LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
DECIZIE

DECIZIE nr. 474 din 22 septembrie 2022 privind acordarea autorizării Societăţii HEWLETT PACKARD ENTERPRISE ROMANIA - S.R.L. în vederea utilizării echipamentelor de infrastructură 5G

Emitent
Prim-Ministrul
Publicat
Monitorul Oficial nr. 928 din 22 septembrie 2022
Data publicării
22.09.2022
Vigoare
22 septembrie 2022

Având în vedere Hotărârea Consiliului Suprem de Apărare a Țării nr. 133 din 22 august 2022 privind avizarea solicitării pentru obținerea autorizării de utilizare a echipamentelor de infrastructură 5G, depusă de Societatea Comercială HEWLETT PACKARD ENTERPRISE ROMANIA - S.R.L., precum și Adresa Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării nr. 861 din data de 25 august 2022, înregistrată la Secretariatul General al Guvernului cu nr. 20/26.307/M.N. din data de 14 septembrie 2022,
în temeiul art. 3 alin. (2) din Legea nr. 163/2021 privind adoptarea unor măsuri referitoare la infrastructuri informatice și de comunicații de interes național și condițiile implementării rețelelor 5G, precum și al art. 29 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
prim-ministrul emite prezenta decizie.ARTICOL UNICSe acordă Societății HEWLETT PACKARD ENTERPRISE ROMANIA - S.R.L. autorizarea în vederea utilizării echipamentelor de infrastructură 5G, în condițiile în care tehnologiile, echipamentele sau produsele software comercializate sub numele sau marca acesteia provin de la operatori economici avizați în temeiul Legii nr. 163/2021 privind adoptarea unor măsuri referitoare la infrastructuri informatice și de comunicații de interes național și condițiile implementării rețelelor 5G.

PRIM-MINISTRU
NICOLAE-IONEL CIUCĂ
Contrasemnează:
Secretarul general al Guvernului,
Marian Neacșu
București, 22 septembrie 2022.
Nr. 474.
-----