DECIZIA nr. 571 din 22 noiembrie 2022 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 339 alin. (4) din Codul de procedură penală

Marian Enache	- președinte
Mihaela Ciochină	- judecător
Cristian Deliorga	- judecător
Dimitrie-Bogdan Licu	- judecător
Gheorghe Stan	- judecător
Livia Doina Stanciu	- judecător
Varga Attila	- judecător
Marieta Safta	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 339 alin. (4) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Glufcios Constantin în Dosarul nr. 6.371/3/2019 al Tribunalului București - Secția I penală. Cauza formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 3.237D/2019. 2. La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepției, doamna avocat Ștefania Stoica, cu delegație depusă la dosar, lipsind celelalte părți. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului autorului excepției. Doamna avocat precizează cu titlu preliminar prevederile normative care constituie cadrul excepției de neconstituționalitate (art. 336-341 din Codul de procedură penală) și că, în acest context, a sesizat cu neconstituționalitatea art. 339 alin. (4) din Codul de procedură penală, deoarece legiuitorul nu a reglementat printre acele dispoziții cine face comunicarea actelor de procedură. Arată că, în cauză, față de autorul excepției, prin același rechizitoriu și aceeași faptă s-au dat atât dispoziție de trimitere în judecată, cât și dispoziție de clasare. Prin același act al Parchetului s-au dispus cu privire la aceeași faptă și soluții de clasare față de alte persoane suspecți. În concret, când s-a plâns inculpatul pe calea cererilor și excepțiilor „în procedura de 342“, i-a fost respinsă plângerea cu privire la soluția de clasare din rechizitoriu ca inadmisibilă. Când s-a plâns în procedura plângerii consemnată de legiuitor ca și cronologie înainte de camera preliminară, i-a fost respinsă plângerea ca inadmisibilă pe motiv că este tardivă, deoarece s-a motivat că rechizitoriul ce conține toate dispozițiile de trimitere și netrimitere în judecată i-a fost comunicat de judecătorul de cameră preliminară în „procedura de 342“. Apreciază că nu se poate, din punct de vedere constituțional, ca această comunicare să o facă judecătorul în „procedura de 342“ și ca de atunci să curgă termenul. În condițiile date, prin faptul că autorul excepției a fost taxat că nu a formulat la timp plângerea, este clar că nu a beneficiat de o procedură efectivă. Legiuitorul nu a reglementat cine face această comunicare. În esență, explică faptul că legiuitorul a reglementat atribuțiile judecătorului de cameră preliminară în art. 53 din Codul de procedură penală, iar aceste atribuții sunt globale. Referitor la camera preliminară, arată că oricâte soluții de clasare s-ar da prin rechizitoriu, o cauză penală nu poate avea decât o cameră preliminară. 4. Președintele Curții acordă cuvântul doamnei judecător Livia Doina Stanciu, care solicită reprezentantului autorului excepției să precizeze în ce an a fost înaintat către tribunal, către judecătorul de cameră preliminară, rechizitoriul prin care s-a dispus, printre altele, soluția de clasare față de autorul excepției, pentru că erau deja intrate în vigoare noile dispoziții din Codul de procedură penală, și în ce an a fost formulată plângere în temeiul art. 339 alin. (4) din Codul de procedură penală. 5. Avocatul autorului excepției arată că Parchetul a sesizat judecătorul de cameră preliminară cu rechizitoriul la data de 21 noiembrie 2014, iar plângerea a fost făcută la o dată ulterioară, când s-a comunicat rechizitoriul, când s-a dat și dreptul de a formula cereri și excepții. 6. Doamna judecător Livia Doina Stanciu revine cu întrebarea referitoare la data la care autorul excepției a formulat plângere. Apărătorul excepției precizează că a doua plângere a depus-o în anul 2019. Doamna judecător Livia Doina Stanciu subliniază interogativ afirmația referitoare la „a doua plângere“, arătând că din actele dosarului ar rezulta că judecătorul de cameră preliminară, deși învestit în 2014, abia după 5 ani, în 23 ianuarie 2019, când se face plângere de către autor, comunică, potrivit dispozițiilor procedurale, și rechizitoriul în care apare soluția de clasare. Apărătorul autorului excepției arată că rechizitoriul i-a fost comunicat de judecătorul de cameră preliminară în decembrie 2014, iar prin încheierea de cameră preliminară de atunci i-a fost respinsă plângerea ca inadmisibilă. 7. Reprezentantul Ministerului Public prezintă la rândul său situația de fapt din cauză, cu raportare la actele depuse la dosar, respectiv datele concrete în care au fost depuse/comunicate acte și formulate apărări. Pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate în principal ca inadmisibilă, arătând că ceea ce se solicită, în realitate, este completarea textului criticat. În subsidiar, pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată, arătând că textul criticat a mai făcut obiect al controlului de constituționalitate, sens în care invocă Decizia Curții Constituționale nr. 476 din 17 septembrie 2019. 8. În replică, avocatul autorului excepției arată că ar fi util să depună la dosar încheierea de cameră preliminară. Arată că nu se pot transforma atribuțiile unui judecător astfel încât să devină secretarul Parchetului.

CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:9. Prin Încheierea din 16 iulie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 6.371/3/2019, Tribunalul București - Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 339 alin. (4) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Glufcios Constantin în cadrul unei plângeri împotriva soluțiilor de clasare dispuse prin rechizitoriu.10. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că textul legal criticat „nu reglementează în condiții de previzibilitate și claritate că respectiva comunicare o face Parchetul“. Se arată că, în cauză, actul prin care s-a dispus soluția de clasare, respectiv rechizitoriul, nu i-a fost înmânat de Parchet, ci de instanță, respectiv de judecătorul de cameră preliminară, atunci când Parchetul a sesizat instanța cu același rechizitoriu ce conține și dispoziții de trimitere în judecată. În situația în care ar fi sancționat, în sensul respingerii plângerii ca inadmisibilă sau tardivă, „înseamnă că s-a prorogat o competență de comunicare a actului când are numele de Rechizitoriu, către un alt organ judiciar, respectiv judecătorul de cameră preliminară sesizat cu rechizitoriul“. Această competență este „nescrisă de legiuitor“ și nu a fost cunoscută de petent, „legiuitorul încălcând principiul legalității consacrat de art. 1 din Constituție“.11. Tribunalul București - Secția I penală consideră că excepția este neîntemeiată. Expunându-se pe larg jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la exigențele de claritate și previzibilitate a legii, se consideră că acestea sunt îndeplinite de textul criticat, care indică petentului comportamentul care se așteaptă de la el pentru a avea posibilitatea să își exercite drepturile procesuale. Mai arată că petentul nu invocă lipsa unei comunicări efective a soluției de clasare și deci nu împrejurarea că nu a fost informat, ci consideră că aceasta a fost făcută de un organ necompetent, aspect care ar duce la încălcarea dreptului de a avea acces la o instanță. 12. Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.13. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul judecătorului-raportor, susținerile autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:14. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.15. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie art. 339 alin. (4) din Codul de procedură penală - Plângerea împotriva actelor procurorului, având următorul cuprins: „În cazul soluțiilor de clasare, plângerea se face în termen de 20 de zile de la comunicarea copiei actului prin care s-a dispus soluția.“16. În susținerea neconstituționalității normelor criticate se invocă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (4) și (5) care consacră principiul separației puterilor în stat și principiul legalității.17. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că autorul acesteia invocă, în motivarea pretinsei neconstituționalități a dispozițiilor art. 339 alin. (4) din Codul de procedură penală, lipsa de claritate a acestor norme, criticând, în realitate, modalitatea în care au fost aplicate în cauză. 18. Se susține astfel că, în cauză, actul prin care s-a dispus soluția de clasare, respectiv rechizitoriul, nu i-a fost înmânat de Parchet, ci de instanță, respectiv de judecătorul de cameră preliminară, atunci când Parchetul a sesizat instanța cu același rechizitoriu, ce conține și dispoziții de trimitere în judecată. În situația în care ar fi sancționat, în sensul respingerii plângerii ca inadmisibilă sau tardivă, „înseamnă că s-a prorogat o competență de comunicare a actului care are numele de Rechizitoriu către un alt organ judiciar, respectiv judecătorul de cameră preliminară sesizat cu rechizitoriul“. Această competență este „nescrisă de legiuitor“ și nu a fost cunoscută de petent, „legiuitorul încălcând principiul legalității consacrat de art. 1 din Constituție.“19. Se observă că toate aceste argumente sunt apărări formulate în cauză, care vizează modalitatea de interpretare și aplicare a legii și succesiunea de acte din dosar, cu raportare la situația de fapt supusă judecății. Sub acest aspect, Curtea Constituțională a distins, în jurisprudența sa, între competența care îi revine, în realizarea controlului de constituționalitate, și cea a instanțelor de judecată, care realizează interpretarea și aplicarea legii în cauzele pe care le soluționează. Astfel, Curtea a reținut în numeroase cauze că interpretarea legilor este operațiunea rațională, indispensabilă în procesul aplicării și respectării acestora, având ca scop clarificarea înțelesului normelor juridice sau a câmpului lor de aplicare (a se vedea în acest sens, de exemplu, Decizia nr. 1.560 din 7 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 139 din 24 februarie 2011), iar, în procesul de soluționare a cauzelor cu care au fost învestite, această operațiune este realizată de instanțele judecătorești, în mod necesar, prin recurgerea la metodele interpretative. De asemenea, în ipoteza în care ar subzista o greșită interpretare și aplicare a legii, aceasta poate fi remediată prin recurgerea la controlul judiciar, iar acceptarea unui punct de vedere contrar ar echivala cu încălcarea competenței instanțelor judecătorești, Curtea exercitând competențe specifice acestora, transformându-se din instanță constituțională în una de control judiciar (a se vedea în acest sens și Decizia nr. 276 din 10 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 28 iulie 2016, paragrafele 20 și 21, sau Decizia nr. 2 din 18 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 399 din 9 mai 2018, paragraful 19). În conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, instanța de contencios constituțional asigură controlul de constituționalitate a legilor, a ordonanțelor Guvernului, a tratatelor internaționale și a regulamentelor Parlamentului, prin raportare la dispozițiile și principiile Constituției. Așadar, nu intră sub incidența controlului de constituționalitate exercitat de Curte aspectele referitoare la aplicarea și interpretarea legii în spețele deduse spre judecată instanțelor judecătorești (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 334 din 26 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 860 din 1 septembrie 2022, paragrafele 36 și 37).20. Întrucât aspectele invocate în cauză nu reprezintă veritabile critici de constituționalitate, ci aspecte ce țin de modul de interpretare și aplicare a normelor ce fac obiectul excepției, competența de analiză a acestora revine instanței de judecată învestite cu soluționarea dosarului, care poate stabili chestiunile de fapt din speță, în funcție de situația concretă în care se află destinatarii normelor, de contextul legislativ aplicabil, de probatoriul administrat (în același sens, de exemplu, Decizia nr. 189 din 31 martie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 879 din 7 septembrie 2022, paragraful 21).21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 339 alin. (4) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Glufcios Constantin în Dosarul nr. 6.371/3/2019 al Tribunalului București - Secția I penală.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului București - Secția I penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 22 noiembrie 2022.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Marieta Safta
-----