LEGE
LEGE nr. 59 din 18 martie 2022 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2021 privind executarea serviciilor de aerofotogrammetrie şi de realizare a ortofotoplanurilor pe teritoriul României şi executarea serviciilor de digitizare şi actualizare a Sistemului de identificare a parcelelor agricole pentru Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în perioada 2021-2030
Parlamentul României adoptă prezenta lege.ARTICOL UNICSe aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75 din 30 iunie 2021 privind executarea serviciilor de aerofotogrammetrie și de realizare a ortofotoplanurilor pe teritoriul României și executarea serviciilor de digitizare și actualizare a Sistemului de identificare a parcelelor agricole pentru Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale în perioada 2021-2030, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 645 din 30 iunie 2021, cu următoarea modificare:– La articolul 5, alineatul (4) va avea următorul cuprins:(4) Ortofotoplanurile rezultate în urma aplicării prevederilor prezentei ordonanțe de urgență se pun cu titlu gratuit la dispoziția autorităților publice centrale și locale, cu ajutorul serviciilor de vizualizare, prin intermediul geoportalului Infrastructurii naționale pentru informații spațiale în România - INIS.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
FLORIN-CLAUDIU ROMAN
PREȘEDINTELE SENATULUI
FLORIN-VASILE CÎȚU
București, 18 martie 2022.
Nr. 59.
------