DECIZIA nr. 181 din 31 martie 2022 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 55^1 alin. (8) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum şi ale art. II pct. 2 din Legea nr. 240/2019 privind abrogarea Legii nr. 169/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum şi pentru modificarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

Valer Dorneanu	- președinte
Cristian Deliorga	- judecător
Marian Enache	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Gheorghe Stan	- judecător
Livia Doina Stanciu	- judecător
Elena-Simina Tănăsescu	- judecător
Varga Attila	- judecător
Daniela Ramona Marițiu	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Irina-Ioana Kuglay.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum și ale Legii nr. 240/2019 privind abrogarea Legii nr. 169/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum și pentru modificarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepție ridicată de Faur Nistor Isai în Dosarul nr. 28.167/325/2019/a1 al Curții de Apel Timișoara - Secția penală. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 629D/2020.2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă. În ceea ce privește dispozițiile art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 apreciază că autorul excepției nu formulează nicio critică de neconstituționalitate. Totodată, susține că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 240/2019 este inadmisibilă, deoarece aceste prevederi nu au aplicabilitate în cauza în care a fost ridicată excepția. Arată că deși prin Legea nr. 240/2019 au fost abrogate dispozițiile art. 55^1 din Legea nr. 254/2013, acestea din urmă își produc încă efecte, inclusiv în cauza autorului excepției.

CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:4. Prin Decizia penală nr. 1/R din 18 mai 2020, pronunțată în Dosarul nr. 28.167/325/2019/a1, Curtea de Apel Timișoara - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum și ale Legii nr. 240/2019 privind abrogarea Legii nr. 169/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum și pentru modificarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepție ridicată de Faur Nistor Isai într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații la executare.5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că dispozițiile Legii nr. 240/2019 sunt neconstituționale deoarece abrogă art. 55^1 din Legea nr. 254/2013, care reprezenta o reparație parțială pentru încălcarea art. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Arată că, inclusiv după adoptarea actului normativ prin care s-a introdus art. 55^1 în cuprinsul Legii nr. 254/2013, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat existența unor condiții de detenție necorespunzătoare, de exemplu, prin Hotărârea din 25 aprilie 2017, pronunțată în Cauza Rezmiveș și alții împotriva României. De asemenea, apreciază că sintagma „24 iulie 2012“ din cuprinsul art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 este neconstituțională.6. Curtea de Apel Timișoara - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că dispozițiile Legii nr. 240/2019 și cele ale art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 sunt în deplin acord cu prevederile constituționale invocate, în sensul că acestea reglementează modul de calcul al pedepsei executate în regim de detenție, iar aceste aspecte vizează strict politica penală a unui stat, nefiind încălcate principiile constituționale invocate.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,
examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.10. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din actul de sesizare, îl constituie dispozițiile art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum și ale Legii nr. 240/2019 privind abrogarea Legii nr. 169/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum și pentru modificarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Legea nr. 254/2013 a fost publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013. Dispozițiile art. 55^1 au fost introduse prin art. I pct. 3 din Legea nr. 169/2017, publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 571 din 18 iulie 2017. Ulterior, dispozițiile art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 au fost abrogate prin art. II pct. 2 din Legea nr. 240/2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1028 din 20 decembrie 2019.11. Curtea reține că art. III din Legea nr. 240/2019 dispune că: „Prevederile art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările și completările ulterioare, se aplică persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate, a măsurilor preventive privative de libertate, minorilor care execută măsuri educative în centre de detenție, în centre educative sau în penitenciare, respectiv minorilor care au executat pedepse în penitenciare, potrivit Legii nr. 15/1968 privind Codul penal al României, cu modificările și completările ulterioare, și care execută, la data intrării în vigoare a prezentei legi, măsuri educative în centre de detenție, în aplicarea art. 21 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 289/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, pentru perioada cuprinsă între 24 iulie 2012 și data intrării în vigoare a prezentei legi“.12. În ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, referitoare la condiția ca textul criticat să fie „în vigoare“, Curtea a reținut că dispozițiile abrogate se aplică în continuare persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate, urmând ca acestora să li se aplice măsura compensatorie prevăzută de art. 55^1 din Legea nr. 254/2013, pentru perioada cuprinsă între 24 iulie 2012 și 23 decembrie 2019 (data intrării în vigoare a Legii nr. 240/2019). Așa fiind, având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea constată că dispozițiile criticate îndeplinesc condiția de a fi „în vigoare“, astfel că urmează ca excepția de neconstituționalitate să fie analizată pe fond.13. Totodată, din analiza motivelor de neconstituționalitate reliefate de autorul excepției, rezultă că acesta critică, în realitate, dispozițiile alin. (8) al art. 55^1 din Legea nr. 254/2013, acestea cuprinzând sintagma „24 iulie 2012“, precum și art. II pct. 2 din Legea nr. 240/2019, aceste dispoziții fiind cele prin care a fost abrogat art. 55^1 din Legea nr. 254/2013.14. Așa fiind, obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 55^1 alin. (8) din Legea nr. 254/2013 și ale art. II pct. 2 din Legea nr. 240/2019, cu următorul conținut:– Art. 55^1 alin. (8) din Legea nr. 254/2013: „Perioada pentru care se acordă zile considerate ca executate în compensarea cazării în condiții necorespunzătoare se calculează începând cu 24 iulie 2012.“;– Art. II pct. 2 din Legea nr. 240/2019: „Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează: […] 2. Articolul 55^1 se abrogă.“15. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 referitor la statul român, art. 11 referitor la dreptul internațional și dreptul intern, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 referitor la accesul liber la justiție și art. 24 referitor la dreptul la apărare. De asemenea, sunt invocate, prevederile art. 3 privind interzicerea torturii din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.16. Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 55^1 alin. (8) din Legea nr. 254/2013, Curtea constată că prevederile legale criticate au mai făcut obiectul unor critici de neconstituționalitate, Curtea pronunțându-se prin Decizia nr. 293 din 9 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 985 din 26 octombrie 2020, și Decizia nr. 451 din 29 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1238 din 28 decembrie 2021.17. Curtea a menționat că a luat act de contextul juridic și social în care legiuitorul și-a manifestat intervenția modificatoare a legii privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate. Premisa legiferării a constituit-o jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, prin care instanța europeană a constatat încălcări ale art. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care interzice în termeni categorici tortura sau tratamentele și pedepsele inumane sau degradante, indiferent de comportamentul victimei, în legătură cu condițiile de detenție care au existat de-a lungul anilor în penitenciarele din România, mai ales supraaglomerarea, igiena necorespunzătoare și lipsa asistenței medicale corespunzătoare. De asemenea, Curtea a reținut că obligațiile stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în sarcina statelor membre ale Convenției reprezintă standarde minimale de protecție cu privire la interzicerea torturii sau tratamentelor și pedepselor inumane sau degradante, în legătură cu condițiile de detenție din penitenciare, standarde pe care statele sunt obligate să le transpună în măsurile legislative sau administrative interne. Cu același prilej, Curtea Constituțională a statuat că stabilirea numărului de zile considerate efectiv executate, ca măsură compensatorie pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiții necorespunzătoare, este un element care ține în exclusivitate de opțiunea legiuitorului, existând libertatea de a dispune sub acest aspect pe baza unor considerente de oportunitate, apreciate în funcție de scopul legii și de perioada în care se estimează a fi atins acest scop. Aceleași argumente susțin și opțiunea pentru perioada pentru care se acordă zile considerate ca executate în compensarea cazării în condiții necorespunzătoare, care se calculează începând cu 24 iulie 2012, data pronunțării de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărârii în Cauza Iacov Stanciu împotriva României.18. Tot prin Decizia nr. 293 din 9 iunie 2020, Curtea a statuat că, deși, potrivit art. 55^1 alin. (8) din Legea nr. 254/2013, perioada pentru care se acordă zile considerate ca executate în compensarea cazării în condiții necorespunzătoare se calculează începând cu 24 iulie 2012, măsurile compensatorii devin aplicabile pentru viitor, chiar dacă prin natura lor au în vedere o perioadă trecută/anterioară. Curtea a reținut că o astfel de situație urmărește remedierea problemelor structurale legate de supraaglomerare, precum și a urmărilor acestora, în așa fel încât să fie respectate dispozițiile art. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale care interzic în termeni categorici tortura sau tratamentele și pedepsele inumane sau degradante.19. Curtea a observat că, potrivit art. 55^1 alin. (6) din Legea nr. 254/2013, dispozițiile acestui articol nu se aplică în cazul în care persoana a fost despăgubită pentru condiții necorespunzătoare de detenție, prin hotărâri definitive ale instanțelor naționale sau ale Curții Europene a Drepturilor Omului, pentru perioada pentru care s-au acordat despăgubiri și a fost transferată sau mutată într-un spațiu de detenție având condiții necorespunzătoare. Cu alte cuvinte, însuși legiuitorul recunoaște mai multe forme de compensare pentru condiții necorespunzătoare în cazul cazării în centrele de detenție din România a persoanelor aflate în executarea unor pedepse privative de libertate ori a unor măsuri preventive. Astfel, orice persoană putea solicita instanțelor naționale acordarea de daune morale/despăgubiri pentru condiții necorespunzătoare de detenție, pentru perioada anterioară datei de 24 iulie 2012. Faptul că autorul excepției nu a acționat în instanță pentru obținerea de daune morale/despăgubiri pentru condiții necorespunzătoare de detenție, pentru perioada dinainte de 24 iulie 2012, nu determină neconstituționalitatea stabilirii acestei date ca dată de început pentru calcularea perioadei pentru care se acordă zile considerate ca executate în compensarea cazării în condiții necorespunzătoare.20. Curtea a constatat că legiuitorul a pus la dispoziția persoanelor condamnate, atât anterior, cât și ulterior datei de 24 iulie 2012, mecanisme juridice prin care persoanele interesate se puteau adresa instanțelor naționale în vederea acordării de daune morale/despăgubiri pentru condiții necorespunzătoare de detenție.21. Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția și considerentele deciziei mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.22. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. II pct. 2 din Legea nr. 240/2019, Curtea observă că dispozițiile criticate abrogă soluția legislativă care norma în privința compensării în cazul cazării în condiții necorespunzătoare, soluție introdusă prin Legea nr. 169/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 254/2013.23. Prin Decizia nr. 515 din 5 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 596 din 25 iulie 2017, Curtea a reținut că legiuitorul și-a manifestat intenția de modificare a legii privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate și de adoptare a soluției legislative a compensării în cazul cazării în condiții necorespunzătoare într-un anumit context juridic și social.24. Plecând de la aceste premise, Curtea apreciază că soluția de abrogare a dispozițiilor art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 se încadrează în competența exclusivă a Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare, de a identifica și edicta soluții normative, cu respectarea exigențelor constituționale, în acord cu realitățile prezente ale societății. Deplina competență în ceea ce privește stabilirea acestor soluții revine legiuitorului, în acest sens fiind prevederile constituționale ale art. 126 alin. (2), potrivit cărora „Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“. 25. De altfel, Curtea observă că abrogarea măsurii compensării în cazul cazării în condiții necorespunzătoare este însoțită de reglementarea unor dispoziții tranzitorii care permit aplicarea prevederilor art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 persoanelor enumerate în art. III din Legea nr. 240/2019, pentru perioada cuprinsă între 24 iulie 2012 și 23 decembrie 2019 (data intrării în vigoare a Legii nr. 240/2019). În acest sens, art. III din Legea nr. 240/2019 dispune că „Prevederile art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările și completările ulterioare, se aplică persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate, a măsurilor preventive privative de libertate, minorilor care execută măsuri educative în centre de detenție, în centre educative sau în penitenciare, respectiv minorilor care au executat pedepse în penitenciare, potrivit Legii nr. 15/1968 privind Codul penal al României, cu modificările și completările ulterioare, și care execută, la data intrării în vigoare a prezentei legi, măsuri educative în centre de detenție, în aplicarea art. 21 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 289/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, pentru perioada cuprinsă între 24 iulie 2012 și data intrării în vigoare a prezentei legi“.26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Faur Nistor Isai în Dosarul nr. 28.167/325/2019/a1 al Curții de Apel Timișoara - Secția penală și constată că dispozițiile art. 55^1 alin. (8) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum și ale art. II pct. 2 din Legea nr. 240/2019 privind abrogarea Legii nr. 169/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum și pentru modificarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Curții de Apel Timișoara - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 31 martie 2022.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
pentru prof. univ. dr. VALER DORNEANU,
în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, semnează

MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Marițiu
----