LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
ORDIN

ORDIN nr. 3.873 din 23 mai 2022 privind acordarea acreditării pentru nivelurile de învăţământ, specializările şi calificările profesionale ale unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat evaluate în perioada 17 mai-17 decembrie 2021

Emitent
Ministerul Educației
Publicat
Monitorul Oficial nr. 689 din 11 iulie 2022
Data publicării
11.07.2022
Vigoare
11 iulie 2022

Având în vedere prevederile art. 24 alin. (3) lit. c) și d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările și completările ulterioare, și prevederile art. 11 lit. a) și art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar,
luând în considerare dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea Metodologiei de evaluare instituțională în vederea autorizării, acreditării și evaluării periodice a organizațiilor furnizoare de educație, cu modificările și completările ulterioare,
având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 994/2020 privind aprobarea standardelor de autorizare de funcționare provizorie și a standardelor de acreditare și de evaluare externă periodică în învățământul preuniversitar, cu modificările ulterioare,
ținând cont de dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 844/2002 privind aprobarea nomenclatoarelor calificărilor profesionale pentru care se asigură pregătirea prin învățământul preuniversitar, precum și durata de școlarizare, cu modificările și completările ulterioare,
având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 918/2013 privind aprobarea Cadrului național al calificărilor, cu modificările și completările ulterioare,
luând în considerare Hotărârea Consiliului Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar nr. 1 din 29.03.2022 privind propunerea de acordare a acreditării pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat evaluate în perioada 17 mai-17 decembrie 2021, și Referatul de aprobare nr. 2.745 din 2.05.2022 privind acordarea acreditării pentru nivelurile de învățământ, specializările și calificările profesionale ale unităților de învățământ preuniversitar de stat evaluate în perioada 17 mai-16 iulie 2021,
în temeiul art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 369/2021 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul educației emite prezentul ordin.Articolul 1Se acordă acreditarea pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat evaluate în perioada 17 mai-17 decembrie 2021, prevăzute în anexele nr. 1-9 care fac parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 2Unitățile de învățământ preuniversitar de stat prevăzute în anexele nr. 1-9 la prezentul ordin sunt monitorizate și controlate periodic de către Ministerul Educației, Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, în colaborare cu inspectoratele școlare județene/al municipiului București, în vederea verificării respectării standardelor care au stat la baza acreditării.
Articolul 3Unitățile de învățământ preuniversitar de stat menționate la art. 1 au obligația de a solicita evaluarea externă periodică în termen de maximum 5 ani de la obținerea acreditării, dar nu mai târziu de anul școlar 2026-2027.
Articolul 4Ministerul Educației, unitățile de învățământ preuniversitar de stat prevăzute în anexele nr. 1-9, inspectoratele școlare județene/al municipiului București și Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Articolul 5Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Ministrul educației,
Gigel Paraschiv,
secretar de stat
București, 23 mai 2022.
Nr. 3.873.
Anexa nr. 1

Acordarea acreditării pentru nivelurile de învățământ/specializările/calificările profesionale
ale unităților de învățământ preuniversitar de stat evaluate în perioada 17 mai-17 decembrie 2021
Județul Alba
Nr. crt. Denumirea unității de învățământ Hotărârea ARACIP de evaluare/data Denumirea persoanei juridice inițiatoare Adresa unității de învățământ, tel./fax, e-mail Nivel de învățământ/Nivel de calificare Domeniul/Profilul Domeniul pregătirii de bază Calificarea profesională/ Specializarea Limba de predare Forma de învățământ
1. Liceul Tehnologic „Alexandru Domșa“ 23/15.12.2021
Municipiul Alba Iulia, str. Tudor Vladimirescu nr. 143, tel./fax: 0258/816065, e-mail: ad.alba@isjalba.ro
Profesional/Nivel 2 (conform Hotărârii Guvernului nr. 844/2002, cu modificările și completările ulterioare)
Nivel 3 (conform Hotărârii Guvernului nr. 918/2013, cu modificările și completările ulterioare)
Mecanică
Operator la mașini cu comandă numerică Română Cu frecvență
Capacitate maximă de școlarizare: 106 formațiuni de studiu/2 schimburi (maximum 53 de formațiuni de studiu/schimbul 1 și maximum 53 de formațiuni de studiu/schimbul 2)
Anexa nr. 2

Acordarea acreditării pentru nivelurile de învățământ/specializările/calificările profesionale
ale unităților de învățământ preuniversitar de stat evaluate în perioada 17 mai-17 decembrie 2021
Municipiul București, sectorul 3
Nr. crt. Denumirea unității de învățământ Hotărârea ARACIP de evaluare/data Denumirea persoanei juridice inițiatoare Adresa unității de învățământ, tel./fax, e-mail Nivel de învățământ/Nivel de calificare Domeniul/Profilul Domeniul pregătirii de bază Calificarea profesională/ Specializarea Limba de predare Forma de învățământ
1. Liceul Tehnologic „Theodor Pallady“ 19/16.11.2021
Bd. Theodor Pallady nr. 250, sectorul 3, tel./fax: 021/3453080, liceulpallady@yahoo.com Liceal/Nivel 3 (conform Hotărârii Guvernului nr. 844/2002, cu modificările și completările ulterioare) Nivel 4 (conform Hotărârii Guvernului nr. 918/2013, cu modificările și completările ulterioare) Tehnic Electric Tehnician electrician electronist auto Română Cu frecvență

Capacitate maximă de școlarizare: 32 de formațiuni de studiu/2 schimburi (maximum 16 formațiuni de studiu/schimbul 1 și maximum 16 formațiuni de studiu/schimbul 2)
Formațiuni de studiu, conform resursei umane identificate: 4 formațiuni de studiu
Anexa nr. 3

Acordarea acreditării pentru nivelurile de învățământ/specializările/calificările profesionale
ale unităților de învățământ preuniversitar de stat evaluate în perioada 17 mai-17 decembrie 2021
Județul Bistrița-Năsăud
Nr. crt. Denumirea unității de învățământ Hotărârea ARACIP de evaluare/data Denumirea persoanei juridice inițiatoare Adresa unității de învățământ, tel./fax, e-mail Nivel de învățământ/Nivel de calificare Domeniul/Profilul Domeniul pregătirii de bază Calificarea profesională/ Specializarea Limba de predare Forma de învățământ
1. Școala Profesională „Tiberiu Morariu“ 6/18.05.2021
Comuna Salva, Str. Principală nr. 1, tel.: 0263/361070, scoalasalva@yahoo.com
Profesional
Nivel 2 (conform Hotărârii Guvernului nr. 844/2002, cu modificările și completările ulterioare) Nivel 3 (conform Hotărârii Guvernului nr. 918/2013, cu modificările și completările ulterioare)
Turism și alimentație
Cofetar-patiser Română Cu frecvență
Capacitate maximă de școlarizare: 30 de formațiuni de studiu/2 schimburi (maximum 19 formațiuni de studiu/schimbul 1 și maximum 11 formațiuni de studiu/schimbul 2
Anexa nr. 4

Acordarea acreditării pentru nivelurile de învățământ/specializările/calificările profesionale
ale unităților de învățământ preuniversitar de stat evaluate în perioada 17 mai-17 decembrie 2021
Județul Cluj
Nr. crt. Denumirea unității de învățământ Hotărârea ARACIP de evaluare/data Denumirea persoanei juridice inițiatoare Adresa unității de învățământ, tel./fax, e-mail Nivel de învățământ/Nivel de calificare Domeniul/Profilul Domeniul pregătirii de bază Calificarea profesională/ Specializarea Limba de predare Forma de învățământ
1. Liceul Tehnologic „Vlădeasa“ 22/7.12.2021
Orașul Huedin, str. Horea nr. 78-80, tel.: 0264/351314, gshuedin@yahoo.com Postliceal/Nivel 3 avansat (conform Hotărârii Guvernului nr. 844/2002, cu modificările și completările ulterioare) Nivel 5 (conform Hotărârii Guvernului nr. 918/2013, cu modificările și completările ulterioare) Economic
Asistent de gestiune Română Cu frecvență
Capacitate maximă de școlarizare - 76 de formațiuni de studiu/2 schimburi (maximum 46 de formațiuni de studiu/schimbul 1 și maximum 30 de formațiuni de studiu/schimbul 2)
Anexa nr. 5

Acordarea acreditării pentru nivelurile de învățământ/specializările/calificările profesionale
ale unităților de învățământ preuniversitar de stat evaluate în perioada 17 mai-17 decembrie 2021
Județul Constanța
Nr. crt. Denumirea unității de învățământ Hotărârea ARACIP de evaluare/data Denumirea persoanei juridice inițiatoare Adresa unității de învățământ, tel./fax, e-mail Nivel de învățământ/Nivel de calificare Domeniul/Profilul Domeniul pregătirii de bază Calificarea profesională/ Specializarea Limba de predare Forma de învățământ
1. Liceul Tehnologic „Nicolae Titulescu“ 22/7.12.2021
Municipiul Medgidia, Str. Dezrobirii nr. 1, tel.: 0241/811936, ctntmed@gmail.com
Profesional
Nivel 2 (conform Hotărârii Guvernului nr. 844/2002, cu modificările și completările ulterioare) Nivel 3 (conform Hotărârii Guvernului nr. 918/2013, cu modificările și completările ulterioare)
Mecanică
Lăcătuș construcții metalice și utilaj tehnologic Română Cu frecvență

Capacitate maximă de școlarizare: 37 de formațiuni de studiu/2 schimburi (maximum 21 de formațiuni de studiu/schimbul 1 și maximum 16 formațiuni de studiu/schimbul 2)
Număr de formațiuni de studiu care pot fi școlarizate, conform resursei umane calificate identificate: 3 formațiuni de studiu
Anexa nr. 6

Acordarea acreditării pentru nivelurile de învățământ/specializările/calificările profesionale
ale unităților de învățământ preuniversitar de stat evaluate în perioada 17 mai-17 decembrie 2021
Județul Giurgiu
Nr. crt. Denumirea unității de învățământ Hotărârea ARACIP de evaluare/data Denumirea persoanei juridice inițiatoare Adresa unității de învățământ, tel./fax, e-mail Nivel de învățământ/Nivel de calificare Domeniul/Profilul Domeniul pregătirii de bază Calificarea profesională/ Specializarea Limba de predare Forma de învățământ
1. Colegiul Tehnic „Viceamiral Bălănescu“ 22/7.12.2021
Municipiul Giurgiu, Str. Uzinei nr. 30B, tel.: 0246/212383, grscnaval@yahoo.com Profesional/Nivel 2 (conform Hotărârii Guvernului nr. 844/2002, cu modificările și completările ulterioare) Nivel 3 (conform Hotărârii Guvernului nr. 918/2013, cu modificările și completările ulterioare) Mecanică
Sudor Română Cu frecvență
Operator la mașini cu comandă numerică
Industrie alimentară
Brutar-patiser-
preparator produse făinoase
Capacitate maximă de școlarizare: 48 de formațiuni de studiu/2 schimburi (maximum 24 de formațiuni de studiu/schimbul 1 și maximum 24 de formațiuni de studiu/schimbul 2)
Anexa nr. 7

Acordarea acreditării pentru nivelurile de învățământ/specializările/calificările profesionale ale unităților
de învățământ preuniversitar de stat evaluate în perioada 17 mai-17 decembrie 2021
Județul Harghita
Nr. crt. Denumirea unității de învățământ Hotărârea ARACIP de evaluare/data Denumirea persoanei juridice inițiatoare Adresa unității de învățământ, tel./fax, e-mail Nivel de învățământ/Nivel de calificare Domeniul/Profilul Domeniul pregătirii de bază Calificarea profesională/ Specializarea Limba de predare Forma de învățământ
1. Liceul Tehnologic „Fogarasy Mihaly“ 23/15.12.2021
Municipiul Gheorgheni, str. Marton Aron nr. 13-15, tel.: 0266/364122, gscm.gheorgheni@eduhr.ro Liceal/Nivel 3 (conform Hotărârii Guvernului nr. 844/2002, cu modificările și completările ulterioare) Nivel 4 (conform Hotărârii Guvernului nr. 918/2013, cu modificările și completările ulterioare) Tehnic Mecanică Tehnician mecatronist (limba maghiară) Română Cu frecvență

Capacitate maximă de școlarizare: 40 de formațiuni de studiu/2 schimburi ( maximum 20 de formațiuni de studiu/schimbul 1 și maximum 20 de formațiuni de studiu/schimbul 2)
Număr de formațiuni de studiu care pot fi școlarizate, conform resursei umane calificate identificate: 4 formațiuni de studiu
Anexa nr. 8

Acordarea acreditării pentru nivelurile de învățământ/specializările/calificările profesionale
ale unităților de învățământ preuniversitar de stat evaluate în perioada 17 mai-17 decembrie 2021
Județul Hunedoara
Nr. crt. Denumirea unității de învățământ Hotărârea ARACIP de evaluare/data Denumirea persoanei juridice inițiatoare Adresa unității de învățământ, tel./fax, e-mail Nivel de învățământ/Nivel de calificare Domeniul/Profilul Domeniul pregătirii de bază Calificarea profesională/ Specializarea Limba de predare Forma de învățământ
1. Colegiul Economic „Hermes“ 19/16.11.2021

Municipiul Petroșani,
Str. Independenței nr. 1A,
tel.: 0254/542252, lecohermespet@gmail.com
Postliceal/Nivel 3 avansat (conform Hotărârii Guvernului nr. 844/2002, cu modificările și completările ulterioare) Nivel 5 (conform Hotărârii Guvernului nr. 918/2013, cu modificările și completările ulterioare) Turism și alimentație
Asistent manager unități hoteliere Română Cu frecvență
Organizator de conferințe, congrese, târguri și expoziții
Capacitate maximă de școlarizare: 32 de formațiuni de studiu/2 schimburi (maximum 16 formațiuni de studiu/schimbul 1 și maximum 16 formațiuni de studiu/schimbul 2)
Anexa nr. 9

Acordarea acreditării pentru nivelurile de învățământ/specializările/calificările profesionale
ale unităților de învățământ preuniversitar de stat evaluate în perioada 17 mai-17 decembrie 2021
Județul Sibiu
Nr. crt. Denumirea unității de învățământ Hotărârea ARACIP de evaluare/data Denumirea persoanei juridice inițiatoare Adresa unității de învățământ, tel./fax, e-mail Nivel de învățământ/Nivel de calificare Domeniul/Profilul Domeniul pregătirii de bază Calificarea profesională/ Specializarea Limba de predare Forma de învățământ
1. Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri pentru Comunicații, Tehnologia Informației și Apărare Cibernetică 22/7.12.2021
Municipiul Sibiu, bd. Vasile Milea nr. 3-5, tel./fax: 0369/420518, e-mail: smcis@mapn.ro Postliceal/Nivel 3 avansat (conform Hotărârii Guvernului nr. 844/2002, cu modificările și completările ulterioare) Nivel 5 (conform Hotărârii Guvernului nr. 918/2013, cu modificările și completările ulterioare) Electronică automatizări
Tehnician electronist comunicații Română Cu frecvență
Electric
Maistru telecomunicații

Capacitate maximă de școlarizare: 50 de formațiuni de studiu/2 schimburi (maximum 25 de formațiuni de studiu/schimbul 1 și maximum 25 de formațiuni de studiu/schimbul 2)
Număr de formațiuni de studiu care pot fi școlarizate, conform resursei umane calificate identificate: 6 formațiuni de studiu
Județul Sibiu
Nr. crt. Denumirea unității de învățământ Hotărârea ARACIP de evaluare/data Denumirea persoanei juridice inițiatoare Adresa unității de învățământ, tel./fax, e-mail Nivel de învățământ/Nivel de calificare Domeniul/Profilul Domeniul pregătirii de bază Calificarea profesională/ Specializarea Limba de predare Forma de învățământ
2. Colegiul Tehnic „August Treboniu Laurian“ 22/7.12.2021
Localitatea Agnita, Str. Școlii nr. 2, tel. 0269/510620, e-mail: ctagnita@yahoo.com Liceal/Nivel 4 (conform Hotărârii Guvernului nr. 918/2013, cu modificările și completările ulterioare) Real (filiera teoretică)
Științe ale naturii Română Cu frecvență

Capacitate maximă de școlarizare: 55 de formațiuni de studiu/2 schimburi (maximum 29 de formațiuni de studiu/schimbul 1 și maximum 26 de formațiuni de studiu/schimbul 2)
Număr de formațiuni de studiu care pot fi școlarizate, conform resursei umane calificate identificate: 4 formațiuni de studiu
Județul Sibiu
Nr. crt. Denumirea unității de învățământ Hotărârea ARACIP de evaluare/data Denumirea persoanei juridice inițiatoare Adresa unității de învățământ, tel./fax, e-mail Nivel de învățământ/Nivel de calificare Domeniul/Profilul Domeniul pregătirii de bază Calificarea profesională/ Specializarea Limba de predare Forma de învățământ
3. Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară „Terezianum“ 23/15.12.2021
Municipiul Sibiu, Str. Postăvarilor nr. 18, tel. 0269/221323, e-mail: colegiulalimentarsibiu@yahoo.com Profesional/Nivel 2 (conform Hotărârii Guvernului nr. 844/2002, cu modificările și completările ulterioare) Nivel 3 (conform Hotărârii Guvernului nr. 918/2013, cu modificările și completările ulterioare) Turism și alimentație
Bucătar Română Cu frecvență

Capacitate maximă de școlarizare: 60 de formațiuni de studiu/2 schimburi (maximum 30 de formațiuni de studiu/schimbul 1 și maximum 30 de formațiuni de studiu/schimbul 2)

----