LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
ORDIN

ORDIN nr. 3.878 din 23 mai 2022 privind acordarea autorizaţiei de funcţionare provizorie S.C. Odyssey Edu - S.R.L. din oraşul Voluntari pentru unitatea de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa cu program normal şi program prelungit "Odyssey Kindergarten" din oraşul Voluntari

Emitent
Ministerul Educației
Publicat
Monitorul Oficial nr. 679 din 07 iulie 2022
Data publicării
07.07.2022
Vigoare
07 iulie 2022

Având în vedere prevederile art. 24 alin. (3) lit. c) și d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările și completările ulterioare,
având în vedere prevederile art. 11 lit. a), respectiv art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar,
luând în considerare dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea Metodologiei de evaluare instituțională în vederea autorizării, acreditării și evaluării periodice a organizațiilor furnizoare de educație, cu modificările și completările ulterioare,
având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 994/2020 privind aprobarea standardelor de autorizare de funcționare provizorie și a standardelor de acreditare și de evaluare externă periodică în învățământul preuniversitar, cu modificările ulterioare,
luând în considerare Hotărârea Consiliului Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar nr. 1 din 29.03.2022 privind propunerea de acordare a autorizației de funcționare provizorie pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat și particular evaluate în perioada 17 mai-17 decembrie 2021 și Referatul de aprobare nr. 2.712 din 2.05.2022 privind acordarea autorizației de funcționare provizorie pentru unitatea de învățământ preuniversitar particular Grădinița cu program normal și program prelungit „Odyssey Kindergarten“ din orașul Voluntari,
în temeiul art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 369/2021 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul educației emite prezentul ordin.Articolul 1Se acordă autorizația de funcționare provizorie S.C. Odyssey Edu - S.R.L. din orașul Voluntari pentru unitatea de învățământ preuniversitar particular Grădinița cu program normal și program prelungit „Odyssey Kindergarten“, cu sediul în orașul Voluntari, strada Vlad Țepeș nr. 14, județul Ilfov, pentru nivelul de învățământ „preșcolar“, program „normal“ și program „prelungit“, limba de predare „română“, începând cu anul școlar 2022-2023, conform anexei care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 2Autorizarea de funcționare provizorie conferă S.C. Odyssey Edu - S.R.L. din orașul Voluntari calitatea de furnizor de educație, respectiv dreptul de organizare și desfășurare a procesului de învățământ pentru nivelul de învățământ „preșcolar“ din cadrul unității de învățământ preuniversitar particular Grădinița cu program normal și program prelungit „Odyssey Kindergarten“ din orașul Voluntari, menționată la art. 1.
Articolul 3(1) Unitatea de învățământ preuniversitar particular Grădinița cu program normal și program prelungit „Odyssey Kindergarten“ din orașul Voluntari are următoarele obligații:a) de a angaja personal didactic de conducere și de predare, cu respectarea prevederilor Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, precum și a tuturor celorlalte reglementări legale în vigoare;b) de a solicita acreditarea în termen de maximum trei ani de la absolvirea primei promoții, conform prevederilor legale în vigoare, dar nu mai târziu de anul școlar 2027-2028, pentru nivelul de învățământ „preșcolar“, sub sancțiunea ridicării autorizației de funcționare provizorie;c) de a întocmi și înainta la Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar raportul anual de evaluare internă a calității, până cel mai târziu la data de 15 octombrie a fiecărui an (https://calitatearacip.eu).(2) Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Ilfov, va monitoriza punerea în aplicare a prevederilor prezentului articol.
Articolul 4Grădinița cu program normal și program prelungit „Odyssey Kindergarten“ din orașul Voluntari este monitorizată și controlată periodic de Ministerul Educației, Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar și de Inspectoratul Școlar Județean Ilfov, în vederea verificării respectării standardelor care au stat la baza acordării autorizației de funcționare provizorie.
Articolul 5Ministerul Educației, S.C. Odyssey Edu - S.R.L. din orașul Voluntari, unitatea de învățământ preuniversitar particular Grădinița cu program normal și program prelungit „Odyssey Kindergarten“ din orașul Voluntari, Inspectoratul Școlar Județean Ilfov și Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Articolul 6Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Ministrul educației,
Gigel Paraschiv,
secretar de stat
București, 23 mai 2022.
Nr. 3.878.
ANEXĂJudețul Ilfov

Nr.
crt.

Denumirea unității
de învățământ
Hotărârea ARACIP de evaluare/data Denumirea persoanei juridice inițiatoare Adresa unității de învățământ, tel./fax, e-mail
Nivelul de învățământ/
Nivelul de calificare

Domeniul/
Profilul

Domeniul pregătirii
de bază

Calificarea profesională/
Specializarea
Limba de predare Forma de învățământ
1. Grădinița cu program normal și program prelungit „Odyssey Kindergarten“ 22/7.12.2021 S.C. Odyssey - S.R.L.
Str. Vlad Țepeș nr. 14, orașul Voluntari,
tel.: 40788739194 office@odysseyedu.ro
Preșcolar
 

 

 
Română PN și PP
Capacitate maximă de școlarizare*): 4 formațiuni de studiu/1 schimb (maximum 4 formațiuni de studiu/schimbul 1)

*) Capacitatea de școlarizare reprezintă numărul maxim de formațiuni de studiu care pot fi școlarizate în două schimburi în sălile de clasă și cabinete (excluzând laboratoare, ateliere) la nivelul unității de învățământ.
-----