discreționară dincolo de limitele proporționalității, abuzul său de putere constând în limitarea dreptului de recurs fără o justificare rezonabilă.9. De asemenea, arată că stabilirea hotărârilor judecătorești susceptibile de recurs trebuie să țină cont de natura acestui remediu procesual, iar nu de alte criterii artificial create care să excludă de la exercițiul acestuia un număr important de cetățeni, fără a avea o justificare obiectivă și rațională. Prin adoptarea unor dispoziții legale de excludere în materia reparării prejudiciilor cauzate de erori judiciare, statul își creează un evident avantaj, discriminând persoanele care se adresează justiției prin acțiuni în pretenții, lezându-le astfel interesele.10. Prin îngrădirea dreptului de a avea un număr egal de căi de atac și grade de jurisdicție, ca și ale celorlalți justițiabili - în situația unor acțiuni în pretenții -, apare drept consecință clasificarea cererilor adresate instanțelor judecătorești în importante (cele în materia pretențiilor întemeiate pe dreptul comun, indiferent de cuantumul acestora) și mai puțin importante, cele în materia pretențiilor întemeiate pe răspunderea privind erorile judiciare. Statul trebuie să asigure o protecție egală drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor.11. Prin urmare, limitarea cetățenilor lezați prin erori judiciare la a avea acces la calea de atac a recursului nu are nicio justificare rezonabilă, o eventuală justificare constând în decongestionarea instanței supreme neputând fi rezonabilă.12. Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția I civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată.13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.14. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile legale criticate sunt constituționale.15. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:16. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.17. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă sintagma „în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare“ cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013, dispoziții legale care au următorul cuprins: „(2) În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate [...] în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare[...].“18. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil care se interpretează potrivit art. 20 alin. (1) din Constituție și prin prisma art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. 19. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, legiuitorul, între alte ipoteze în care folosește criteriul materiei, exceptează în mod expres de la exercitarea recursului hotărârile pronunțate în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare. Autorul excepției de neconstituționalitate este nemulțumit, în principal, de faptul că beneficiază numai de calea de atac a apelului, fiind suprimată calea de atac a recursului, iar în acest mod consideră că sunt încălcate prevederile constituționale și convenționale referitoare la accesul liber la justiție și la dreptul la un proces echitabil.20. Referitor la critica privind încălcarea, prin dispozițiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, a prevederilor constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție, astfel cum acestea se interpretează potrivit art. 20 din Constituție și prin prisma dispozițiilor art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea reține că, în jurisprudența sa, a statuat că accesul liber la justiție nu are semnificația accesului la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege. Accesul liber la justiție implică prin natura sa o reglementare din partea statului și poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanța dreptului, în acest sens statuând și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa, de exemplu, prin Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunțată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006. Mai mult, nicio dispoziție cuprinsă în Legea fundamentală nu instituie obligația legiuitorului de a garanta parcurgerea în fiecare cauză a tuturor gradelor de jurisdicție, ci, dimpotrivă, potrivit art. 129 din Constituție, căile de atac pot fi exercitate în condițiile legii. Legea fundamentală nu cuprinde dispoziții referitoare la obligativitatea existenței tuturor căilor de atac, ci reglementează accesul general neîngrădit la justiție al tuturor persoanelor pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor lor legitime, precum și dreptul tuturor părților interesate de a exercita căile de atac prevăzute de lege. De asemenea, Curtea a reținut că, instituind reguli speciale privind exercitarea căilor de atac, legiuitorul trebuie să asigure părților interesate posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotărârii judecătorești considerate defavorabilă, iar lipsa oricărei căi de atac împotriva unei hotărâri pronunțate în instanță echivalează cu imposibilitatea exercitării unui control judecătoresc efectiv, dreptul de acces liber la justiție devenind astfel un drept iluzoriu și teoretic (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 192 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 2 iulie 2014, paragraful 13, cu referire la deciziile nr. 99 din 23 mai 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 21 august 2000, nr. 230 din 16 noiembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 665 din 16 decembrie 2000, nr. 226 din 18 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 7 iunie 2004, nr. 572 din 3 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1144 din 19 decembrie 2005, nr. 500 din 15 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 18 iulie 2012, sau nr. 967 din 20 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 18 decembrie 2012).21. În ceea ce privește susținerile referitoare la încălcarea dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 16 privind egalitatea în drepturi, Curtea reține că, în sistemul actualului Cod de procedură civilă, recursul este o cale de atac extraordinară, exercitându-se doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege. De asemenea, recursul este o cale de atac nedevolutivă, nefiind permisă rejudecarea fondului, pe calea recursului realizându-se exclusiv o analiză a legalității hotărârii atacate, nu și a temeiniciei acesteia. În acest context, legiuitorul a prevăzut ca anumite hotărâri, pronunțate în anumite materii, cum sunt cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, să fie atacate numai cu apel, singura cale de atac devolutivă, potrivit art. 476 din Codul de procedură civilă. Or, Curtea, prin Decizia nr. 292 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 3 august 2017, a reținut că legiuitorul, în materia căilor extraordinare de atac, are posibilitatea de a reglementa condiții de admisibilitate a acestora, care sunt circumscrise materiei în care a fost pronunțată hotărârea, precum în cazul de față. De asemenea, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, sub aspectul existenței dublului grad de jurisdicție, materia cauzelor nu poate constitui un criteriu discriminatoriu, dacă opțiunea legiuitorului este justificată în mod obiectiv și rezonabil. Totodată, în același sens, Curtea a mai reținut că împrejurarea că în anumite materii, expres stabilite de lege, nu este reglementat și al treilea grad de jurisdicție, respectiv recursul, drept cale extraordinară de atac nu poate echivala cu lipsa accesului la justiție, garantat de art. 21 din Legea fundamentală (a se vedea Decizia nr. 73 din 18 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 557 din 26 iunie 2020, paragraful 20, și, respectiv, Decizia nr. 72 din 9 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 20 aprilie 2021, paragraful 34). Cele statuate în deciziile menționate își mențin valabilitatea și în prezenta cauză, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale.22. Așadar, Curtea reține că, departe de a îngrădi drepturi consacrate constituțional, reglementarea criticată constituie o garanție a aplicării principiului prevăzut de art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind judecarea unei cauze în mod echitabil și într-un termen rezonabil. 23. În continuare, Curtea observă că în prezenta cauză nu sunt aplicabile cele reținute prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, prin care a constatat că sintagma „precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv“ cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 este neconstituțională. Admiterea excepției cu acel prilej a avut ca temei încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituție, întrucât legiuitorul a stabilit un prag valoric prin care nu a asigurat o protecție egală a drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor, creând discriminări între cetățeni - în ceea ce privește dreptul de a formula o cale de atac - în funcție de valoarea cererii adresate instanței judecătorești. Este vorba despre o discriminare pe criteriul valorii cererii în cadrul aceleiași categorii de persoane care au formulat cereri evaluabile în bani. Or, aceste considerente nu sunt aplicabile în cauza de față, unde criteriul folosit este cel al materiei, care poate fi stabilit de legiuitor potrivit opțiunii sale, fără a se putea pune semnul egalității între persoane care au litigii din materii diferite.24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Iustin-Robertino Micu în Dosarul nr. 1.307/3/2015/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția I civilă și constată că sintagma „în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare“ cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă este constituțională în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 16 septembrie 2021.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Andreea Costin
----