LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
DECIZIE

DECIZIA nr. 385 din 5 iulie 2022 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17, 33 şi 38 din Legea poliţiei locale nr. 155/2010

Emitent
Curtea Constituțională
Publicat
Monitorul Oficial nr. 1208 din 16 decembrie 2022
Data publicării
16.12.2022
Vigoare
16 decembrie 2022

Marian Enache

- președinte

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Cristina-Cătălina Turcu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 17, 33 și 38 din Legea poliției locale nr. 155/2010, excepție ridicată de Lorențo Liviu Frățilă și de Curtea de Apel Galați - Secția contencios administrativ și fiscal, din oficiu, în Dosarul nr. 1.260/113/2017 al Curții de Apel Galați - Secția contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.962D/2018.2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de înștiințare este legal îndeplinită.3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Cezar Liviu Grigoraș a depus la dosar o cerere de renunțare la judecată, în temeiul art. 406 din Codul de procedură civilă.4. Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul asupra incidentului procedural învederat, solicită respingerea cererii, arătând că, odată învestită cu excepția de neconstituționalitate, Curtea urmează să se pronunțe asupra acesteia.5. Curtea, deliberând, respinge cererea de renunțare la judecată, deoarece art. 406 din Codul de procedură civilă nu este aplicabil în cauză, potrivit art. 55 din Legea nr. 47/1992.6. Curtea acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate în principal ca inadmisibilă, deoarece criticile privesc o problemă de interpretare a textelor de lege criticate. În subsidiar, solicită respingerea excepției ca neîntemeiată, arătând că din interpretarea coroborată a textelor de lege criticate în contextul art. 10, 22 și 38 din Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a poliției locale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.332/2010, și din art. 14 din Legea nr. 155/2010 rezultă că tot personalul poliției locale este dotat cu uniformă, care se asigură gratuit. Totodată, obligativitatea purtării acesteia în conformitate cu atribuțiile stabilite în fișa postului în limitele legii incumbă tuturor polițiștilor locali, dar și personalului contractual care exercită atribuții în domeniul pazei bunurilor și a obiectivelor de interes local.

CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:7. Prin Încheierea din 23 octombrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 1.260/113/2017, Curtea de Apel Galați - Secția contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 17, 33 și 38 din Legea poliției locale nr. 155/2010. Excepția a fost ridicată de Lorențo Liviu Frățilă și de Curtea de Apel Galați - Secția contencios administrativ și fiscal, din oficiu, într-o cauză având ca obiect recursul împotriva sentinței civile prin care s-a respins acțiunea în anulare a deciziei prin care a fost obligat să poarte uniformă permanent.8. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că textele de lege criticate conțin prevederi contradictorii legate de obligația purtării uniformei și de drepturile polițiștilor locali, discriminează și stabilesc privilegii, aducând atingere art. 16 din Constituție. Potrivit art. 33 din Legea nr. 155/2010, tot personalul este dotat cu uniformă, dar, potrivit art. 17 din același act normativ, doar unii angajați au obligația de a purta uniformă, ceilalți angajați având privilegiul de a se îmbrăca cum doresc, deși dețin uniformă. Doar unii angajați au dreptul la uniformă și echipament de protecție gratuit sau la despăgubiri, iar ceilalți nu, conform art. 38 din Legea nr. 155/2010, ceea ce constituie o discriminare.9. Curtea de Apel Galați - Secția contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată și, distinct de criticile formulate de autorul excepției, sub denumirea „opinia instanței“, formulează critici de neconstituționalitate proprii, potrivit cărora „cele trei texte legale în discuție sunt lipsite de claritate, creând confuzie în privința deținătorilor dreptului și obligației de a purta uniformă, dreptului de a beneficia de gratuitatea uniformei ori de despăgubiri în caz de degradare a uniformei“, și apreciază că, în raport cu art. 1 alin. (5), art. 16 și art. 21 alin. (3) din Constituție, dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale.10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.13. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 17, 33 și 38 din Legea poliției locale nr. 155/2010, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 339 din 8 mai 2014, care au următorul cuprins:– Art. 17:(1) În timpul serviciului, polițiștii locali și personalul contractual din poliția locală cu atribuții în domeniul pazei bunurilor și a obiectivelor de interes local poartă uniformă și exercită atribuțiile prevăzute în fișa postului, potrivit prevederilor prezentei legi.(2) Polițistul local este învestit cu exercițiul autorității publice, pe timpul și în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor și a îndatoririlor de serviciu, în limitele competențelor stabilite prin lege, și beneficiază de dispozițiile legii penale cu privire la persoanele care îndeplinesc o funcție ce implică exercițiul autorității de stat.– Art. 33:(1) Personalul poliției locale este dotat cu uniformă, însemne distinctive și, după caz, cu:a) arme letale de apărare și pază sau arme neletale destinate pentru autoapărare;b) mijloace individuale de apărare, intervenție și imobilizare prevăzute la art. 24 alin (1), în cazul polițiștilor locali, sau cele prevăzute de art. 43 din Legea nr. 333/2003, republicată, în cazul personalului contractual.(2) Structurile de poliție locală sunt autorizate să procure și să dețină arme letale de apărare și pază și arme neletale destinate pentru autoapărare, precum și muniția corespunzătoare, pentru înarmarea personalului propriu, în condițiile art. 69 din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, republicată, cu modificările ulterioare.(3) Polițiștii locali cu atribuții în domeniul asigurării ordinii și liniștii publice care au obținut certificatul de absolvire a programului de formare inițială prevăzut la art. 18 alin. (1) și (2), precum și personalul contractual care desfășoară activități de pază și care a fost atestat profesional potrivit prevederilor Legii nr. 333/2003, republicată, pot fi dotați cu arme letale de apărare și pază sau cu arme neletale destinate pentru autoapărare, în vederea desfășurării activităților specifice, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 70 și 71 din Legea nr. 295/2004, republicată, cu modificările ulterioare.(4) Până la completarea prin achiziții proprii a întregului necesar de armament și muniții, dotarea poliției locale cu aceste categorii de mijloace tehnice se poate asigura prin închiriere de la Ministerul Afacerilor Interne, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului afacerilor interne, sau de la Ministerul Apărării Naționale, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului apărării naționale.(5) Prin Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a poliției locale se stabilesc, potrivit legii, normele de dotare, categoriile de personal care sunt dotate cu mijloace individuale de apărare, intervenție, imobilizare, armament și muniție, tipurile de arme, portul, modul de păstrare, manipulare, securitate și evidență ale acestora.14. Referitor la normele la care se face trimitere din cuprinsul art. 33 anterior citat se menționează în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 339 din 8 mai 2014, că art. 45 a devenit art. 43 ca urmare a renumerotării Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 189 din 18 martie 2014; art. 68 a devenit art. 69, art. 69 a devenit art. 70 și art. 70 a devenit art. 71 ca urmare a renumerotării Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 814 din 17 noiembrie 2011.– Art. 38:(1) Polițistului local și personalului contractual din poliția locală, cu atribuții în domeniul pazei bunurilor și obiectivelor de interes local, li se asigură gratuit uniforma și echipamentul de protecție adecvat misiunilor specifice pe care le îndeplinesc, iar în cazul în care, ca urmare a exercitării atribuțiilor de serviciu, li s-a degradat sau distrus îmbrăcămintea ori alte bunuri personale, au dreptul la despăgubiri corespunzătoare.(2) Uniforma personalului prevăzut la alin. (1), forma și conținutul însemnelor, precum și ale documentelor de legitimare ale acestuia sunt cele prevăzute în Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a poliției locale.(3) La încetarea raporturilor de serviciu sau de muncă, personalul prevăzut la alin. (1) are obligația de a preda, de îndată, uniforma, însemnele, echipamentul de protecție și documentele de legitimare.(4) Încetarea raporturilor de serviciu ale polițistului local din motive imputabile acestuia, în termen de 5 ani de la absolvirea programului de formare inițială prevăzut la art. 18 alin. (1) și (2), atrage plata de către acesta a contravalorii cheltuielilor de școlarizare, proporțional cu perioada rămasă.15. În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5) referitor la criteriile de calitate ale legii, art. 16 alin. (1) - Egalitatea în drepturi și art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil din Constituție.16. Examinând excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 33 din Legea nr. 155/2010, Curtea constată că aceasta nu este motivată, deoarece autorul doar menționează conținutul său fără a arăta motivele de neconstituționalitate. Prin urmare, excepția de neconstituționalitate nu cuprinde motivarea ca element intrinsec, iar prin raportare la textul constituțional invocat nu se poate desluși în mod rezonabil existența unei minime critici de neconstituționalitate.17. În jurisprudența sa Curtea a reținut că simpla enumerare a unor dispoziții constituționale sau convenționale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituționalitate. Dacă ar proceda la examinarea excepției de neconstituționalitate motivate într-o asemenea manieră eliptică, instanța de control constituțional s-ar substitui autorului acesteia în formularea unor critici de neconstituționalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil însă, în condițiile în care art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 precizează că „sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți“.18. În concluzie, având în vedere că nu este îndeplinită condiția motivării, cuprinsă în art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, Curtea va respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 33 din Legea nr. 155/2010 ca inadmisibilă (a se vedea, ad similis, Decizia nr. 785 din 16 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 9 septembrie 2011 și Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012).19. Referitor la excepția de neconstituționalitate a art. 17 și 38 din Legea nr. 155/2010, Curtea constată că autorul excepției își motivează critica referitoare la discriminare ca urmare a unei interpretări proprii a textelor de lege supuse controlului în sensul încadrării polițiștilor locali în diverse categorii care au sau nu au obligația de a purta uniformă potrivit competențelor acestora și domeniului în care lucrează. Totodată, instanța de judecată critică „neclaritatea textelor legale care creează confuzie în privința deținătorilor dreptului și obligației de a purta uniformă“, fără a se preciza motivele pentru care aceste texte sunt neclare.20. Or, asupra încadrării autorului în categoria celor care trebuie să poarte sau nu uniformă potrivit competenței acestuia și domeniului în care lucrează se poate pronunța numai instanța de judecată în procesul de interpretare și aplicare a legii în cauza în care a fost sesizată. Acestea nu reprezintă aspecte de neconstituționalitate, ci aspecte de interpretare și aplicare a legii, care excedează atribuțiilor Curții Constituționale.21. În ceea ce privește criticile de neconstituționalitate formulate de instanța de judecată din oficiu, respectiv neclaritatea textelor legale în ceea ce privește dreptul de a beneficia de gratuitatea uniformei ori de despăgubiri în caz de degradare a uniformei, Curtea reține că acestea nu au legătură cu soluționarea cauzei al cărei obiect îl constituie contestarea în contencios administrativ a deciziilor care obligau la purtarea uniformei, iar nu la acordarea unei uniforme gratuite sau la plata de despăgubiri în caz de degradare a uniformei.22. Față de aceste împrejurări, Curtea reține că, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, instanța de contencios constituțional asigură controlul de constituționalitate a legilor, a ordonanțelor Guvernului, a tratatelor internaționale și a regulamentelor Parlamentului, prin raportare la dispozițiile și principiile Constituției. Așadar, nu intră sub incidența controlului de constituționalitate exercitat de Curte aplicarea și interpretarea legii, acestea fiind de resortul exclusiv al instanței de judecată care judecă fondul cauzei, precum și, eventual, al instanțelor de control judiciar, așa cum rezultă din prevederile art. 126 alin. (1) și (3) din Constituție. Astfel, printr-o jurisprudență constantă, Curtea Constituțională s-a pronunțat cu privire la competența exclusivă a instanțelor judecătorești de a soluționa probleme care țin de interpretarea și/sau aplicarea legii, sens în care este, spre exemplu, Decizia nr. 504 din 7 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 22 decembrie 2014, paragraful 14.23. În concluzie, având în vedere dispozițiile art. 142 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora „Curtea Constituțională este garantul supremației Constituției“, coroborate cu cele ale art. 126 alin. (1) și (2) din Legea fundamentală, în virtutea cărora justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege, iar competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, precum și faptul că instanța de contencios constituțional nu se pronunță asupra modului de interpretare și aplicare a legii, ci, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, numai asupra înțelesului său contrar Constituției dedus din raportarea la norme și principii constituționale, Curtea va respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 17 și 38 din Legea nr. 155/2010 (a se vedea, ad similis, Decizia nr. 148 din 12 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 749 din 18 august 2020, paragrafele 15 și 16).24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 17, 33 și 38 din Legea poliției locale nr. 155/2010, excepție ridicată de Lorențo Liviu Frățilă și de Curtea de Apel Galați - Secția contencios administrativ și fiscal, din oficiu, în Dosarul nr. 1.260/113/2017 al acestei instanțe.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Curții de Apel Galați - Secția contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 5 iulie 2022.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Cristina-Cătălina Turcu
-----