DECIZIA nr. 448 din 25 octombrie 2022 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 67 alin. (4) din Codul de procedură civilă

Marian Enache	- președinte
Mihaela Ciochină	- judecător
Cristian Deliorga	- judecător
Dimitrie-Bogdan Licu	- judecător
Laura-Iuliana Scântei	- judecător
Gheorghe Stan	- judecător
Varga Attila	- judecător
Valentina Bărbățeanu	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Eugen Anton.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 67 alin. (4) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Szakacs-Czont Marton în Dosarul nr. 1.501/96/2017 al Curții de Apel Târgu Mureș - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 900D/2019. 2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, ținând cont de jurisprudența în materie a Curții Constituționale, respectiv Decizia nr. 394 din 26 aprilie 2012, Decizia nr. 1.024 din 14 iulie 2011 sau Decizia nr. 628 din 26 iunie 2007, prin care s-a statuat că soluția legislativă criticată este firească, având în vedere că intervenția accesorie nu este altceva decât o apărare exercitată în favoarea uneia dintre părți.

CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea nr. 253/R din 19 martie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 1.501/96/2017, Curtea de Apel Târgu Mureș - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 67 alin. (4) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Szakacs-Czont Marton într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului formulat de autorul excepției împotriva unei sentințe civile, într-un proces în care acesta are calitatea de intervenient accesoriu în interesul reclamantei.5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, invocându-se jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la dreptul la un proces echitabil, se susține că prevederile de lege criticate limitează dreptul intervenientului accesoriu de a beneficia de o cale de atac efectivă, ca urmare a simplei împrejurări că partea în favoarea căreia acesta a intervenit în proces a înțeles să nu promoveze o astfel de cale de atac sau să nu și-o asume. Se arată că, în această materie, se pot întâlni un număr mare de excese datorate poziției subiective adoptate de partea în favoarea căreia se intervine, cum ar fi: nu se declară recurs; nu se timbrează recursul; nu se semnează recursul; recursul se declară tardiv; recursul nu este motivat; se renunță la recurs. În toate aceste situații, intervenientul accesoriu este privat de dreptul la un recurs efectiv și, implicit, la un proces echitabil. 6. Autorul excepției precizează că cererea de intervenție accesorie este admisibilă în principiu doar dacă persoana respectivă poate justifica un interes juridic. Or, dacă i se pretinde să aibă un interes pentru a interveni (în cauza de față fiind vorba despre fostul administrator statutar al societății care este în procedură de insolvență, împotriva căruia se inițiază procedura de angajare a răspunderii patrimoniale, fiind astfel interesat de anularea actului administrativ fiscal ce stabilește marea parte a datoriilor societății), sunt inexplicabile restricția stabilită prin textul de lege criticat și condiționarea dreptului său de a declara recurs de atitudinea celeilalte părți. În realitate, intervenientul nu poate controla sau influența partea în favoarea căreia a intervenit pentru a formula recurs, situație în care condiția impusă de lege este absurdă și încalcă dreptul la un proces echitabil. De asemenea, susține că textul de lege criticat contravine prevederilor art. 126 alin. (6) din Constituție, în cazul în care se interpretează în sensul că, în situația ridicării dreptului de administrare conform legislației în materie de insolvență, administratorul statutar nu ar avea posibilitatea de a interveni în proces și de a declara recurs dacă lichidatorul judiciar refuză. Consideră, totodată, că cele statuate în jurisprudența Curții Constituționale cu privire la dispozițiile art. 56 din Codul de procedură civilă din 1865, care conțineau soluția legislativă criticată și în cauza de față, nu mai sunt de actualitate, raportat la specificul speței.7. Curtea de Apel Târgu Mureș - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că prevederile legale criticate au, în esență, un conținut asemănător cu cele ale art. 56 din Codul de procedură civilă din 1865, asupra cărora Curtea Constituțională s-a mai pronunțat, constatând conformitatea acestora cu dispozițiile Legii fundamentale.8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 67 alin. (4) din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: „(4) Calea de atac exercitată de intervenientul accesoriu se socotește neavenită dacă partea pentru care a intervenit nu a exercitat calea de atac, a renunțat la calea de atac exercitată ori aceasta a fost anulată, perimată sau respinsă fără a fi cercetată în fond.“12. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 21 - Accesul liber la justiție, astfel cum se interpretează potrivit art. 20 din Legea fundamentală referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului și prin prisma art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și în art. 126 alin. (6) care garantează controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, pe calea contenciosului administrativ.13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că a mai exercitat controlul de constituționalitate asupra prevederilor art. 67 alin. (4) din Codul de procedură civilă, prin prisma unor critici similare, constatând, prin Decizia nr. 80 din 12 februarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 407 din 24 mai 2019, că acestea nu contravin dispozițiilor art. 21 din Constituție referitoare la dreptul la un proces echitabil.14. Prin decizia menționată, Curtea a reținut că legislația procedural civilă permite oricărei persoane care justifică un interes să intervină într-un proces în curs de judecată. Art. 61 din Codul de procedură civilă reglementează intervenția voluntară, realizând o dihotomie între intervenția voluntară principală și cea accesorie. Astfel, intervenția este principală când intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecății sau un drept strâns legat de acesta. În schimb, intervenția este accesorie atunci când sprijină numai apărarea uneia dintre părți (paragraful 13).15. Curtea a observat că dispozițiile art. 67 alin. (4) din Codul de procedură civilă prevăd că, în ipoteza în care partea pentru care s-a realizat intervenția accesorie nu a exercitat calea de atac, atunci calea de atac exercitată de intervenientul accesoriu se socotește neavenită. Cu alte cuvinte, aceasta nu va fi analizată de instanță, fiind considerată inexistentă. Curtea a apreciat că o astfel de soluție legislativă este firească, având în vedere că intervenția accesorie nu este altceva decât o apărare exercitată în favoarea uneia dintre părți. Ca atare, dacă partea originară, în interesul căreia s-a realizat intervenția accesorie, și-a demonstrat intenția de a nu utiliza beneficiul căii de atac prevăzute de lege pentru litigiul în cauză, prin neexercitare sau renunțare, atunci examinarea căii de atac introduse de intervenientul accesoriu în interesul acesteia este inutilă, lipsind însuși interesul, care se materializează exclusiv în susținerea demersurilor procesuale întreprinse de partea în favoarea/interesul căreia s-a realizat intervenția accesorie. Caracterul auxiliar al acestui tip de intervenție voluntară îi determină particularitatea imposibilității efectuării altor acte procesuale în afara acelora care sunt în indisolubilă legătură cu finalitatea sprijinirii interesului părții originare, explicându-se astfel soluția legislativă criticată. Având în vedere cele arătate, Curtea a constatat că nu se poate susține încălcarea dispozițiilor art. 21 din Constituție care consacră dreptul de acces liber la justiție și la un proces echitabil (Decizia nr. 80 din 12 februarie 2019, paragraful 14).16. Totodată, Curtea a observat că prevederile de lege supuse controlului de constituționalitate au un conținut normativ similar, în esență, cu cel al art. 56 din Codul de procedură civilă din 1865, care stabilea că „Apelul sau recursul făcut de cel care intervine în interesul uneia din părți se socotește neavenit, dacă partea pentru care a intervenit nu a făcut ea însăși apel sau recurs“. Constituționalitatea acestor dispoziții legale a mai fost analizată, prin raportare la același reper normativ din Legea fundamentală, Curtea Constituțională pronunțându-se în sensul respingerii ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate având acest obiect. Astfel, prin Decizia nr. 394 din 26 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 31 mai 2012, Decizia nr. 1.024 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 673 din 21 septembrie 2011, și Decizia nr. 628 din 26 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 593 din 28 august 2007, Curtea a reținut că intervenția în interesul altei persoane, având caracter accesoriu în raport cu cererea principală (formulată de partea în interesul căreia s-a făcut intervenția), permite unei persoane să se alăture și să susțină interesele unei părți aflate într-un litigiu pentru a întări poziția acesteia din urmă. Prin urmare, intervenția în interesul altei persoane este menită să sprijine reclamarea și realizarea drepturilor unei părți din litigiu, dar nu să îndeplinească acte și fapte în locul titularului parte în proces. Din acest motiv, textul criticat stabilește că nu poate fi primit apelul sau recursul făcut de către un intervenient în interesul altuia și introdus în locul apelului sau recursului celui pentru care s-a făcut intervenția, întrucât intervenientul nu poate invoca un interes propriu (Decizia nr. 80 din 12 februarie 2019, paragraful 15).17. În cauza de față, autorul excepției pretinde că situația ar prezenta anumite elemente distinctive față de cauzele în care Curtea Constituțională s-a pronunțat deja, întrucât intervenientul accesoriu în interesul reclamantei - societate aflată în insolvență - este chiar fostul administrator statutar al societății, împotriva acestuia inițiindu-se procedura de angajare a răspunderii patrimoniale, motiv pentru care este interesat de anularea actului administrativ fiscal ce stabilește o mare parte din datoriile societății. Curtea apreciază însă că aceasta este o problemă de opțiune procesuală a justițiabilului, care a ales să intervină pe cale accesorie în interesul reclamantei, deși putea solicita să intervină în proces în interesul său propriu, utilizând instituția juridică a intervenției principale. Ca atare, o astfel de împrejurare nu este de natură să conducă la reconsiderarea jurisprudenței dezvoltate în această materie de către instanța de contencios constituțional. 18. Tot astfel, nu poate fi reținută nici invocarea dispozițiilor art. 126 alin. (6) care garantează controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice pe calea contenciosului administrativ, prin raportare la care autorul excepției susține că prevederile de lege criticate ar fi neconstituționale în cazul în care se interpretează în sensul că, în situația ridicării dreptului de administrare conform legislației în materie de insolvență, administratorul statutar nu ar avea posibilitatea de a interveni în proces și de a declara recurs dacă lichidatorul judiciar refuză. În ceea ce privește această susținere, Curtea observă că se evidențiază, în realitate, o împrejurare de fapt, ce ține de circumstanțele specifice cauzei și a cărei clarificare intră în competența instanței a quo, învestită cu soluționarea procesului în cadrul căruia a fost ridicată excepția. De altfel, această susținere a autorului excepției nici nu are legătură cu conținutul normativ al textului de lege criticat, ci ar putea eventual să vizeze alte prevederi legale aplicabile în procedura insolvenței, neprecizate și neindividualizate însă în cererea de sesizare a Curții Constituționale.19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Szakacs-Czont Marton în Dosarul nr. 1.501/96/2017 al Curții de Apel Târgu Mureș - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 67 alin. (4) din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Curții de Apel Târgu Mureș - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 25 octombrie 2022.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Valentina Bărbățeanu
-----