ORDIN
ORDIN nr. 20.473 din 2 mai 2022 pentru modificarea anexei nr. 2 la Ordinul ministrului cercetării, inovării şi digitalizării nr. 498/2021 privind aprobarea componenţei nominale şi a Regulamentului de organizare şi funcţionare al Colegiului Consultativ pentru Cercetare-Dezvoltare şi Inovare al Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării cu atribuţii pentru activitatea de cercetare-dezvoltare şi inovare
Având în vedere:– Ordonanța Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările și completările ulterioare;– Memorandumul nr. 20/4.180 din 8.03.2019 cu tema Măsuri necesare îndeplinirii condiției favorizante „Buna guvernanță a strategiei naționale sau regionale de specializare inteligentă“;– prevederile art. 217 din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;– Referatul de aprobare nr. 119 din 20.04.2022 privind modificarea și completarea anexei nr. 2 la Ordinul ministrului cercetării, inovării și digitalizării nr. 498/2021 privind aprobarea componenței nominale și a Regulamentului de organizare și funcționare al Colegiului Consultativ pentru Cercetare-Dezvoltare și Inovare al Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării cu atribuții pentru activitatea de cercetare-dezvoltare și inovare,
în temeiul prevederilor art. 12 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 371/2021 privind organizarea și funcționarea Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării, cu modificările ulterioare,
ministrul cercetării, inovării și digitalizării emite următorul ordin:Articolul IAnexa nr. 2 la Ordinul ministrului cercetării, inovării și digitalizării nr. 498/2021 privind aprobarea componenței nominale și a Regulamentului de organizare și funcționare al Colegiului Consultativ pentru Cercetare-Dezvoltare și Inovare al Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării cu atribuții pentru activitatea de cercetare-dezvoltare și inovare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 916 din 24 septembrie 2021, cu completările ulterioare, se modifică după cum urmează:1. La articolul 8, alineatele (2) și (3) vor avea următorul cuprins:(2) Fiecare comisie va fi alcătuită din 5 membri, dintre care unul din mediul privat, cel puțin unul dintr-o universitate și cel puțin unul dintr-un institut de cercetare.(3) În cadrul CCCDI funcționează Comisia pentru manifestări științifice și expoziționale și Comisia pentru susținerea literaturii tehnico-științifice, alcătuite fiecare din câte 15 membri. Componența acestor comisii este stabilită în prima ședință de lucru a CCCDI.2. La articolul 9, alineatul (1) va avea următorul cuprins:Articolul 9(1) CCCDI este format din 35 de membri, dintre care 7 sunt din mediul privat și 28 din universități și institute de cercetare.3. Articolul 14 va avea următorul cuprins:Articolul 14(1) Ședințele CCCDI sunt convocate de către președintele CCCDI, de către ministrul cercetării, inovării și digitalizării sau la solicitarea a cel puțin 12 membri ai CCCDI.(2) Ședințele CCCDI se desfășoară doar în prezența a cel puțin 19 membri ai CCCDI.
Articolul IIPrezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul cercetării, inovării și digitalizării,
Carmen Moraru,
subsecretar de stat
București, 2 mai 2022.
Nr. 20.473.
----
p. Ministrul cercetării, inovării și digitalizării,
Carmen Moraru,
subsecretar de stat
București, 2 mai 2022.
Nr. 20.473.
----