LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
HOTĂRÂRE

HOTĂRÂRE nr. 1.048 din 18 august 2022 privind aprobarea modelului de steag al comunei Dudeştii Noi, judeţul Timiş

Emitent
Guvernul
Publicat
Monitorul Oficial nr. 831 din 24 august 2022
Data publicării
24.08.2022
Vigoare
24 august 2022

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 2 alin. (2) și art. 3 alin. (4) din Legea nr. 141/2015 privind arborarea și folosirea de către unitățile administrativ-teritoriale a steagurilor proprii,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.ARTICOL UNIC(1) Se aprobă modelul de steag al comunei Dudeștii Noi, județul Timiș, prevăzut în anexa nr. 1.(2) Descrierea și semnificațiile elementelor însumate ale modelului de steag al comunei Dudeștii Noi, județul Timiș, sunt prevăzute în anexa nr. 2.(3) Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU
NICOLAE-IONEL CIUCĂ
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
Kelemen Hunor
p. Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației,
Matuz Adrian-Zsolt,
secretar de stat
București, 18 august 2022.
Nr. 1.048.
Anexa nr. 1*)*) Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil.

MODELUL STEAGULUI
comunei Dudeștii Noi, județul Timiș
avers
revers
Anexa nr. 2

DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE
elementelor însumate ale modelului de steag al comunei Dudeștii Noi, județul Timiș
Descrierea steagului
Steagul comunei Dudeștii Noi este format dintr-o pânză dreptunghiulară verde cu proporția între lățimea și lungimea steagului de 2/3, tăiat de o fascie galbenă.
În partea de jos, sub stemă, pe verde este scris cu galben „DUDEȘTII NOI“.
Steagul se fixează pe hampă în partea stângă, pe lățime.Semnificațiile elementelor și ale culorilor steaguluiDescrierea stemei
Stema comunei Dudeștii Noi se compune dintr-un scut triunghiular verde cu marginile rotunjite, tăiat de o fascie de aur.
În partea superioară se află o broască țestoasă de aur, mergând spre stânga, în câmp verde.
Fascia este încărcată cu o rindea neagră, flancată de câte o frunză de dud verde.
În partea inferioară se află un războinic peceneg, înarmat cu sabie, arc și săgeți, totul de aur.
Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.Semnificațiile elementelor însumate
Broasca țestoasă face referire la importanța terenului mlăștinos pe care se află localitatea, care în perioada 1722-1742 a fost cotat la un preț bun, datorită comerțului cu broaște țestoase.
Rindeaua simbolizează una dintre ocupațiile de bază ale locuitorilor, prelucrarea lemnului.
Frunzele de dud fac aluzie la denumirea localității.
Războinicul peceneg amintește de vechiul nume al localității „Besenyo“, localitatea fiind înființată de populația pecenegă.
Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.
Culorile sunt preluate din cele ale stemei.
----