LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
HOTĂRÂRE

HOTĂRÂRE nr. 1.010 din 10 august 2022 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Realizare conexiune feroviară cu Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav"

Emitent
Guvernul
Publicat
Monitorul Oficial nr. 806 din 16 august 2022
Data publicării
16.08.2022
Vigoare
16 august 2022

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.Articolul 1Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Realizare conexiune feroviară cu Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav“, prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Articolul 2Finanțarea obiectivului de investiții se realizează din fonduri externe nerambursabile prin Programul operațional de transport (POT), de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, din veniturile proprii ale Companiei Naționale de Căi Ferate „C.F.R.“ - S.A., precum și alte surse legal constituite în limita sumelor prevăzute anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
Articolul 3Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de Căi Ferate „C.F.R.“ - S.A., răspunde de modul de utilizare a sumelor prevăzute în anexă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

PRIM-MINISTRU
NICOLAE-IONEL CIUCĂ
Contrasemnează:
p. Viceprim-ministru,
ministrul transporturilor și infrastructurii,
Constantin-Gabriel Bunduc,
secretar de stat
p. Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației,
Marin Țole,
secretar de stat
Ministrul finanțelor,
Adrian Câciu
București, 10 august 2022.
Nr. 1.010.
ANEXĂ

CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI
ai obiectivului de investiții „Realizare conexiune feroviară cu Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav“
Titular: Ministerul Transporturilor și Infrastructurii
Beneficiar: Compania Națională de Căi Ferate „C.F.R.“ - S.A.
Amplasament: județul Brașov

Indicatorii tehnico-economici
Valoarea totală a investiției (inclusiv TVA) mii lei 739.330
(în prețuri la data de 1.04.2021, 1 euro = 4,9117 lei)
 

 

 
Construcții-montaj
 
mii lei 538.734
Eșalonarea investiției: INV/C+M mii lei
 
• Anul I INV mii lei 147.866

 
C+M mii lei 107.747
• Anul II INV mii lei 221.799

 
C+M mii lei 161.620
• Anul III INV mii lei 369.665

 
C+M mii lei 269.367

Capacități:
Lungime traseu m 21.500
Podețe buc. 3
Poduri buc. 1
Clădire nouă buc. 1
Instalație CE buc. 1

Durata de execuție a investiției: 36 luni
Factori de risc
Obiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P100-1/2013, cu modificările și completările ulterioare.
Finanțarea investiției
Finanțarea obiectivului de investiții se realizează din fonduri externe nerambursabile, prin Programul operațional de transport (POT), de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, din veniturile proprii ale Companiei Naționale de Căi Ferate „C.F.R.“ - S.A., precum și alte surse legal constituite în limita sumelor prevăzute anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
----