LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
ACORD

ACORD DE GARANTARE din 12 aprilie 2023 în conformitate cu articolul 10 din Decizia (UE) 2022/1.628 a Parlamentului European şi a Consiliului

Emitent
Act Internațional
Publicat
Monitorul Oficial nr. 321 din 18 aprilie 2023
Data publicării
18.04.2023
Vigoare
18 aprilie 2023
Notă: Conținut de LEGEA nr. 92 din 12 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 321 din 18 aprilie 2023.
COMISIA EUROPEANĂ
și
ROMÂNIA

ACORD DE GARANTARE în conformitate cu articolul 10 din Decizia (UE) 2022/1.628 a Parlamentului European și a Consiliului
Cuprins
Clauză1. Garanție și despăgubire2. Păstrarea drepturilor3. Obligații de informare4. Beneficiul Acordului de garantare5. Expirarea garanției6. Interpretarea conformă și invaliditate parțială7. Notificări8. Interpretare9. Legislație și jurisdicție
Acest acord de garantare este încheiat între(1) România („Garant“) și(2) Comisia Europeană („Comisia“)
Fiecare, o parte la acest acord.
Întrucât(A) Decizia (UE) 2022/1.201 a Parlamentului European și a Consiliului din 12 iulie 2022 privind acordarea de asistență macrofinanciară excepțională Ucrainei [„Decizia (UE) 2022/1.201“] permite Uniunii, în circumstanțele prevăzute în aceasta, să pună la dispoziția Ucrainei o asistență macrofinanciară excepțională în valoare maximă de 1.000.000.000 EUR, sub formă de împrumut.(B) Decizia (UE) 2022/1.628 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 septembrie 2022 privind acordarea de asistență macrofinanciară excepțională Ucrainei și consolidarea fondului comun de provizionare prin garanții din partea statelor membre și prin provizionare specifică pentru anumite datorii financiare legate de Ucraina garantate în temeiul Deciziei nr. 466/2014/UE și de modificare a Deciziei (UE) 2022/1.201[Decizia (UE) 2022/1.628] completează Decizia (UE) 2022/1.201, permițând Uniunii, în circumstanțele prevăzute în aceasta, să pună la dispoziția Ucrainei o nouă asistență macrofinanciară excepțională, în valoare maximă de 5.000.000.000 EUR, sub formă de împrumuturi.(C) Condițiile financiare detaliate ale asistenței macrofinanciare excepționale acordate în temeiul Deciziei (UE) 2022/1.201 și al Deciziei (UE) 2022/1.628 sunt stabilite în acordurile de împrumut respective, încheiate între Comisie și Ucraina (fiecare dintre acestea fiind un „Acord de împrumut“).(D) Decizia (UE) 2022/1.201 și Decizia (UE) 2022/1.628 au împuternicit Comisia, în numele Uniunii, să se împrumute de pe piețele de capital sau de la instituții financiare pentru a finanța asistența macrofinanciară excepțională acordată Ucrainei („Împrumuturi“).(E) În cazul unei neplăți parțiale sau totale în cadrul unui Acord de împrumut, Uniunea riscă să nu dispună de resurse suficiente în cadrul planificării bugetare actuale pentru a îndeplini obligațiile de plată care decurg din Împrumuturi.(F) Decizia (UE) 2022/1.628 prevede că statele membre ale Uniunii Europene (denumite împreună „Garanți“) pot completa provizionarea pentru asistența macrofinanciară păstrată în fondul comun de provizionare, prin furnizarea de garanții până la suma totală de 3.660.000.000 EUR în ceea ce privește asistența macrofinanciară excepțională a Uniunii pentru Ucraina în temeiul articolului 1 din Decizia (UE) 2022/1.628 și al Deciziei (UE) 2022/1.201. Aceste garanții sunt irevocabile, necondiționate și la cerere. Articolul 9 alineatul (2) din Decizia (UE) 2022/1.628 prevede că Comisia trebuie să încheie un acord cu un stat membru care contribuie la garanția irevocabilă, necondiționată și la cerere (un „Acord de garantare“). Articolul 10 prevede elementele esențiale ale acestor acorduri de garantare.(G) Decizia (UE) 2022/1.628 prevede că sunt necesare contribuții din partea statelor membre sub formă de garanții, o măsură suplimentară de protecție pentru bugetul Uniunii, pe lângă provizionarea de 9% deja prevăzută în buget. Analiza probabilității de nerambursare și a pierderilor în caz de nerambursare a identificat o acoperire suplimentară de 61% din valoarea împrumuturilor ca fiind o măsură suplimentară de protecție, solidă și conservatoare pentru aceste împrumuturi. Cota fiecărui stat membru în această garanție suplimentară corespunde cotei relative a statului membru respectiv în venitul național brut total al Uniunii, astfel cum rezultă din bugetul pentru anul 2022, iar sumele nominale ale garanției fiecărui stat membru sunt prevăzute în anexa la prezentul acord.(H) Capacitatea de a solicita resurse de la statele membre pentru aceste sume este necesară pentru a face față unei situații în care Uniunea nu ar primi la timp o plată din partea Ucrainei în cadrul asistenței macrofinanciare acordate în temeiul Deciziei (UE) 2022/1.201 și alDeciziei (UE) 2022/1.628, pentru a îndeplini obligațiile financiare ale Uniunii care decurg din obligațiunile emise pentru a finanța împrumuturile sau în cazul în care calendarul de plată a împrumuturilor acordate în temeiul prezentei decizii și al Deciziei (UE) 2022/1.201 va fi fost modificat. Comisia ar cere executarea garanției numai în cazul în care pierderile viitoare în cadrul noii asistențe macrofinanciare acordate Ucrainei depășesc provizioanele disponibile rezervate pentru asistența macrofinanciară în temeiul Deciziei (UE) 2022/1.201 și al Deciziei (UE) 2022/1.628, odată ce sumele globale din provizionarea inițială rezervate în fondul comun de provizionare în ceea ce privește răspunderea financiară care decurge din asistența macrofinanciară acoperită au fost sau urmează să fie trase integral.(I) Decizia (UE) 2022/1.201 și Decizia (UE) 2022/1.628 prevăd că Ucraina poate solicita o subvenție a ratei dobânzii și acoperirea costurilor administrative de către Uniune în ceea ce privește asistența macrofinanciară excepțională în temeiul deciziei respective, un pachet fiind prevăzut pentru Cadrul financiar multianual pentru perioada 2021-2027. Prin urmare, neplata dobânzilor în această perioadă nu va conduce la executarea garanțiilor, deoarece acestea sunt deja acoperite de buget, cu condiția ca Ucraina să primească subvenția la dobândă și acoperirea costurilor administrative de către Uniune.(J) Asistența macrofinanciară excepțională în temeiul acordurilor de împrumut și garantată în temeiul prezentului acord de garantare ar trebui să fie plătită în tranșe, fiecare dintre acestea putând fi plătită în una sau mai multe subtranșe și finanțată prin obligațiuni emise cu o serie de scadențe pe termen lung. Obligațiile privind informarea, monitorizarea și raportarea prevăzute de Regulamentul financiar se vor aplica în ceea ce privește asistența macrofinanciară în temeiul acordurilor de împrumut și provizioanele aferente constituite în fondul comun de provizionare.(K) Fiecare stat membru al Uniunii Europene rămâne pe deplin și individual răspunzător pentru angajamentele pe care și le-a asumat în cadrul unui Acord de garantare.1. Garanție și despăgubire1.1. Garanție
Prin prezenta, Garantul garantează în mod necondiționat și irevocabil Uniunii plata datorată și punctuală, la cerere, a până la 100% din contribuția sa („Contribuția garantată“) și, în consecință, se angajează să plătească Uniunii, în termen de 20 (douăzeci) de zile lucrătoare de la primirea unei cereri scrise din partea Comisiei în conformitate cu prezentul acord de garantare (o „Cerere“), până la 100% din Contribuția garantată a acestuia.1.2. Prezentul acord de garantare se referă exclusiv la Împrumuturile și la Acordurile de împrumut asociate, care sunt autorizate prin Decizia (UE) 2022/1.201 și Decizia (UE) 2022/1.628. Orice alte împrumuturi contractate de Uniune de pe piețele de capital și de la instituții financiare, precum și alte acorduri de împrumut nu dau naștere la nicio creanță sau obligație în temeiul prezentului Acord de garantare.1.3. Contribuția garantată a Garantului este egală cu valoarea prevăzută în coloana „Suma (EUR)“ în dreptul numelui Garantului, din anexa la prezentul acord de garantare. Cheia de Contribuție garantată a Garantului este egală cu cota indicată în coloana „Cheia VNB“ prevăzută în dreptul numelui Garantului, în anexa la prezentul acord de garantare.1.4. Valoarea totală cumulată a oricăreia sau a tuturor sumelor solicitate (așa cum sunt definite la clauza 1.6) de la Garant nu poate depăși niciodată Contribuția garantată a Garantului. Garantul nu va fi obligat să plătească o sumă care depășește Contribuția garantată a acestuia.1.5. Obligațiile Garantului în temeiul prezentului acord de garantare și ale celorlalți Garanți în temeiul Acordurilor de garantare respective sunt individuale.1.6. O Cerere în temeiul prezentei garanții poate fi făcută de către Comisie în orice moment, înainte sau după o plată a principalului sau, după caz, o plată a dobânzii sau orice altă sumă datorată în cadrul Împrumuturilor (împreună „Suma datorată“), dacă:(i) Uniunea (indiferent de motiv) nu a primit integral o plată la scadență în cadrul unui Acord de împrumut sau este notificată de Ucraina sau ia cunoștință de faptul că Ucraina nu va efectua sau nu va fi în măsură să efectueze plata integrală în cadrul unui astfel de Acord de împrumut, la scadență, sau că graficul de plată stabilit într-un Acord de împrumut a fost sau urmează să fie modificat din orice motiv; și(ii) Comisia a informat sau informează Garantul cu privire la faptul că sumele totale ale provizionului inițial sau ale provizionului realimentat ulterior, rezervate în fondul comun de provizionare, autorizat în temeiul Deciziei (UE) 2022/1.628 în ceea ce privește asistența macrofinanciară pentru Ucraina, autorizată în temeiul Deciziei (UE) 2022/1.201 și al Deciziei (UE) 2022/1.628, au fost sau vor fi trase în integralitate.Într-un astfel de caz, Comisia stabilește, la propria sa discreție, o sumă care urmează să fie solicitată de la Garanți („suma solicitată a fi executată“), până la valoarea totală maximă a Contribuțiilor garantate, pentru a se asigura că Uniunea dispune de resurse suficiente pentru a-și îndeplini obligațiile de plată care decurg din împrumuturi, în conformitate cu principiul bunei gestiuni financiare. În special, la stabilirea sumei solicitate a fi executate, Comisia urmărește să dispună de resurse suficiente pentru a plăti suma executată și să realimenteze fondul comun de provizionare pentru a atinge nivelul de provizionare asigurat în conformitate cu art. 11 alin. (1) din a doua teză din Decizia (UE) 2022/1.628.
Comisia formulează cereri către toți Garanții. Cererile sunt proporționale cu cota-parte a fiecărui Garant în cheia de Contribuție a garanției.
Orice Cerere trebuie să precizeze suma datorată, măsura în care sumele puse deoparte în fondul comun de provizionare au fost sau vor fi utilizate, precum și suma solicitată a fi executată și trebuie să solicite în scris Garantului să transfere o sumă egală cu cheia de Contribuție la garanție a acestuia din suma solicitată a fi executată (această sumă fiind „suma solicitată“), în fondurile disponibile în contul menționat la clauza 1.8. Suma solicitată trebuie să fie conformă cu prevederile clauzei 1.4. Garantul garantează în mod necondiționat și irevocabil Comisiei plata corectă și punctuală a sumei solicitate la cerere, iar Garantul transferă suma solicitată în conformitate cu termenii acelei Cereri. Transferul se efectuează în termen de 20 de zile lucrătoare de la primirea Cererii din partea Comisiei. Garantul care nu a onorat Cererea rămâne obligat să o onoreze.1.7. Comisia rambursează Garantului din sumele recuperate de Comisie în legătură cu Acordul (Acordurile) de împrumut, proporțional cu sumele solicitate plătite de Garant în suma (sumele) solicitată (solicitate) a fi executată (executate). Totalul sumelor rambursate Garantului nu trebuie să depășească totalul sumelor solicitate, plătite de Garant.
În scopul rambursării, Comisia solicită, printr-o notificare, detaliile de plată ale Garantului și, după primirea acestora, rambursează Garantului, în termen de 10 zile lucrătoare, orice sumă primită în cadrul cererii respective.1.8. Plățile în temeiul prezentului Acord de garantare se efectuează în contul identificat în fiecare Cerere.1.9. Garantul nu are dreptul de a compensa sau de a deduce sumele care îi sunt datorate de către Uniune din plățile datorate de Garant în temeiul prezentului acord de garantare.2. Păstrarea drepturilor2.1. Obligații continue
Obligațiile Garantului cuprinse în prezentul document constituie și sunt obligații continue, indiferent de orice decontare sau de orice alt aspect sau lucru și nu se consideră îndeplinite prin nicio plată intermediară sau prin satisfacerea tuturor sau a oricăreia dintre obligațiile Uniunii în temeiul sau în legătură cu orice Împrumut și continuă să fie în vigoare și să producă efecte depline atât timp cât și până când toate sumele datorate de Uniune în legătură cu Împrumuturile au fost plătite și toate celelalte obligații reale sau contingente ale Uniunii, în temeiul acestora sau în legătură cu acestea, au fost achitate integral, cu condiția ca fiecare Garant să fie răspunzător doar pentru Contribuția garantată a acestuia.2.2. Nedescărcarea de obligații
Obligațiile Garantului cuprinse în prezentul document nu vor fi descărcate, diminuate sau afectate în alt mod de:2.2.1. Păsuire, renunțări sau consimțăminte: timpul sau altă păsuire sau orice renunțare sau consimțământ care se acordă sau se convine să fie acordat Uniunii sau Comisiei în ceea ce privește oricare dintre obligațiile sale în temeiul sau în legătură cu orice Împrumuturi și/sau Acord de împrumut; sau2.2.2. Amendament: orice amendament, novație, adăugare, prelungire (fie că este vorba de scadență sau de altă natură) sau reafirmare (în fiecare caz, indiferent de natura și de caracterul său) sau înlocuire, renunțare sau eliberare a orice obligație a Uniunii în temeiul sau în legătură cu orice Împrumut sau orice garanție sau altă garanție sau despăgubire în legătură cu acestea, inclusiv, fără a se limita la orice prelungire sau orice majorare a obligațiilor Uniunii în legătură cu orice Împrumut sau adăugarea de noi obligații pentru Uniune, cu condiția ca niciuna dintre cele de mai sus să nu aibă ca rezultat o creștere a răspunderii Garantului în temeiul prezentului Acord de garantare.2.3. Pari passu
Garantul se angajează ca obligațiile sale în temeiul prezentului document să aibă în orice moment rang pari passu cu toate celelalte obligații prezente și viitoare, directe, necondiționate, nesubordonate și negarantate ale Garantului în cauză.2.4. Subrogarea drepturilor Garantului
Recunoscând că acest acord de garantare nu garantează rambursarea Acordurilor de împrumut, Garantul recunoaște că nu este îndreptățit la niciun drept de subrogare.3. Obligații de informare3.1. Comisia informează Secretariatul General al Consiliului Uniunii Europene cu privire la semnarea Acordului de garantare.3.2. Comisia notifică imediat Garanții de îndată ce ia cunoștință de orice eveniment care se poate aștepta în mod rezonabil să ducă la o Cerere de executare a garanției în temeiul Acordului de garantare.3.3. Comisia informează trimestrial Garanții cu privire la creanțele restante în cadrul Acordurilor de împrumut și la obligațiile în cadrul împrumuturilor (inclusiv plățile planificate ale dobânzii și ale principalului) în ceea ce privește asistența macrofinanciară în temeiul Deciziei (UE) 2022/1.201 și al Deciziei (UE) 2022/1.628.4. Beneficiul Acordului de garantare4.1. Beneficiu
Garantul va onora prezentul acord de garantare la cerere.4.2. Cesionare
Garantul nu este îndreptățit să cesioneze sau să transfere toate sau oricare dintre drepturile, beneficiile și obligațiile care îi revin în temeiul prezentului acord.5. Expirarea Garanției5.1. Sub rezerva clauzei 5.2, prezentul acord de garantare va expira la data („Data de expirare“) care este cea mai devreme dintre (i) data la care toate Împrumuturile au fost plătite integral în mod irevocabil, nu mai pot fi emise alte Împrumuturi în temeiul Deciziei (UE) 2022/1.628 și toate obligațiile Garantului au fost plătite integral și irevocabil și (ii) 31 decembrie 2058.5.2. În cazul oricărei cereri în temeiul prezentului acord de garantare, obligația Comisiei de a rambursa Garantului din sumele recuperate în conformitate cu clauza 1.7 continuă până la rambursarea integrală, indiferent de data de expirare.6. Interpretarea conformă și invaliditate parțială
În caz de dubiu, toate dispozițiile prezentului document se interpretează în conformitate cu legislația aplicabilă. În cazul în care, în orice moment, oricare dintre dispozițiile prezentului contract este sau devine ilegală, invalidă sau inaplicabilă în conformitate cu legislația aplicabilă, legalitatea, validitatea sau aplicabilitatea celorlalte dispoziții ale prezentului acord nu vor fi afectate sau diminuate în niciun fel de acestea.7. Notificări7.1. Adresa pentru notificări
Toate înștiințările, cererile și alte comunicări către Garant în temeiul prezentului document se vor face în scris (prin scrisoare, fax sau e-mail) și vor fi transmise Garantului la adresa:
Adresa: Ministerul Finanțelor, Bulevardul Libertății nr. 16, sectorul 5, cod poștal 050706, București, România
E-mail: cabinet.ministru@mfinante.gov.ro, secretariat.dgrfi@mfinante.gov.ro, backoffice.extern@mfinante.gov.ro
În atenția: Direcția generală relații financiare internaționale
Direcția generală trezorerie și datorie publică
Cu o copie la: Comisia Europeană
Fax: BUDG-Fax-E2@ec.europa.eu
E-mail: budg-e-back-office@ec.europa.eu
În atenția: BUDG E Back Office
sau, în ceea ce privește Garantul, la o altă adresă sau număr de fax sau în atenția unei alte persoane sau a unui alt departament pe care Garantul l-a notificat Comisiei în modul prevăzut pentru transmiterea de notificări.7.2. Efectivitate
Orice notificare, cerere sau altă comunicare transmisă în conformitate cu clauza 7.1 (adresa pentru notificări) va deveni efectivă la primirea acesteia de către Garant; cu condiția ca orice astfel de notificare, cerere sau altă comunicare care, în caz contrar, ar deveni efectivă după ora 4.00 p.m. într-o anumită zi sau într-o zi care nu este o zi lucrătoare, să nu devină efectivă până la ora 10.00 a.m. în ziua lucrătoare imediat următoare.8. Interpretare8.1. Definiții
În acest acord de garantare:
"zi lucrătoare" înseamnă o zi în care sistemul de plată TARGET2 este deschis pentru operațiuni.8.2. Alte înțelegeri
Toate trimiterile din prezentul acord de garantare la un acord, instrument sau alt document se interpretează ca o trimitere la respectivul acord, instrument sau alt document, astfel cum poate fi modificat, completat, reafirmat, extins, înlocuit sau novat din când în când.9. Legislație și jurisdicție9.1. Legislația aplicabilă
Prezentul acord de garantare și orice obligații necontractuale care decurg din acesta sau în legătură cu acesta sunt guvernate și se interpretează în conformitate cu legislația Uniunii Europene, completat, dacă este necesar, de dreptul luxemburghez.9.2. Jurisdicția exclusivă
Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în conformitate cu articolul 272 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, are competența exclusivă de a soluționa orice litigiu (un „Litigiu“) care decurge din sau în legătură cu prezentul acord de garantare (inclusiv un litigiu referitor la existența, valabilitatea sau rezilierea prezentului acord de garantare sau a oricărei obligații necontractuale care decurge din sau în legătură cu prezentul acord de garantare) sau la consecințele nulității acestuia.
Toate clauzele și condițiile stipulate în prezentul document au fost luate la cunoștință și aprobate în mod corespunzător de către România și Comisie. Prezentul acord de garantare intră în vigoare la data semnării acestuia de ambele părți și de îndată ce România a înștiințat Comisia că au fost întrunite toate formalitățile în conformitate cu prevederile constituționale și legale în vederea asumării valide a tuturor obligațiilor sale în cadrul Acordului de garantare.
Întocmit în două exemplare originale, unul pentru Garant și unul pentru Comisie.

SEMNAT ca o garanție
de către România
Reprezentată de: [NUME]/[FUNCȚIE]/[DATA SEMNĂRII]
SEMNAT ca o garanție
de către Comisia Europeană
Reprezentată de:
ANEXĂ

Contribuții garantate
Stat membru Cheia VNB Suma (EUR)
Regatul Belgiei 0,034000174878957 124.440.640
Republica Bulgaria 0,004550449681350 16.654.646
Republica Cehă 0,015687822964194 57.417.432
Regatul Danemarcei 0,023558303784917 86.223.392
Republica Federală Germania 0,253247029326755 926.884.129
Republica Estonia 0,002022510226741 7.402.387
Irlanda 0,021021584078222 76.938.998
Republica Elenă 0,012368780107407 45.269.735
Regatul Spaniei 0,087654863376925 320.816.800
Republica Franceză 0,174521278940931 638.747.881
Republica Croația 0,003837286143212 14.044.467
Republica Italiană 0,124701335288098 456.406.887
Republica Cipru 0,001503305549774 5.502.098
Republica Letonia 0,002211957947675 8.095.766
Republica Lituania 0,003544290610155 12.972.104
Marele Ducat al Luxemburgului 0,003118952609779 11.415.367
Ungaria 0,010378150397812 37.984.030
Republica Malta 0,000908164465981 3.323.882
Regatul Țărilor de Jos 0,058849700115398 215.389.902
Republica Austria 0,027837527042134 101.885.349
Republica Polonă 0,037802158492532 138.355.900
Republica Portugheză 0,015023098718768 54.984.541
România 0,016517449218175 60.453.864
Republica Slovenia 0,003417205537271 12.506.972
Republica Slovacă 0,006853712838507 25.084.589
Republica Finlanda 0,017546264835718 64.219.329
Regatul Suediei 0,037316642822613 136.578.913
UE-27
 
3.660.000.000

-----