DECIZIA nr. 24 din 16 februarie 2023 privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 509 alin. (1) cu referire la pct. 5 din Codul de procedură civilă

Marian Enache	- președinte
Mihaela Ciochină	- judecător
Cristian Deliorga	- judecător
Dimitrie-Bogdan Licu	- judecător
Laura-Iuliana Scântei	- judecător
Gheorghe Stan	- judecător
Elena-Simina Tănăsescu	- judecător
Varga Attila	- judecător
Valentina Bărbățeanu	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 509 alin. (1) cu referire la pct. 5 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Lavinia Nicoleta Coțofană în Dosarul nr. 2.664/1/2018/a3 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.634D/2019.2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, în principal, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, întrucât autoarea acesteia nu formulează veritabile critici de neconstituționalitate, ci solicită Curții o interpretare a dispozițiilor de lege supuse controlului. În subsidiar, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât textele de lege criticate sunt norme de procedură edictate de legiuitor în virtutea competenței sale. Acestea se aplică fără discriminare tuturor persoanelor vizate de norma juridică, cu respectarea cadrului legal instituit de legiuitor.

CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 13 mai 2019, pronunțată în Dosarul nr. 2.664/1/2018/a3, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 509 alin. (1) cu referire la pct. 5 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Lavinia Nicoleta Coțofană într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii de revizuire a unei hotărâri judecătorești.5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă sunt neconstituționale, contravenind principiului egalității în situația în care ar fi interpretate în sensul că revizuirea unei hotărâri judecătorești nu ar putea fi solicitată și atunci când este vizată o decizie pronunțată în recurs împotriva unei hotărâri în materie disciplinară a Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, chiar și prin respingerea recursului, cu toate că este devolutiv. Astfel, se arată că, pornind de la scopul legii, nu există nicio diferență între persoanele care solicită revizuirea unei hotărâri pronunțate în fond, respectiv a unei hotărâri pronunțate într-un recurs devolutiv, revizuire întemeiată pe descoperirea unui înscris nou.6. Se mai susține că se încalcă și dreptul de acces liber la justiție, precum și cel de a folosi căile de atac prin recunoașterea dreptului de a se adresa instanței de judecată cu o cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă doar persoanelor care îndreaptă cererea de revizuire împotriva unei hotărâri pronunțate în fond și apel, iar nu și persoanelor care își îndreaptă cererea de revizuire împotriva unei hotărâri pronunțate într-un recurs devolutiv, care, în cazul magistraților, este și singura hotărâre pronunțată de o instanță în cazul litigiilor de acest tip, așadar singura împotriva căreia se poate îndrepta o cerere de revizuire, hotărârea pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii fiind a unei instanțe extrajudiciare.7. Pentru aceste motive se susține că dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă sunt constituționale numai în măsura în care se interpretează în sensul că cererea de revizuire întemeiată pe existența unui înscris nou este admisibilă chiar dacă aceasta este îndreptată împotriva unei decizii pronunțate în recurs, dacă acesta este unul devolutiv, în caz contrar contravenind dispozițiilor art. 16, 21 și 129 din Constituție.8. Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, neputând fi reținută încălcarea principiului egalității în drepturi, de vreme ce dispoziția legală criticată se aplică în mod nediscriminatoriu tuturor cetățenilor, fără privilegii și discriminări. Aceasta, deoarece textul de lege supus controlului de constituționalitate permite oricărei părți, indiferent de poziția procesuală avută în proces, să declanșeze procedura revizuirii dacă sunt îndeplinite condițiile strict și limitativ reglementate prin lege. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 21 din Constituție, arată că legiuitorul are competența exclusivă de a institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, precum și modalități speciale de exercitare a căilor de atac, semnificația accesului liber la justiție nefiind aceea a accesului, în toate cazurile, la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac, ci implică o reglementare din partea statului și poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanța dreptului. Or, petenta a avut acces la judecarea cauzei de către Secția de judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, precum și în recurs, astfel încât nu poate fi reținută încălcarea dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil.9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.10. Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât dispoziția legală criticată se aplică în mod nediscriminatoriu tuturor cetățenilor, fără privilegii și fără discriminări, iar textul de lege permite oricărei părți din proces să declanșeze procedura revizuirii dacă sunt îndeplinite condițiile strict și limitativ prevăzute de lege, condiții ce reflectă caracterul extraordinar al acestei proceduri, sens în care nu poate fi reținută critica cu privire la încălcarea principiului egalității în drepturi. Pretinsa încălcare a art. 21 din Constituție nu poate fi susținută câtă vreme procedura revizuirii se exercită în condițiile expres și limitativ prevăzute de lege. Totodată, exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești, consacrată în art. 129 din Constituție, nu este afectată de prevederea normativă criticată.11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.13. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 509 alin. (1) cu referire la pct. 5 din Codul de procedură civilă, care au următorul conținut: „(1) Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: (...) 5. după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților; (...).“14. În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 16 - Egalitatea în drepturi și art. 21 - Accesul liber la justiție.15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, în jurisprudența sa (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 66 din 28 ianuarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 4 mai 2021, paragrafele 14 și 15), a reținut că, potrivit art. 509 alin. (1) din Codul de procedură civilă, revizuirea este o cale extraordinară de atac de retractare, care poate fi exercitată împotriva unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul și care poate fi cerută doar pentru ipotezele prevăzute de lege, enumerate în cuprinsul articolului menționat. Alin. (2) al aceluiași articol prevede, tot limitativ, și anumite ipoteze de excepție, în care, chiar dacă nu s-a evocat fondul, hotărârea este susceptibilă de a fi atacată pe calea revizuirii. Ca atare, având în vedere că revizuirea poate fi formulată doar împotriva hotărârilor judecătorești expres și limitativ prevăzute de Codul de procedură civilă, în caz contrar - adică dacă s-ar intenționa contestarea pe calea de atac a revizuirii a altor tipuri de hotărâri - ar fi încălcat principiul legalității căii de atac, prevăzut de art. 457 din actul normativ menționat, potrivit căruia căile de atac pot fi exercitate numai dacă sunt prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta. Totodată, Curtea a constatat că revizuirea este o cale de atac nedevolutivă care vizează remedierea procesuală a erorilor de judecată care au condus la stabilirea greșită a situației de fapt prin hotărârea atacată (a se vedea Decizia nr. 718 din 5 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 174 din 3 martie 2020).16. În acest context, Curtea constată că textul de lege criticat, care prevede că revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, dă expresie dispozițiilor art. 129 din Constituție, potrivit cărora împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii. În interpretarea acestei prevederi, Curtea Constituțională a statuat că, în privința condițiilor de exercitare a căilor de atac, legiuitorul poate să reglementeze categoria persoanelor care pot exercita căile de atac, hotărârile supuse acestora, termenele de declarare, forma în care trebuie făcută declarația, conținutul său, instanța la care se depune, competența și modul de judecare, soluțiile ce pot fi adoptate și altele de același fel, astfel cum prevede art. 126 alin. (2) din Constituție, conform căruia „Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“. (Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2016). Principiul constituțional al legalității căilor de atac, preluat și de Codul de procedură civilă în art. 457 alin. (1), nu face altceva decât să stabilească expres că legea este cea care recunoaște sau nu dreptul la exercitarea unei căi de atac, iar nu judecătorul sau părțile dintr-un proces (a se vedea Decizia nr. 41 din 31 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 391 din 24 mai 2017).17. Totodată, Curtea a statuat, cu valoare de principiu, că accesul liber la justiție nu presupune ca, în toate cauzele, să fie asigurat la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege, deoarece competența și procedura de judecată sunt stabilite de legiuitor, iar acesta, asigurând posibilitatea de a ajunge în fața instanțelor judecătorești în condiții de egalitate, poate stabili reguli deosebite, pentru situații care se diferențiază în mod obiectiv (în acest sens, a se vedea Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994).18. În cauză, autoarea excepției ridică o problemă de aplicare a textului de lege criticat, susținând că acesta este neconstituțional în măsura în care calea extraordinară de atac a revizuirii (întemeiată, în speță, pe cazul prevăzut de art. 509 pct. 5 din Codul de procedură civilă) ar putea fi introdusă doar împotriva hotărârilor judecătorești care evocă fondul, pronunțate de prima instanță sau de instanța de apel, iar nu și atunci când cererea de revizuire este îndreptată împotriva unei decizii pronunțate în recurs împotriva unei hotărâri în materie disciplinară a Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii. În susținerea tezei potrivit căreia revizuirea ar fi admisibilă și atunci când vizează acest tip de hotărâri, autoarea excepției face referire la caracterul devolutiv al recursului pronunțat în acest caz, care implică o reanalizare a chestiunilor de fond.19. Este adevărat că, în ceea ce privește recursul care poate fi formulat împotriva hotărârii de sancționare pronunțate de secțiile Consiliului Superior al Magistraturii, a cărui soluționare este de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători și care era prevăzut de art. 49 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 1 septembrie 2012, Curtea a reținut că trebuie calificat ca o veritabilă cale de atac, devolutivă, împotriva hotărârii organului disciplinar, cale de atac soluționată de către o instanță judecătorească - Înalta Curte de Casație și Justiție - prin luarea în considerare a tuturor aspectelor și prin verificarea atât a legalității procedurii, cât și a temeiniciei hotărârii instanței disciplinare. De altfel, în prezent, Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1105 din 16 noiembrie 2022, consacră acest tip de recurs la art. 51 alin. (3) și prevede în mod expres caracterul său devolutiv în art. 51 alin. (4).20. În același timp, cu privire la revizuirea hotărârilor pronunțate de instanțele de recurs, Curtea Constituțională a reținut că se poate cere atunci când acestea evocă fondul, ceea ce implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reținută în faza de judecată anterioară, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră constatate, în oricare dintre ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății decât cea dată până la acel moment. Curtea a arătat că hotărârile instanțelor de recurs care evocă fondul sunt acelea prin care instanțele admit recursul și, rejudecând cauza dedusă judecății, modifică în tot sau în parte hotărârea recurată, nefăcând astfel obiectul cererii de revizuire deciziile prin care recursul a fost respins (Decizia nr. 156 din 14 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 414 din 27 mai 2019, paragraful 17).21. Față de cele mai sus arătate cu privire la calea de atac a revizuirii, astfel cum au fost reținute în jurisprudența Curții Constituționale, rezultă că, în sine, prevederile art. 509 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă nu conțin niciun viciu de neconstituționalitate, necontravenind dispozițiilor din Legea fundamentală invocate în motivarea excepției.22. Autoarea prezentei excepții de neconstituționalitate critică însă dispozițiile de lege menționate din perspectiva modului în care acestea ar fi putut fi aplicate în procesul său. Or, felul în care instanțele judecătorești interpretează și aplică în cauze individual determinate prevederile legale nu poate forma obiect al controlului de constituționalitate, excedând competenței Curții Constituționale, astfel cum aceasta este detaliată prin art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia „Sunt neconstituționale prevederile actelor [...] care încalcă dispozițiile sau principiile Constituției“ (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 478 din 17 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 31 martie 2020, paragraful 25, sau Decizia nr. 135 din 7 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 800 din 2 octombrie 2019, paragraful 21).23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 509 alin. (1) cu referire la pct. 5 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Lavinia Nicoleta Coțofană în Dosarul nr. 2.664/1/2018/a3 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 16 februarie 2023.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Valentina Bărbățeanu
-----