LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
ORDIN

ORDIN nr. 357 din 4 aprilie 2022 privind modificarea şi completarea Procedurii şi a modalităţii de alocare a sumelor, precum şi raportarea de către beneficiari a stadiului de execuţie a lucrărilor pentru lucrările de înregistrare sistematică iniţiate de unităţile administrativ-teritoriale, aprobată prin Ordinul directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 819/2016

Emitent
Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară
Publicat
Monitorul Oficial nr. 380 din 18 aprilie 2022
Data publicării
18.04.2022
Vigoare
18 aprilie 2022

Având în vedere dispozițiile art. 9 alin. (34^6) și ale art. 14 alin. (1) din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul art. 3 alin. (13) din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
directorul general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară emite prezentul ordin.Articolul IProcedura și modalitatea de alocare a sumelor, precum și raportarea de către beneficiari a stadiului de execuție a lucrărilor pentru lucrările de înregistrare sistematică inițiate de unitățile administrativ-teritoriale, aprobată prin Ordinul directorului general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară nr. 819/2016, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 1 august 2016, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1. La articolul 5 punctul 7, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Contractele de finanțare se încheie în limita creditelor de angajament comunicate prin fila de buget, pentru o perioadă de cel mult 20 de luni.2. La articolul 5 punctul 7, alineatul (2^1) se abrogă. 3. La articolul 5 punctul 7, după alineatul (2^8) se introduce un nou alineat, alineatul (2^9), cu următorul cuprins:(2^9) Perioada de valabilitate de 18 luni a contractelor de finanțare încheiate în anul 2021, precum și în trimestrul I și trimestrul II ale anului 2022 se prelungește până la 20 de luni.
Articolul IIPrezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Directorul general al Agenției Naționale Cadastru și Publicitate Imobiliară,
Rákosi-Seiwarth Ildikó

București, 4 aprilie 2022.
Nr. 357.
----