LEGE
LEGE nr. 28 din 10 ianuarie 2023 pentru completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii
Parlamentul României adoptă prezenta lege.ARTICOL UNICLegea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 652 din 28 august 2015, cu modificările și completările ulterioare, se completează după cum urmează:1. La articolul 386, după alineatul (1^3) se introduce un nou alineat, alin. (1^4), cu următorul cuprins:(1^4) Perioada în care titularul cabinetului medical individual a furnizat servicii medicale este asimilată vechimii în muncă, fără a fi luată în considerare perioada în care medicul titular a avut suspendată calitatea de membru al CMR, cu îndeplinirea următoarelor condiții: a) serviciile medicale furnizate de medicul titular au produs venituri nete în anul de referință a căror valoare este cel puțin egală cu nivelul a de 12 ori salariul minim brut pe țară garantat în plată stabilit potrivit legii în anul respectiv;b) a achitat contribuțiile datorate bugetului asigurărilor sociale de stat, aferente perioadei prevăzute la lit. a).2. La articolul 485, după alineatul (1^2) se introduce un nou alineat, alin. (1^3), cu următorul cuprins:(1^3) Perioada în care titularul cabinetului medical individual a furnizat servicii medico-dentare este asimilată vechimii în muncă, fără a fi luată în considerare perioada în care medicul titular a avut suspendată calitatea de membru al CMSR, cu îndeplinirea următoarelor condiții: a) serviciile medico-dentare furnizate de medicul stomatolog titular au produs venituri nete în anul de referință a căror valoare este cel puțin egală cu nivelul a de 12 ori salariul minim brut pe țară garantat în plată stabilit potrivit legii în anul respectiv;b) a achitat contribuțiile datorate bugetului asigurărilor sociale de stat aferente perioadei prevăzute la lit. a).
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.
p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
VASILE-DANIEL SUCIU
p. PREȘEDINTELE SENATULUI,
ALINA-ȘTEFANIA GORGHIU
București, 10 ianuarie 2023.
Nr. 28.
-----