DECIZIE
DECIZIA nr. 14 din 31 ianuarie 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 100 alin. (4) şi ale art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală
|
Marian Enache |
- președinte |
|
Mihaela Ciochină |
- judecător |
|
Cristian Deliorga |
- judecător |
|
Dimitrie-Bogdan Licu |
- judecător |
|
Gheorghe Stan |
- judecător |
|
Livia Doina Stanciu |
- judecător |
|
Elena-Simina Tănăsescu |
- judecător |
|
Varga Attila |
- judecător |
|
Oana-Cristina Puică |
- magistrat-asistent |
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:3. Prin Încheierea penală nr. 15 din 1 martie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 2.405/338/2018, Judecătoria Zărnești a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 100 alin. (4) și ale art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Elena Popa și Ioan Popa cu ocazia soluționării plângerii împotriva unei soluții de clasare dispuse de procuror prin ordonanță.4. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în esență, că dispozițiile de lege criticate încalcă principiul legalității, egalitatea în drepturi, dreptul de proprietate și dreptul la un proces echitabil. În acest sens, arată că ori de câte ori formulează o cerere cu privire la administrarea de probe, organul de urmărire penală o respinge pe motiv că aplică dispozițiile art. 100 alin. (4) din Codul de procedură penală. De asemenea, critică faptul că prevederile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală împiedică contestarea încheierii pronunțate de judecătorul de cameră preliminară în anumite situații.5. Judecătoria Zărnești apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că lipsa căilor de atac împotriva încheierilor prin care judecătorul de cameră preliminară soluționează plângerea formulată împotriva soluției de netrimitere în judecată este o opțiune a legiuitorului. De asemenea, consideră că este firesc ca organele judiciare să dispună de o putere de apreciere cu privire la admisibilitatea probelor în procesul penal, putere ce decurge din independența acestora.6. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.7. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:8. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.9. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 100 alin. (4) și ale art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, acestea din urmă fiind modificate prin prevederile art. II pct. 94 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016. Dispozițiile de lege criticate au următorul cuprins:– Art. 100 alin. (4):(4) Organele judiciare pot respinge o cerere privitoare la administrarea unor probe atunci când:a) proba nu este relevantă în raport cu obiectul probațiunii din cauză;b) se apreciază că pentru dovedirea elementului de fapt care constituie obiectul probei au fost administrate suficiente mijloace de probă;c) proba nu este necesară, întrucât faptul este notoriu;d) proba este imposibil de obținut;e) cererea a fost formulată de o persoană neîndreptățită;f) administrarea probei este contrară legii.;– Art. 341 alin. (8): „(8) Încheierea prin care s-a pronunțat una dintre soluțiile prevăzute la alin. (6), alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) și d) și alin. (7^1) este definitivă.“10. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorii excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5) privind principiul legalității, ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi și ale art. 44 privind dreptul de proprietate, precum și a prevederilor art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.11. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată, referitor la dispozițiile art. 100 alin. (4) din Codul de procedură penală, că autorii acesteia nu formulează veritabile critici de neconstituționalitate, ci sunt nemulțumiți, în realitate, de modul de interpretare și aplicare a legii de către organele de urmărire penală. Or, în această privință, Curtea a statuat în repetate rânduri că nu este competentă să se pronunțe asupra aspectelor ce țin de aplicarea legii, acestea urmând a fi soluționate de către judecătorul de cameră preliminară, respectiv de către instanța de judecată. Atât interpretarea conținutului normelor juridice, ca fază indispensabilă procesului de aplicare a legii la situațiile de fapt deduse judecății, cât și, în speță, aprecierea legalității activității desfășurate de organele de urmărire penală sunt de competența instanțelor judecătorești. În cazuri similare, Curtea a reținut că a răspunde criticilor autorilor excepției în această situație ar însemna o ingerință a Curții Constituționale în activitatea de judecată, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 126 din Constituție, potrivit cărora justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege (de exemplu, Decizia nr. 1.402 din 2 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 9 decembrie 2010, Decizia nr. 598 din 12 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 496 din 19 iulie 2012, Decizia nr. 785 din 17 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 3 februarie 2016, paragraful 17, Decizia nr. 820 din 12 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 23 aprilie 2018, paragraful 21, Decizia nr. 500 din 17 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 977 din 19 noiembrie 2018, paragraful 14, Decizia nr. 524 din 24 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 19 din 13 ianuarie 2020, paragraful 16, Decizia nr. 246 din 4 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 685 din 31 iulie 2020, paragraful 16, și Decizia nr. 212 din 7 aprilie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 847 din 30 august 2022, paragraful 12).12. Prin urmare, ținând cont de prevederile art. 126 alin. (1) și ale art. 146 lit. d) din Constituție, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 100 alin. (4) din Codul de procedură penală este inadmisibilă.13. De asemenea, în ceea ce privește dispozițiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, Curtea observă că acestea vizează lipsa unei căi ordinare de atac împotriva încheierii prin care judecătorul de cameră preliminară pronunță una dintre soluțiile prevăzute de art. 341 alin. (6), alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) și d) și alin. (7^1) din Codul de procedură penală, astfel că dispozițiile de lege criticate nu au legătură cu rezolvarea cauzei în care a fost ridicată prezenta excepție de neconstituționalitate, întrucât speța respectivă privește soluționarea pe fond a plângerii împotriva unei ordonanțe de clasare. Or, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești (...) privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei (...)“. În acest sens este și jurisprudența Curții Constituționale (de exemplu, Decizia nr. 196 din 28 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 682 din 31 iulie 2020, paragraful 20, Decizia nr. 500 din 13 iulie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1197 din 17 decembrie 2021, paragraful 14, și Decizia nr. 361 din 8 iunie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 834 din 24 august 2022, paragraful 17).14. Așadar, ținând cont de prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală este inadmisibilă.15. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 100 alin. (4) și ale art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Elena Popa și Ioan Popa în Dosarul nr. 2.405/338/2018 al Judecătoriei Zărnești.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Zărnești și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 31 ianuarie 2023.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Oana-Cristina Puică
-------