DECIZIA nr. 95 din 16 martie 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 291 şi 292 din Codul penal

Marian Enache	- președinte
Mihaela Ciochină	- judecător
Cristian Deliorga	- judecător
Dimitrie-Bogdan Licu	- judecător
Laura-Iuliana Scântei	- judecător
Gheorghe Stan	- judecător
Livia Doina Stanciu	- judecător
Elena-Simina Tănăsescu	- judecător
Varga Attila	- judecător
Daniela Ramona Marițiu	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 291 și 292 din Codul penal, excepție ridicată de Ionuț Greci în Dosarul nr. 23.717/3/2020 al Curții de Apel București - Secția I penală. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 3.878D/2021.2. La apelul nominal răspunde, personal, autorul excepției. Lipsesc celelalte părți. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul autorului excepției, care susține că sintagma „lasă să se creadă“ cuprinsă de dispozițiile art. 291 și 292 din Codul penal este neconstituțională. Arată că persoana pe care o cunoaște și cu care a purtat o convorbire telefonică nu are calitatea de funcționar public. Susține că a fost doar participant la o convorbire telefonică, acesteia dându-i-se o conotație greșită. Apreciază că, din cauza sintagmei anterior menționate, dispozițiile criticate au fost interpretate într-o modalitate care a dus la condamnarea sa. În concluzie, susține că sintagma „lasă să se creadă“ permite condamnarea unor persoane nevinovate, ceea ce determină neconstituționalitatea dispozițiilor criticate.4. Având cuvântul, reprezentanta Ministerului Public arată că autorul excepției a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de cumpărare de influență reglementată de dispozițiile art. 292 din Codul penal. Așa fiind, apreciază că dispozițiile art. 291 din același act normativ nu au legătură cu soluționarea cauzei, solicitând respingerea, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate cu un atare obiect. În subsidiar, referitor la dispozițiile art. 291 din Codul penal, arată că instanța de contencios constituțional s-a mai pronunțat asupra constituționalității acestor dispoziții, dintr-o perspectivă identică, prin Decizia nr. 712 din 5 noiembrie 2019. Alin. (1) al art. 292 din Codul penal instituie tragerea la răspundere a oricărei persoane care cumpără influență. Apreciază că legiuitorului, potrivit art. 61 alin. (1) din Constituție, îi revine îndatorirea de a stabili ce fapte constituie infracțiuni și care este regimul sancționator al acestora, precum și cauzele de nepedepsire. Prin incriminarea acestei fapte se realizează transpunerea în legislația internă a obligației cuprinse în art. 12 din Convenția penală privind corupția. Nu se poate reține încălcarea prevederilor art. 20 alin. (2) din Legea fundamentală, textul de lege criticat fiind conform principiilor constituționale și convenționale. Sintagma criticată se regăsește și în dispozițiile care incriminează infracțiunea de trafic de influență, aceasta fiind interpretată atât de practica judiciară, cât și de literatura juridică de specialitate, astfel încât destinatarul normei își poate adapta conduita.5. Având cuvântul în replică, autorul excepției arată că a depus la dosarul cauzei o copie după ordonanța de clasare ce îi privește pe coinculpații din dosarul de urmărire penală. Susține că aceasta a fost dispusă pentru motivul că fapta nu există, astfel că nici în ceea ce îl privește nu ar trebuie reținută săvârșirea unei infracțiuni.6. După închiderea dezbaterilor se prezintă, pentru autorul excepției, domnul avocat Alexandru Elvir Iliescu, depunând împuternicire avocațială la dosar. Având cuvântul, acesta arată că alăturarea sintagmelor „lasă să se creadă“ și „direct sau indirect“ determină lipsa de claritate și previzibilitate a infracțiunii de cumpărare de influență, încălcându-se și principiul legalității incriminării. Se ajunge, astfel, la arbitrar, lăsându-se loc realizării abuzurilor de către organele de urmărire penală, în contextul în care se poate condamna o persoană pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență fără a se putea determina despre ce funcționar este vorba. Apreciază că, fiind vorba despre infracțiuni de corupție, trebuie să existe un corespondent, în realitate, al funcționarului public care ar urma să îndeplinească anumite acte.7. Reprezentanta Ministerului Public arată că nu are nimic de adăugat.

CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:8. Prin Decizia penală nr. 1.383/A din 20 decembrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 23.717/3/2020, Curtea de Apel București - Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 291 și 292 din Codul penal, excepție ridicată de Ionuț Greci cu ocazia soluționării apelului declarat împotriva sentinței penale prin care autorul excepției a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 292 alin. (1) din Codul penal.9. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că dispozițiile criticate, în special sintagma „lasă să se creadă“, sunt lipsite de claritate și previzibilitate, fiind formulate în sens larg și în termeni vagi, ceea ce determină un grad sporit de impredictibilitate. Face referire la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, spre exemplu, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 29; Hotărârea din 22 iunie 2000, pronunțată în Cauza Coeme și alții împotriva Belgiei, paragraful 145, Hotărârea din 24 mai 2007, pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru - Pidhorni împotriva României. Susține că sintagma „direct ori indirect unei persoane care lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar public“ nu distinge expres actele, faptele sau omisiunile care pot atrage răspunderea penală.10. Modalitatea de redactare a dispozițiilor criticate impune o obligație generală de a avea o conduită față de un număr nedefinit de persoane, necircumstanțiate, cu consecința aplicării de sancțiuni penale deși nu sunt incriminate fapte concrete. Apreciază că textul este redactat într-o tehnică legislativă deficitară, lipsită de claritate și previzibilitate și, în consecință, încalcă principiul legalității și proporționalității dreptului penal. Mai mult, stabilirea faptelor a căror săvârșire constituie infracțiune este lăsată, în mod arbitrar, la libera apreciere a organului de urmărire penală, fără ca legiuitorul să fi stabilit criteriile și condițiile necesare operațiunii de constatare și sancționare a acestora. Totodată, în lipsa unei reprezentări clare a elementelor care constituie infracțiune, judecătorul nu dispune de reperele necesare în aplicarea și interpretarea legii cu prilejul soluționării cauzei. Arată că și în ceea ce privește dispozițiile art. 292 din Codul penal subzistă aceleași motive de neconstituționalitate. Atât timp cât norma de incriminare conține sintagma „lasă să se creadă“, se creează situația în care o persoană care intenționează să cumpere influență pretins traficată de o altă persoană să fie înșelată prin manevrele dolosive ale acesteia din urmă.11. În ambele situații, respectiv atât în cazul în care traficarea influenței este oferită de către traficant, cât și în situația în care fapta de traficare a influenței este solicitată de cumpărător, există posibilitatea ca persoana pivot al acțiunii concrete de traficare, și anume traficantul de influență, să nu aibă în concret abilitatea de a influența un funcționar public competent în acest sens. Or, scopul dispozițiilor criticate este de a incrimina faptele de traficare a influenței și de cumpărare a influenței traficate, nu de a incrimina simpla intenție a făptuitorului de a vehicula conceptele respective. Norma de incriminare ar trebui să stabilească exact în ce condiții se constituie potențiala legătură de cauzalitate între intenția traficantului de a-și oferi influența/ intenția cumpărătorului de a cumpăra influența traficantului și posibilitatea reală ca această influență să fie traficată prin determinarea unui funcționar public astfel încât acesta să întreprindă o acțiune concretă care să îi profite cumpărătorului.12. Reglementarea actuală a normei prin includerea sintagmelor „direct sau indirect“ și „pentru sine sau pentru altul“ creează posibilitatea existenței unui lanț de acțiuni întreprinse de mai multe persoane în vederea ajungerii la traficarea în concret a influenței, lanț de cauzalitate în care este ușor să se creeze confuzie cu privire la rolul pe care potențialii intermediari ai traficării influenței îl au cu privire la latura obiectivă a infracțiunii. Având în vedere că fundamentul introducerii în sistemul de drept penal român a soluțiilor legislative referitoare la corupție îl reprezintă Convenția penală privind corupția, adăugarea sintagmei „lasă să se creadă“ nu are temei juridic și nici corespondent în tratatele internaționale la care România este parte.13. Curtea de Apel București - Secția I penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Apreciază că susținerile inculpatului reprezintă, în realitate, critici aduse modului în care legiuitorul a reglementat întrunirea elementului material și a cerințelor esențiale ale laturii obiective ale infracțiunii, așa cum sunt reglementate în norma de incriminare, critici ce nu au legătură cu vreun text din Constituție. Inculpatul este nemulțumit de modalitatea în care legiuitorul a înțeles să reglementeze infracțiunile de trafic de influență și cumpărare de influență și, mai ales, de aspectele ce diferențiază infracțiunea de trafic de influență prevăzută de art. 291 din Codul penal de aceea de înșelăciune prevăzută de art. 244 din același act normativ. Acest aspect nu reprezintă însă o reală critică de neconstituționalitate.14. Referitor la lipsa de predictibilitate a aplicării normei legale, deficiență generată, în opinia autorului excepției, de sintagma „lasă să se creadă“, instanța judecătorească apreciază că textele criticate sunt predictibile, fiind atributul organelor judiciare să aplice în concret textele de lege. Relativ la sintagma „lasă să se creadă“, instanța judecătorească apreciază că legiuitorul a urmărit să sancționeze intenția făptuitorului de a cumpăra influența asupra funcționarului public, întrucât cel care cumpără pretinsa influență a unei alte persoane nu este victima inocentă a infracțiunii de înșelăciune, chiar dacă este indus în eroare cu privire la realitatea pretinsei influențe, ci este o persoană care intenționa să ofere bani pentru a determina, direct sau indirect, un funcționar public să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, deci, în concret, să cumpere influență asupra funcționarului public. Cât privește susținerea că orice persoană poate deveni subiectul acestor infracțiuni, mai ales al infracțiunii de cumpărare de influență, instanța judecătorească arată că aceste critici nu vizează aspecte de constituționalitate, ci de drept penal special, în condițiile în care multe infracțiuni reglementate în partea specială a Codului penal nu au subiect activ circumstanțiat.15. Instanța judecătorească susține că legiuitorul nu poate reglementa orice situație care ar putea apărea în viața socială, fiind însă reglementate instituții în Codul penal și Codul de procedură penală care permit analiza și, după caz, sancționarea sau nu a faptei, prin prisma elementelor constitutive în concret, în cazul oricărei infracțiuni, nu numai a celor prevăzute de art. 291 și 292 din Codul penal.16. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.17. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,
examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autorului excepției și ale reprezentantului său convențional, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:18. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.19. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 291 și 292 din Codul penal, cu următorul conținut:– Art. 291: (1) Pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârșită de către o persoană care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar public și care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani.(2) Banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.;– Art. 292: (1) Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, pentru sine sau pentru altul, direct ori indirect, unei persoane care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar public, pentru a-l determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.(2) Făptuitorul nu se pedepsește dacă denunță fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta.(3) Banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat, dacă au fost date după denunțul prevăzut în alin. (2).(4) Banii, valorile sau orice alte bunuri date sau oferite sunt supuse confiscării, iar dacă acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.20. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că textul criticat contravine prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5) referitor la statul român, art. 11 referitor la dreptul internațional și dreptul intern, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 referitor la accesul liber la justiție. De asemenea, au fost invocate prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil și art. 7 referitor la principiul nicio pedeapsă fără lege din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Au fost invocate și prevederile art. 2, 3, 11 și 12 din Convenția penală privind corupția.21. Examinând excepția de neconstituționalitate Curtea reține că, potrivit Deciziei penale nr. 1.383/A din 20 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția I penală, autorul excepției a fost trimis în judecată și condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 292 din Codul penal.22. În aceste condiții, Curtea constată că dispozițiile art. 291 din Codul penal, raportate la obiectul cauzei în cadrul căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, nu au legătură cu soluționarea acesteia, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, „legătura cu soluționarea cauzei“, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun aceste dispoziții legale, în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului (a se vedea Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014). Prin urmare, condiția relevanței excepției de neconstituționalitate, respectiv a incidenței textului de lege criticat în soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței judecătorești, nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat în primul rând interesul procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității textului de lege criticat. Așadar, având în vedere condiția reglementată de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 291 din Codul penal este inadmisibilă.23. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 292 din Codul penal, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor de lege criticate, din perspectiva unor critici similare, prin Decizia nr. 546 din 13 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 876 din 7 noiembrie 2017, Decizia nr. 134 din 9 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 413 din 31 mai 2017, Decizia nr. 856 din 14 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 326 din 13 aprilie 2018, Decizia nr. 161 din 26 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 729 din 12 august 2020, și Decizia nr. 712 din 5 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 27 ianuarie 2020.24. Curtea a observat că, în mod constant, doctrina a reținut că prin expresia „are influență“ se înțelege că acea persoană se bucură în mod real de încrederea funcționarului sau a altui salariat ori că bunele relații personale cu acesta corespund realității, așadar, acea persoană este în asemenea relații cu funcționarul încât să îl poată determina să aibă o anumită conduită, atitudine, acțiune. Prin expresia „lasă să se creadă că are influență“ asupra unui funcționar sau a altui salariat, literatura de specialitate înțelege că o persoană se laudă că are trecere pe lângă un funcționar ori alt salariat (afirmând, de pildă, că datorită încrederii de care se bucură sau datorită rudeniei ori relațiilor personale pe care le are cu acel funcționar sau salariat poate determina o anumită atitudine a acestuia ori poate obține o anumită rezolvare) sau se prevalează, pretinde, afirmă, contrar realității, că este în relații bune cu funcționarul ori alt salariat, că se bucură de aprecierea și încrederea acestuia de asemenea natură încât poate rezolva problema de care este interesat cumpărătorul de influență. Se consideră că cerința este îndeplinită și atunci când o persoană, fără a se lăuda că are trecere asupra unui funcționar, nu dezminte afirmațiile altora cu privire la existența acesteia. De asemenea, Curtea a observat că, potrivit practicii judiciare, nu are relevanță dacă făptuitorul a precizat ori nu numele funcționarului public asupra căruia are influență, suficient fiind să îl fi determinat numai prin calitatea acestuia. Curtea a observat, totodată, că, potrivit unei jurisprudențe constante, pentru reținerea infracțiunii de trafic de influență nu este necesar ca inculpatul să indice în mod nominal funcționarul public pe lângă care pretinde că ar avea trecere, dacă din conținutul celor afirmate de el se desprinde competența acestui funcționar de a dispune în legătură cu actul referitor la care se trafica influența, întrucât este important ca influența presupusă a inculpatului să fi constituit pentru persoana interesată motivul tranzacției. Cu alte cuvinte, pentru întregirea laturii obiective a infracțiunii de trafic de influență este necesar să fie îndeplinite cumulativ mai multe condiții, printre care și aceea ca influența pe care o are sau lasă să se creadă că o are făptuitorul să privească un funcționar sau alt salariat care are atribuții în îndeplinirea actului pentru care făptuitorul a primit sau a pretins bani ori alte foloase. Nu are relevanță dacă numele atribuit de către făptuitor acelui funcționar sau salariat este real ori fictiv. Prin urmare, esențial este ca influența făptuitorului să fi constituit pentru persoana interesată motivul determinant al tranzacției.25. Curtea a constatat că, în condițiile în care cele două noțiuni utilizate în cuprinsul art. 291 din Codul penal - „persoană care are influență“/„persoană care lasă să se creadă că are influență“ - se regăseau și în norma penală anterioară (respectiv art. 257 din Codul penal din 1969), dat fiind conținutul normativ identic al acestora, dezvoltările teoretice și jurisprudența în materia infracțiunii de trafic de influență, cu referire la noțiunile precitate, își păstrează valabilitatea și în noul Cod penal.26. Având în vedere că în noul Cod penal legiuitorul utilizează noțiuni identice în incriminarea faptei de trafic de influență - „persoană care are influență“, respectiv „persoană care lasă să se creadă că are influență“ -, care, în acest mod, au devenit expresii consacrate, ținând cont de jurisprudența și doctrina dezvoltate până la data intrării în vigoare a noului Cod penal și luând în considerare faptul că, în mod firesc, jurisprudența care vine în continuarea celei existente va avea drept reper cele statuate anterior, Curtea a constatat că dispozițiile de lege criticate nu au o formulare ambiguă, neclară și imprevizibilă pentru un cetățean care nu dispune de o pregătire juridică temeinică, astfel că nu încalcă cerințele de claritate, accesibilitate și previzibilitate a legii impuse de art. 7 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 1 alin. (5) din Constituție și nu conduc la o aplicare extensivă, prin analogie, a legii penale.27. De altfel, Curtea a reținut un argument în plus care susține concluzia anterioară, respectiv faptul că, în actuala reglementare a infracțiunii de trafic de influență, legiuitorul a adăugat o nouă condiție de tipicitate (nouă cerință esențială), necesară pentru realizarea laturii obiective a infracțiunii, respectiv aceea ca făptuitorul să promită cumpărătorului de influență că îl va determina pe funcționarul public sau va determina o altă persoană dintre cele menționate de lege să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri. Curtea a constatat că formularea normei penale criticate - „pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârșită de către o persoană care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar public și care promite că îl va determina pe acesta“ - este redactată clar. Pentru întregirea laturii obiective a infracțiunii de trafic de influență, deci pentru existența infracțiunii, este necesară îndeplinirea cerinței existenței influenței reale sau imaginare (conjuncția „sau“, cu funcție disjunctivă, având înțelesul curent din limba română - ori/fie, în concret legând noțiuni care se exclud ca alternative), împreună cu/alături de cerința ca făptuitorul să promită că îl va determina pe funcționarul public sau va determina o altă persoană dintre cele menționate de lege să adopte conduita dorită de cumpărătorul de influență (conjuncția copulativă „și“ având funcția de a lega două cerințe esențiale, de a indica o completare, un adaos, o precizare nouă în incriminarea faptei de trafic de influență). Or, Curtea a constatat că realizarea acestei din urmă condiții (de a promite influența asupra funcționarului) presupune asumarea din partea făptuitorului a obligației, a angajamentului de a-l determina pe funcționar să adopte conduita ce formează obiectul traficării de influență.28. Neintervenind elemente noi, care să determine modificarea acestei jurisprudențe, soluția adoptată în deciziile menționate, precum și considerentele acestora sunt valabile și în cauza de față.29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1. Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 291 din Codul penal, excepție ridicată de Ionuț Greci în Dosarul nr. 23.717/3/2020 al Curții de Apel București - Secția I penală.2. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de același autor în același dosar al aceleiași instanțe și constată că dispozițiile art. 292 din Codul penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția I penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 16 martie 2023.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Marițiu
-----