LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
DECIZIE

DECIZIE nr. 343 din 21 aprilie 2023 pentru modificarea art. 1 din Decizia preşedintelui Autorităţii pentru Digitalizarea României nr. 191/2022 privind stabilirea tarifelor şi a modalităţilor de plată pentru serviciile disponibile prin intermediul Sistemului electronic de achiziţii publice (SEAP)

Emitent
Autoritatea pentru Digitalizarea României
Publicat
Monitorul Oficial nr. 403 din 11 mai 2023
Data publicării
11.05.2023
Vigoare
10 iunie 2023

Având în vedere:– prevederile art. 3 alin. (1) lit. nn) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare;– prevederile art. 3 alin. (1) lit. qq) din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, cu modificările și completările ulterioare;– prevederile art. 5 alin. (1) lit. cc) din Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, cu modificările și completările ulterioare;– prevederile art. 11 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 68/2019 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 77/2020;– prevederile art. 5 lit. h) pct. 7 și art. 15 alin. (3), (4) și (6) din Hotărârea Guvernului nr. 89/2020 privind organizarea și funcționarea Autorității pentru Digitalizarea României, cu modificările și completările ulterioare;– Referatul de aprobare privind emiterea Deciziei privind majorarea tarifelor pentru serviciile disponibile prin intermediul Sistemului electronic de achiziții publice (SEAP) nr. 36 din 31.03.2023 al Direcției suport aplicații;
în temeiul art. 8 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 89/2020 privind organizarea și funcționarea Autorității pentru Digitalizarea României, cu modificările și completările ulterioare,
președintele Autorității pentru Digitalizarea României emite prezenta decizie.Articolul IArticolul 1 din Decizia președintelui Autorității pentru Digitalizarea României nr. 191/2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 399 din 27 aprilie 2022, se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 1Cuantumurile tarifelor aferente serviciilor disponibile prin intermediul Sistemului electronic de achiziții publice, denumit în continuare SEAP, sunt următoarele:a) cuantumul tarifului pentru serviciul poziții de catalog, aferent publicării în catalog a unui produs, serviciu sau lucrare, este de 10 lei;b) cuantumul tarifului pentru participarea la o procedură de atribuire aplicată integral prin utilizarea mijloacelor electronice sau la o licitație electronică ca fază finală a unei proceduri de atribuire care nu s-a organizat integral prin mijloace electronice, serviciu denumit participări preplătite, este de 100 lei;c) cuantumul tarifului pentru a beneficia de rapoarte generate în sistem, în contul solicitantului, conținând informații conform șablonului configurat, serviciu denumit notificări pe criterii de interes preplătite, este de 36,00 lei/șablon notificare/an;d) cuantumul tarifului pentru notificări de evenimente ale procedurii, serviciu denumit subscrieri la evenimentele procedurii, este de 4,70 lei/notificare;e) cuantumul tarifului de acces la serviciile web disponibile prin intermediul SEAP, serviciu denumit abonament la servicii web, este de 1.394,00 lei;f) cuantumul tarifului de acces la facilități electronice de recuperare certificat digital de acces în SEAP, serviciu denumit recuperare certificat digital, este de 46,50 lei.
Articolul IIPrezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare în 30 de zile de la data publicării.

Președintele Autorității pentru Digitalizarea României,
Dragoș-Cristian Vlad
București, 21 aprilie 2023.
Nr. 343.
-----