LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
PROCEDURĂ

PROCEDURĂ din 6 aprilie 2022 privind accesul temporar al instituţiilor publice la funcţionalităţile sistemului naţional de raportare - Forexebug, în cazul în care acestea au fost limitate, ca urmare a netransmiterii în termen a formularelor din sfera raportării situaţiilor financiare

Emitent
Ministerul Finanțelor
Publicat
Monitorul Oficial nr. 365 din 13 aprilie 2022
Data publicării
13.04.2022
Vigoare
13 aprilie 2022
Notă: Conținută de ORDINUL nr. 937 din 2 aprilie 2022, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 13 aprilie 2022.Articolul 1(1) Instituțiilor publice aflate în una dintre situațiile de forță majoră sau de caz fortuit, așa cum acestea sunt definite în legislația în vigoare (de exemplu: cutremur, inundații, grevă generală, război, revoluție, pandemie, virusarea echipamentelor de tehnică de calcul sau a bazei de date, sechestru asupra bunurilor cu care se desfășoară activitatea de transmitere în sistem a formularelor etc.), li se poate permite accesul temporar la funcționalitățile sistemului care au fost limitate, ca urmare a netransmiterii în termen a formularelor din sfera raportării situațiilor financiare.(2) Instituțiile publice prevăzute la alin. (1) procedează la înștiințarea direcției de specialitate cu atribuții în domeniul administrării sistemului național de raportare - Forexebug din Ministerul Finanțelor, prin mijloacele de comunicare avute la dispoziție (de exemplu, prin e-mail, telefon, adresă, fax etc.). (3) Cu avizul conducerii direcției de specialitate se creează posibilitatea instituției publice să reia funcționalitățile care i-au fost limitate, respectiv înregistrarea angajamentelor legale și efectuarea plăților prin Trezoreria Statului.(4) În situația în care instituția publică se află în imposibilitatea de a semna și transmite formularele din sfera raportării situațiilor financiare, responsabilitatea semnării și transmiterii acestora revine instituției ierarhic superioare.
Articolul 2În situația în care din motive independente de instituțiile publice, altele decât cele prevăzute la art. 1, acestea nu pot transmite formularele din sfera de raportare a situațiilor financiare, cu avizul conducerii Ministerului Finanțelor, se poate prelungi termenul de transmitere a formularelor din sfera raportării situațiilor financiare și/sau deblocarea instituțiilor publice.
-----