DECIZIA nr. 742 din 4 noiembrie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor sintagmei "de instanţa respectivă" cuprinsă în art. 30 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865

Valer Dorneanu	- președinte
Cristian Deliorga	- judecător
Marian Enache	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Gheorghe Stan	- judecător
Livia Doina Stanciu	- judecător
Elena-Simina Tănăsescu	- judecător
Varga Attila	- judecător
Irina Loredana Gulie	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor sintagmei „de instanța respectivă“ cuprinsă în art. 30 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, excepție ridicată de Liliana Carmen Stan Anghel în Dosarul nr. 48.931/3/2005/a1.1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.696D/2019.2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În acest sens, arată că recuzarea nu constituie o acțiune de sine stătătoare, ci are caracter de incident procedural, nu vizează fondul cauzei și nu presupune dezbateri contradictorii. Invocă jurisprudența Curții Constituționale în această materie, respectiv Decizia nr. 298 din 27 martie 2012.

CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 16 mai 2019, pronunțată în Dosarul nr. 48.931/3/2005/a1.1, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor sintagmei „de instanța respectivă“ cuprinsă în art. 30 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865. Excepția a fost invocată de Liliana Carmen Stan Anghel într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri de recuzare.5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată, în esență, că textul de lege criticat este neconstituțional deoarece printr-o formulare eliptică și imprecisă creează posibilitatea eludării legii, prin nerepartizarea cauzelor pe complete de judecată, în mod aleatoriu, în sistem informatizat. Astfel, se susține că, în fapt, textul de lege criticat reglementează procedura de judecată a cererilor de recuzare, prevăzând că „acestea se hotărăsc de instanța respectivă“, fără să menționeze expres că respectivele cereri se repartizează aleatoriu unui complet de judecată. Or, în măsura în care nu este impusă obligativitatea repartizării aleatorii, legiuitorul a lăsat loc arbitrarului, textul fiind deficitar și din perspectiva lipsei de corelare cu alte prevederi similare din același cod. Se mai invocă și dispozițiile art. 98 alin. (2) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387 din 22 septembrie 2005, referitor la soluționarea incidentelor procedurale privind incompatibilitatea, abținerea sau recuzarea tuturor membrilor completului de judecată, care permite inexistența unei repartizări aleatorii a soluționării cererilor de recuzare. În același sens, se mai susține că dispozițiile legale criticate sunt incomplete, deficitare și imprecise, întrucât creează posibilitatea ca o altă autoritate a statului, respectiv Consiliul Superior al Magistraturii, să intervină pentru a clarifica procedura desemnării completului de judecată ce urmează să soluționeze abținerile/recuzările.6. Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că nu sunt încălcate dispozițiile constituționale invocate, în condițiile în care recuzarea se hotărăște de un alt complet al instanței, iar însăși interdicția participării judecătorilor recuzați la soluționarea incidentelor procedurale reprezintă o garanție a imparțialității. Se mai apreciază că situația specifică avută în vedere la reglementarea procedurii de soluționare a acestor incidente a justificat instituirea unor norme de procedură speciale, fapt ce nu înseamnă că nu se asigură o garanție efectivă a tuturor celor implicați.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.8. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale, invocând cele statuate în deciziile Curții Constituționale nr. 298 din 27 martie 2012 sau nr. 567 din 29 mai 2012.9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, republicată, reține următoarele:10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă prevederile sintagmei „de instanța respectivă“ cuprinse în art. 30 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, potrivit căruia: „1. Recuzarea judecătorului se hotărăște de instanța respectivă, în alcătuirea căreia nu poate să intre cel recuzat.“12. În opinia autoarei excepției, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalității, art. 124 - Înfăptuirea justiției și art. 126 alin. (2) referitor la competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată.13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederea legală referitoare la soluționarea cererilor de recuzare a mai făcut obiectul controlului de constituționalitate. Astfel, prin Decizia nr. 746 din 13 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 740 din 1 noiembrie 2007, Curtea a statuat, prin raportare la dispozițiile art. 124 din Constituție, că prevederile legale criticate se justifică prin intenția legiuitorului de a împiedica tergiversarea nejustificată a înfăptuirii actului de justiție, ceea ce contribuie la respectarea dreptului părților la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, ținându-se seama și de interesele legitime ale celorlalte părți, nu numai de cele ale părții care a formulat cererea de recuzare. Prin aceeași decizie, Curtea a mai reținut că relațiile de colegialitate dintre judecătorii aceleiași instanțe sau chiar din cadrul aceleiași secții nu justifică suspiciunea privind imparțialitatea judecătorilor care urmează să soluționeze cererea de recuzare îndreptată împotriva unui alt judecător și, cu atât mai puțin, nerespectarea regulilor și garanțiilor procedurale care asigură desfășurarea unui proces echitabil.14. Totodată, prin Decizia nr. 464 din 28 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 36 din 12 ianuarie 2005, Curtea a statuat că principiul alcătuirii completelor de judecată din mai mulți judecători oferă garanția imparțialității actului de justiție, prin aceea că soluția adoptată este rezultatul confruntării de opinii și argumente, în cadrul deliberării care o precedă, hotărârea dând expresie punctului de vedere unanim sau majoritar.15. Considerentele pronunțate în deciziile menționate își mențin valabilitatea și în prezenta cauză, dat fiind faptul că este criticată sintagma „de instanța respectivă“, care instituie soluționarea cererii de recuzare de aceeași instanță, fără participarea celui recuzat.16. Raportat la susținerile autoarei excepției referitoare la lipsa repartizării aleatorii, în sistem informatizat, a soluționării cererilor de recuzare, Curtea mai reține că, în prezent, art. 110 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.375 din 17 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 970 din 28 decembrie 2015, reglementează în mod detaliat soluționarea incidentelor procedurale referitoare la incompatibilitatea, recuzarea sau abținerea tuturor membrilor completului de judecată.17. Chiar dacă textul de lege criticat nu stabilește în mod expres modalitatea de repartizare a cererilor antereferite în vederea soluționării lor, Curtea reține că acesta cuprinde în sine o exigență implicită referitoare la respectarea condițiilor de imparțialitate obiectivă a instanțelor judecătorești. În acest sens, dispozițiile art. 11 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, reglementează principiul repartizării cauzelor în mod aleatoriu, aspect specific imparțialității obiective a instanțelor judecătorești (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1021 din 29 noiembrie 2018, paragraful 188). Prin urmare, dezvoltarea acestui principiu printr-un act normativ infralegal și reglementarea modalității concrete prin care acesta se materializează nu pot duce decât la concluzia că această procedură este stabilită prin lege, astfel încât nu poate fi reținută încălcarea dispozițiilor constituționale invocate.18. De altfel, Curtea mai reține că, odată ce completul competent să soluționeze cauza a fost desemnat printr-o repartizare aleatorie, în sistem informatizat, judecarea incidentelor procedurale în legătură cu această cauză, de un complet stabilit printr-o modalitate care valorifică însăși repartizarea aleatorie realizată inițial, reprezintă tot o expresie a repartizării aleatorii, neexistând completuri predeterminate care soluționează astfel de cereri.19. În fine, în legătură cu susținerile privind lipsa de corelare a textului de lege criticat cu alte prevederi similare din același cod și cu dispozițiile Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, antereferit, Curtea reține că acestea nu intră în competența sa de soluționare, dat fiind faptul că examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispozițiile constituționale pretins încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale Constituției.20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Liliana Carmen Stan Anghel în Dosarul nr. 48.931/3/2005/a1.1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă și constată că prevederile sintagmei „de instanța respectivă“ cuprinsă în art. 30 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 4 noiembrie 2021.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Irina Loredana Gulie
-----