LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
LEGE

LEGE nr. 171 din 8 iunie 2022 pentru modificarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006

Emitent
Parlamentul
Publicat
Monitorul Oficial nr. 560 din 08 iunie 2022
Data publicării
08.06.2022
Vigoare
11 iunie 2022

Parlamentul României adoptă prezenta lege.ARTICOL UNICLegea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 944 din 22 noiembrie 2006, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:1. La articolul 1, litera h) se modifică și va avea următorul cuprins:h) cotă de recoltă - numărul de exemplare din fauna de interes cinegetic aprobat anual de către administrator pe specii și gestionar până la data de 15 aprilie pentru specia căprior și până la 15 mai pentru celelalte specii sedentare admise la vânătoare, care se pot vâna în cadrul unui fond cinegetic;2. La articolul 6 alineatul (1), litera f) se modifică și va avea următorul cuprins:f) stabilește și aprobă anual, până la data de 15 aprilie pentru specia căprior și până la 15 mai pentru celelalte specii sedentare admise la vânătoare, cu avizul autorității publice centrale care răspunde de protecția mediului, cotele de recoltă pentru speciile din anexa nr. 1, care devin obligatoriu de realizat, fără alte avize, acorduri sau autorizări suplimentare;3. Articolul 24 se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 24(1) Speciile cinegetice se vânează în numărul, în locurile, prin metodele, în perioadele și cu mijloacele admise de lege, cu respectarea reglementărilor subsidiare privind autorizarea, organizarea și practicarea vânătorii.(2) Numărul maxim de exemplare de păsări care pot fi vânate într-o zi de către un vânător, din speciile de păsări admise la vânătoare, se face în limitele prevăzute la lit. B din anexa nr. 1, fără alte avize, acorduri sau autorizări suplimentare.4. La articolul 28 alineatul (3), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:b) să fi efectuat 6 luni de stagiatură sub îndrumarea organizației vânătorești care gestionează cel puțin un fond cinegetic, la care solicită să fie înscris, cu excepția absolvenților de învățământ superior cu profil cinegetic;5. Anexa nr. 1 se modifică și va avea următorul cuprins:Anexa nr. 1

Perioadele de vânare și valoarea de despăgubire în cazul unor fapte ilicite
pentru speciile la care vânarea este permisă, precum și numărul maxim de exemplare de păsări
care pot fi vânate într-o zi de către un vânător

Denumirea speciei

Perioada de vânătoare

Valoarea de despăgubire (în euro) în perioada

Nr. exemplare/zi/vânător

admisă

interzisă

A. Mamifere

1.

Bizamul (Ondatra zibethica)

1 septembrie-15 aprilie

80

160
 

2.

Capra neagră (Rupicapra rupicapra)
       
 
- exemplar de trofeu

15 octombrie-15 decembrie

8.000

16.000
 
 
- exemplar de selecție

1 septembrie-15 decembrie

8.000

16.000
 

3.

Căpriorul (Capreolus capreolus)
       
 
- mascul

1 mai-15 octombrie

2.500

5.000
 
 
- femelă

1 septembrie-15 februarie

2.000

4.000
 

4.

Cerbul comun (Cervus elaphus)
       
 
- mascul de trofeu

10 septembrie-15 noiembrie

6.000

12.000
 
 
- mascul de selecție

1 septembrie-31 decembrie

6.000

12.000
 
 
- femelă și vițel

1 septembrie-15 februarie

6.000

12.000
 

5.

Cerbul lopătar (Dama dama)
       
 
- mascul de trofeu

10 octombrie-1 decembrie

3.000

6.000
 
 
- mascul de selecție

1 septembrie-15 decembrie

3.000

6.000
 
 
- femelă și vițel

1 septembrie-15 februarie

2.000

4.000
 

6.

Câinele enot (Nyctereutes procyonoides)

15 septembrie-31 martie

60

120
 

7.

Dihorul comun (Putorius putorius)

15 septembrie-31 martie

30

60
 

8.

Hermelina (Mustela erminea)

15 septembrie-31 martie

30

60
 

9.

Iepurele-de-câmp (Lepus europaeus)

1 noiembrie-31 ianuarie

150

300
 

10.

Iepurele-de-vizuină (Oryctolagus cuniculus)

1 noiembrie-31 ianuarie

100

400
 

11.

Jderul (Martes sp.)

15 septembrie-31 martie

200

400
 

12.

Marmota (Marmota marmota)

15 septembrie-31 octombrie

300

600
 

13.

Mistrețul (Sus scrofa)
       
 
- mascul

Tot anul

1.000

-
 
 
- femelă și purcel

1 iunie-31 ianuarie

700

1.500
 

14.

Muflonul (Ovis aries musimon)

15 septembrie-15 decembrie

4.000

8.000
 

15.

Nevăstuica (Mustela nivalis)

15 septembrie-31 martie

100

200
 

16.

Șacalul (Canis aureus)

Tot anul

80

-
 

17.

Viezurele (Meles meles)

1 august-31 martie

100

200
 

18.

Vulpea (Vulpes vulpes)

Tot anul

50

-
 

B. Păsări

1.

Becațina comună (Gallinago gallinago)

1 septembrie-28 februarie

55

135

15

2.

Becațina mică (Lymnocryptes minimus)

1 septembrie-28 februarie

55

135

0

3.

Cioara grivă (Corvus corone cornix)

1 iunie-31 martie

10

20

Conform cotă recoltă

4.

Cioara grivă sudică (Corvus corone sardonius)

1 iunie-31 martie

10

20

0

5.

Cioara-de-semănătură (Corvus frugilegus)

15 august-31 ianuarie

10

70

Conform cotă recoltă

6.

Ciocârlia-de-câmp (Alauda arvensis)

15 septembrie-31 octombrie

20

30

25

7.

Cocoșarul (Turdus pilaris)

1 septembrie-28 februarie

27

75

25

8.

Cocoșul-de-munte (Tetrao urogallus) - mascul

10 septembrie-30 noiembrie

1.700

2.700

Conform cotă recoltă

9.

Coțofana (Pica pica)

1 iunie-31 martie

10

20

Conform cotă recoltă

10.

Cormoranul mare (Phalacrocorax carbo sinensis)

1 septembrie-28 februarie

80

270

0

11.

Fazanul (Phasianus colchicus)

1 octombrie-28 februarie

35

70

Conform cotă recoltă

12.

Gaița (Garrulus glandarius)

1 septembrie-28 februarie

27

135

Conform cotă recoltă

13.

Găinușa-de-baltă (Gallinula chloropus)

1 septembrie-28 februarie

27

50

0

14.

Gâsca-de-vară (Anser anser rubrirostris)

15 august-15 februarie

55

275

10

15.

Gârlița mare (Anser albifrons)

15 octombrie-15 februarie

55

275

10

16.

Graurul (Sturnus vulgaris)

15 august-28 februarie

15

55

50

17.

Guguștiucul (Streptopelia decaocto)

15 august-28 februarie

27

80

Conform cotă recoltă

18.

Ierunca (Bonasa bonasia)

15 septembrie-30 noiembrie

150

350

Conform cotă recoltă

19.

Lișița (Fulica atra)

1 septembrie-10 februarie

27

110

15

20.

Porumbelul gulerat (Columba palumbus)

1 septembrie-10 februarie

27

80

20

21.

Porumbelul-de-scorbură (Columba oenas)

1 septembrie-10 februarie

55

110

3

22.

Potârnichea (Perdix perdix)

15 septembrie-31 decembrie

55

220

Conform cotă recoltă

23.

Prepelița (Coturnix coturnix)

15 august-31 octombrie

27

80

25

24.

Rața mare (Anas platyrhynchos)

1 septembrie-15 februarie

55

110

10

25.

Rața mică (Anas crecca)

1 septembrie-10 februarie

55

110

10

26.

Rața fluierătoare (Anas penelope)

15 august-15 februarie

55

110

2

27.

Rața-cu-cap-castaniu (Aythya ferina)

15 august-15 februarie

55

110

1

28.

Rața moțată (Aythya fuligula)

15 septembrie-10 februarie

55

110

0

29.

Rața pestriță (Anas strepera)

15 august-15 februarie

55

110

2

30.

Rața sunătoare (Bucephala clangula)

15 august-15 februarie

55

110

1

31.

Rața lingurar (Anas clypeata)

15 august-15 februarie

55

110

2

32.

Rața sulițar (Anas acuta)

15 august-31 ianuarie

65

130

2

33.

Rața cârâitoare (Anas querquedula)

1 septembrie-10 februarie

65

130

1

34.

Rața-cu-cap negru (Aythya marila)

15 august-15 februarie

65

130

0

35.

Sitarul-de-pădure (Scolopax rusticola)

1 septembrie-28 februarie

55

110

3

36.

Stăncuța (Corvus monedula)

10 iulie-20 martie

27

75

Conform cotă recoltă

37.

Sturzul-de-vâsc (Turdus viscivorus)

1 septembrie-28 februarie

27

75

20

38.

Sturzul cântător (Turdus philomelos)

1 septembrie-28 februarie

27

75

10

39.

Sturzul-viilor (Turdus iliacus)

1 septembrie-28 februarie

27

75

20

40.

Turturica (Streptopelia turtur)

15 august-30 septembrie

27

75

20

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, în condițiile art. 77 alin. (2), cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
ION-MARCEL CIOLACU
PREȘEDINTELE SENATULUI
FLORIN-VASILE CÎȚU
București, 8 iunie 2022.
Nr. 171.
----