DECIZIA nr. 545 din 10 noiembrie 2022 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă

Marian Enache	- președinte
Mihaela Ciochină	- judecător
Cristian Deliorga	- judecător
Dimitrie-Bogdan Licu	- judecător
Laura-Iuliana Scântei	- judecător
Livia Doina Stanciu	- judecător
Elena-Simina Tănăsescu	- judecător
Varga Attila	- judecător
Ingrid-Alina Tudora	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Aquavas - S.A., cu sediul în județul Vaslui, în Dosarul nr. 953/1/2019/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.854D/2019.2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.3. Președintele dispune să se facă apelul și în Dosarul Curții Constituționale nr. 2.870D/2019, care are un obiect identic al excepției de neconstituționalitate, ridicată de Englmeier Johann în Dosarul nr. 3.880/2/2019 al Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.4. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.5. Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că autorul excepției de neconstituționalitate, Englmeier Johann, a depus la dosar un înscris prin care solicită judecarea cauzei în lipsă.6. Curtea, având în vedere obiectul excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în dosarele nr. 2.854D/2019 și nr. 2.870D/2019, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor. Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere obiectul identic al excepțiilor de neconstituționalitate, este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 2.870D/2019 la Dosarul nr. 2.854D/2019, care a fost primul înregistrat.7. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții Constituționale acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale, concretizată prin Decizia nr. 823 din 9 decembrie 2021.

CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:8. Prin Încheierea din 18 septembrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 953/1/2019/a1, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Societatea Aquavas - S.A. într-o cauză având ca obiect achiziții publice.9. Prin Încheierea din 2 octombrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 3.880/2/2019, Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Englmeier Johann cu prilejul soluționării unei cereri de revizuire formulate de acesta împotriva Deciziei civile nr. 1.487 A din 22 mai 2019, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a civilă, într-o cauză având ca obiect succesiune.10. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin, în esență, că pentru exercitarea căii de atac a revizuirii este necesară cunoașterea motivelor hotărârii judecătorești atacate pentru a stabili dacă există o încălcare a autorității de lucru judecat la nivel de considerente, astfel încât termenul de exercitare a revizuirii nu poate fi stabilit în raport cu data rămânerii definitive a hotărârii atacate, ci în raport cu data comunicării acestei hotărâri. Apreciază, astfel, că, reglementând un termen de exercitare a căii de atac extraordinare a revizuirii, care curge de la pronunțarea hotărârii, sunt încălcate cerințele de claritate ale normei juridice, având în vedere că dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă nu sunt corelate cu cele ale art. 430 alin. (1) și (2) din același act normativ, care consacră autoritatea de lucru judecat.11. Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul Curții Constituționale nr. 2.854D/2019, apreciază că reglementarea criticată din Codul de procedură civilă nu contravine dispozițiilor constituționale invocate, întrucât condiționarea valorificării unui drept de exercitarea sa în interiorul unui termen procedural nu reprezintă o negare sau o restrângere a accesului liber la justiție ori a dreptului la apărare, ci are menirea de a asigura cadrul legal în vederea exercitării de către părțile interesate a dreptului de a se adresa instanței de judecată pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor lor legitime. Instanța de judecată apreciază că instituirea unei anumite limitări, prin reglementarea unui termen de exercitare a cererii de revizuire, care curge de la rămânerea definitivă a hotărârii atacate, iar nu de la comunicarea acesteia, nu este de natură să afecteze dreptul părții de a se adresa justiției și nici dreptul la un proces echitabil, ci, dimpotrivă, reprezintă o garanție a asigurării dreptului la soluționarea cauzei cu celeritate și într-un termen rezonabil, având în vedere specificul căii extraordinare de atac a revizuirii. Chiar în situația în care partea interesată s-a aflat într-o imposibilitate obiectivă de a lua cunoștință de existența unui caz de revizuire și de a promova calea de atac extraordinară în termenul prevăzut de lege, această situație nu este tranșată prin intermediul examinării conformității textului de lege cu Constituția, existând alt remediu procedural pus la dispoziția părții interesate, respectiv cererea de repunere în termenul de exercitare a cererii de revizuire. Prin urmare, textul de lege criticat, referitor la calcularea termenului de formulare a cererii de revizuire începând cu data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, nu este contrar dispozițiilor Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, care atașează autoritatea de lucru judecat atât dispozitivului, cât și considerentelor hotărârii judecătorești, concursul dintre prevederile art. 511 alin. (1) pct. 8 și cele ale art. 430 din Codul de procedură civilă urmând să fie examinat prin intermediul mecanismelor prevăzute de Codul de procedură civilă.12. Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul Curții Constituționale nr. 2.870D/2019, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Instanța reține, pe de o parte, că instituirea unor termene procesuale servește unei mai bune administrări a justiției, precum și necesității aplicării și respectării drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților, astfel că nu poate avea semnificația unei restrângeri nepermise a accesului la justiție. Pe de altă parte, încălcarea autorității de lucru judecat prin pronunțarea a două hotărâri potrivnice nu poate să rezulte decât din măsurile dispuse prin dispozitivul hotărârilor, astfel că exercitarea revizuirii pentru acest motiv este posibilă chiar în condițiile în care nu sunt cunoscute încă motivele pe care s-a întemeiat hotărârea pretins potrivnică. Împrejurarea că normele legale procedurale recunosc autoritatea de lucru judecat și considerentelor unei hotărâri nu este de natură să conducă la o altă concluzie în condițiile în care un astfel de efect nu funcționează decât în ceea ce privește acele considerente care sprijină dispozitivul, iar acestea nu pot fi decât în concordanță cu dispozitivul. Instanța învederează, totodată, că jurisprudența Curții Constituționale este constantă în sensul celor arătate anterior, astfel cum rezultă, de exemplu, din Decizia nr. 524 din 5 iulie 2016 sau Decizia nr. 743 din 22 noiembrie 2018.13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.14. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:15. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.16. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, potrivit cărora „(1) Termenul de revizuire este de o lună și se va socoti: [...] 8. în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.“ Curtea reține că art. 509 alin. (1) pct. 8, la care face referire textul de lege criticat, consacră posibilitatea revizuirii unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. 17. În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, aceste dispoziții contravin normelor constituționale ale art. 1 alin. (3) care consacră caracterul de stat de drept al statului român, ale art. 1 alin. (5) care consacră principiul legalității, ale art. 21 privind accesul liber la justiție, ale art. 24 privind dreptul la apărare, ale art. 44 care consacră dreptul de proprietate privată, ale art. 53 alin. (2) referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, ale art. 124 privind înfăptuirea justiției, precum și celor ale art. 129 referitoare la folosirea căilor de atac.18. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă au mai făcut obiect al controlului de constituționalitate, prin prisma unor critici similare și prin raportare la aceleași dispoziții din Legea fundamentală invocate și în prezenta cauză, în acest sens fiind, spre exemplu, Decizia nr. 8 din 14 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 27 mai 2020, Decizia nr. 495 din 25 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 963 din 20 octombrie 2020, Decizia nr. 536 din 2 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 969 din 21 octombrie 2020, Decizia nr. 351 din 3 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1154 din 6 decembrie 2021, Decizia nr. 366 din 3 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 722 din 22 iulie 2021, sau Decizia nr. 823 din 9 decembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 10 martie 2022, prin care Curtea a constatat că aceste dispoziții de lege sunt constituționale în raport cu criticile formulate.19. Prin deciziile mai sus menționate, Curtea a reținut că textul de lege criticat stabilește termenul în care poate fi introdusă o cerere de revizuire justificată de existența unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. Acesta este de o lună de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, în condițiile în care, potrivit art. 634 alin. (2) din Codul de procedură civilă, unele hotărâri devin definitive la data pronunțării (este vorba despre hotărârile date în recurs și cele pentru care legea nu prevede posibilitatea atacării lor cu apel sau cu recurs).20. În acord cu jurisprudența sa în materie, Curtea a reținut că hotărârea atacată prin intermediul revizuirii - cale extraordinară de atac - nu este criticată în raport cu materialul dosarului existent la data pronunțării acelei hotărâri, ci numai pe baza unor împrejurări noi, necunoscute de instanța de judecată la data pronunțării. De aceea, formularea și motivarea unei cereri de revizuire nu depind în mod direct de cunoașterea argumentării instanței care a stat la baza pronunțării hotărârii atacate. În acest context, Curtea a arătat că prin art. 511 din Codul de procedură civilă s-au instituit termene diferite pentru formularea revizuirii, în funcție de motivele pe care se întemeiază cererea, stabilind și momentul de la care acestea încep să curgă. Astfel, în ceea ce privește termenul de revizuire în cazul prevăzut la art. 511 alin. (1) pct. 8 cu trimitere la prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, respectiv în cazul încălcării autorității de lucru judecat prin pronunțarea unei hotărâri contrare, termenul de revizuire este de o lună și se va socoti de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.21. Curtea a observat că, potrivit art. 634 din Codul de procedură civilă, sunt hotărâri definitive: 1. hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului; 2. hotărârile date în primă instanță, fără drept de apel, neatacate cu recurs; 3. hotărârile date în primă instanță, care nu au fost atacate cu apel; 4. hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs; 5. hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii; 6. orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs. Aceste hotărâri devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunțării.22. Curtea a reținut că, în ceea ce privește autoritatea de lucru judecat, art. 430 din Codul de procedură civilă stipulează că hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. Hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului, iar când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie. Hotărârea atacată cu contestația în anulare sau revizuire își păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre.23. Curtea a subliniat, de asemenea, că, potrivit art. 513 alin. (4) teza a doua din Codul de procedură civilă, efectul admiterii revizuirii îl constituie anularea celei din urmă hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat. Revizuirea reprezintă o cale de atac extraordinară, de retractare, nedevolutivă. De aceea, în cadrul judecării acesteia nu este permisă și soluționarea fondului pricinii. În ipoteza în care constată existența motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, instanța competentă să soluționeze cererea de revizuire nu examinează temeinicia hotărârii atacate și nu decide care dintre hotărârile în discuție este cea judicioasă, ci se rezumă la a anula ultima hotărâre cu privire la care constată că nesocotește autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare. Pentru a decide astfel, instanța se pronunță asupra identității de părți, obiect și cauză în procesele soluționate prin hotărârile comparate, care indică încălcarea autorității de lucru judecat a celei mai întâi pronunțate. Or, în verificarea existenței triplei identități menționate, nu este necesar ca instanța care soluționează cererea de revizuire să analizeze considerentele pe care instanțele și-au fondat soluțiile pronunțate, ci soluția pronunțată și impusă prin dispozitivul hotărârilor. Art. 461 alin. (1) din Codul de procedură civilă clarifică obiectul asupra căruia poartă orice cale de atac, stabilind că partea din hotărâre împotriva căreia se îndreaptă aceasta este soluția cuprinsă în dispozitivul hotărârii.24. Așadar, revizuirea, la fel ca orice altă cale de atac, indiferent de caracterul acesteia - ordinară sau extraordinară, de reformare sau de retractare, devolutivă sau nedevolutivă, se îndreaptă împotriva soluției cuprinse în dispozitivul hotărârii. Chiar dacă, în concepția actuală a Codului de procedură civilă, se bucură de autoritate de lucru judecat atât dispozitivul hotărârii, cât și considerentele pe care acesta se sprijină, după cum prevede art. 430 alin. (2) din acest act normativ, revizuirea întemeiată pe motivul nesocotirii autorității de lucru judecat nu poate viza decât soluția pronunțată, de vreme ce efectul admiterii cererii de revizuire este, așa cum s-a arătat mai sus, anularea ultimei hotărâri, în întregul ei, fără analiza eventualei contrarietăți existente între considerentele decisive ale hotărârilor în discuție. Este adevărat că art. 461 alin. (2) din Codul de procedură civilă reglementează și problema considerentelor, în sensul că, potrivit acestuia, calea de atac poate să vizeze anumite considerente ale hotărârii, și anume cele prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greșite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea. Într-o asemenea situație, instanța, admițând calea de atac, va înlătura acele considerente și le va înlocui cu propriile considerente, menținând soluția cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate. Această ipoteză este valabilă însă numai în ceea ce privește căile de atac de reformare, întrucât necesită un control judiciar efectiv al hotărârii, iar nu și în ceea ce privește căile de atac de retractare, așa cum este revizuirea. Astfel, Curtea a observat că, în ceea ce privește considerentele decizorii, prin care a fost soluționată pe cale incidentală o chestiune litigioasă, acestea nu pot constitui motiv de revizuire a celei de-a doua hotărâri ca urmare a faptului că ar contraveni considerentelor decizorii cuprinse într-o altă hotărâre anterioară. Aceasta, deoarece o astfel de ipoteză este exclusă de existența unei alte căi procedurale puse la îndemâna părții interesate încă din timpul soluționării celui de-al doilea proces, și anume posibilitatea acesteia de a invoca excepția autorității de lucru judecat cu referire la soluția dată cu privire la aceeași chestiune litigioasă rezolvată pe cale incidentală într-o cauză precedentă. Prin urmare, în condiții de diligență procesuală, se poate preveni apariția unor considerente decizorii contradictorii, astfel încât să nu se mai pună problema unei eventuale revizuiri întemeiate pe un asemenea motiv.25. În consecință, faptul că termenul de introducere a cererii de revizuire curge de la pronunțarea ultimei hotărâri nu împiedică accesul la justiție al părții și dreptul la apărare și nici nu contravine dispozițiilor art. 129 din Constituție referitoare la exercitarea căilor de atac, întrucât demonstrarea existenței motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă nu presupune cu necesitate cunoașterea considerentelor dezvoltate de instanța care a pronunțat ultima hotărâre, ci implică doar argumentarea existenței identității de părți, obiect și cauză din cele două procese, lucru posibil și în lipsa motivării hotărârii a cărei revizuire se solicită.26. În acest sens, Curtea a reținut că obligația părților de ași exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil și într-un termen rezonabil, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiției, precum și necesității aplicării și respectării drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților. Tot astfel, Curtea a statuat că, în toate cazurile în care legiuitorul a condiționat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen, nu a procedat astfel în scopul restrângerii accesului liber la justiție, ci exclusiv pentru a asigura cadrul legal în vederea exercitării dreptului constituțional prevăzut de art. 21. Curtea a constatat că formularea și motivarea unei cereri de revizuire nu depind în mod direct de cunoașterea argumentării instanței care a stat la baza pronunțării hotărârii atacate, astfel că stabilirea momentului pronunțării ca început al termenului de introducere a revizuirii nu îngrădește accesul liber la justiție al revizuentului și nici dreptul său la un proces echitabil.27. Concluzionând, Curtea a subliniat faptul că în virtutea dispozițiilor constituționale ale art. 126 alin. (2), potrivit cărora „competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“, precum și ale art. 129, care statuează că „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii“, legiuitorul are prerogativa stabilirii competenței și procedurii de judecată, inclusiv cu privire la condițiile de exercitare a căilor de atac.28. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Aquavas - S.A. cu sediul în județul Vaslui, în Dosarul nr. 953/1/2019/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal, precum și de către Englmeier Johann în Dosarul nr. 3.880/2/2019 al Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie și constată că dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 10 noiembrie 2022.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Ingrid-Alina Tudora
------