LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
ORDIN

ORDIN nr. 98 din 31 ianuarie 2022 pentru aprobarea Procedurii privind organizarea Registrului achiziţiilor de locuinţe cu cota redusă de TVA de 5%

Emitent
Agenția Națională de Administrare Fiscală
Publicat
Monitorul Oficial nr. 131 din 09 februarie 2022
Data publicării
09.02.2022
Vigoare
09 februarie 2022

Având în vedere dispozițiile art. 291 alin. (3) lit. c) pct. 3 și 5 și alin. (3^1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 342 alin. (1) și (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, precum și avizul conform al Ministerului Finanțelor comunicat prin Adresa nr. 743.153 din data de 19.01.2022,
în temeiul prevederilor art. XXVII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și ale art. 11 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările și completările ulterioare,
președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală emite următorul ordin:Articolul 1Se aprobă Procedura privind organizarea Registrului achizițiilor de locuințe cu cota redusă de TVA de 5%, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 2Referirile la Codul fiscal din cuprinsul prezentului ordin reprezintă trimiteri la titlul VII „Taxa pe valoarea adăugată“ al Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 3Organele fiscale au acces la informațiile înscrise în Registrul achizițiilor de locuințe cu cota redusă de TVA de 5%, conform competențelor care le revin potrivit legii.
Articolul 4Structurile competente din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Direcția generală de administrare a marilor contribuabili, direcțiile generale regionale ale finanțelor publice și organele fiscale din subordine vor lua măsuri pentru ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin.
Articolul 5Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală,
Costea Sandu

București, 31 ianuarie 2022.
Nr. 98.