DECIZIA nr. 127 din 21 martie 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 şi ale art. 20 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri

Marian Enache	- președinte
Mihaela Ciochină	- judecător
Cristian Deliorga	- judecător
Dimitrie-Bogdan Licu	- judecător
Laura-Iuliana Scântei	- judecător
Gheorghe Stan	- judecător
Livia Doina Stanciu	- judecător
Elena-Simina Tănăsescu	- judecător
Varga Attila	- judecător
Mihaela Ionescu	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 și ale art. 20 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, excepție ridicată de Jozsef Fronoiu în Dosarul nr. 3.272/83/2017 al Tribunalului Satu Mare - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 3.039D/2019.2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de înștiințare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens reține că este opțiunea legiuitorului ca, în cazul săvârșirii infracțiunilor prevăzute la art. 4 din Legea nr. 143/2000, doar procurorul să poată dispune, în termen de 24 de ore de la începerea urmăririi penale, evaluarea consumatorului de către centrul de prevenire, evaluare și consiliere antidrog, în scopul includerii acestuia în circuitul integrat de asistență a persoanelor consumatoare de droguri. Faptul că, în cauza în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, procurorul nu a aplicat textul de lege nu constituie o veritabilă critică de neconstituționalitate, ci privește modul de aplicare a legii. Totodată, arată că este opțiunea legiuitorului să dea posibilitatea instanței de judecată să dispună renunțarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei, chiar dacă nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 80, respectiv art. 83 din Codul penal, dacă, până în momentul pronunțării hotărârii, inculpatul respectă protocolul programului integrat de asistență a persoanelor consumatoare de droguri.

CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 4 noiembrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 3.272/83/2017, Tribunalul Satu Mare - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 și ale art. 20 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri. Excepția a fost ridicată de Jozsef Fronoiu într-o cauză în care acesta a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și deținere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept.5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că prin modul de redactare a dispozițiilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-ar putea ajunge la o interpretare și aplicare eronată a acestora de către instanțele de judecată, contrar dispozițiilor constituționale și convenționale invocate, în ipoteza în care procurorul a omis să dispună evaluarea consumatorului de către centrul de prevenire, evaluare și consiliere antidrog, în scopul includerii acestuia în circuitul integrat de asistență a persoanelor consumatoare de droguri. Susține că norma criticată creează discriminare între inculpații față de care s-a dispus de către procuror o astfel de evaluare și cei față de care procurorul a omis dispunerea acestei evaluări, deși cei din urmă se află într-o situație similară cu prima categorie de consumatori, în condițiile în care evaluarea nu poate fi dispusă și de instanța de judecată. De asemenea, susține că dispozițiile art. 19 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 sunt afectate de același viciu de neconstituționalitate, întrucât doar procurorul poate dispune, cu acordul consumatorului, includerea acestuia în programul integrat de asistență a persoanelor consumatoare de droguri. Arată că, în cauza în care a fost invocată prezenta excepție de neconstituționalitate, procurorul de caz a omis dispunerea evaluării, conform art. 19 din Legea nr. 143/2000. 6. Cât privește dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 susține, în esență, că acestea sunt contrare prevederilor constituționale invocate, întrucât condiționează posibilitatea instanței de judecată de a pronunța o soluție de amânare a aplicării pedepsei sau de renunțare la aplicarea pedepsei de includere a inculpatului în programul integrat de asistență a persoanelor consumatoare de droguri și de respectarea acestui program.7. Tribunalul Satu Mare - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată.8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 19 și ale art. 20 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 6 martie 2014, având următorul conținut: – Art. 19: (1) În cazul săvârșirii infracțiunilor prevăzute la art. 4, procurorul dispune, în termen de 24 de ore de la începerea urmăririi penale, evaluarea consumatorului de către centrul de prevenire, evaluare și consiliere antidrog, în scopul includerii acestuia în circuitul integrat de asistență a persoanelor consumatoare de droguri.(2) În funcție de concluziile raportului de evaluare întocmit de centrul de prevenire, evaluare și consiliere antidrog, în termen de 5 zile de la primirea acestuia, procurorul dispune, cu acordul consumatorului, includerea acestuia în programul integrat de asistență a persoanelor consumatoare de droguri.;– Art. 20 alin. (1): „(1) Dacă, până în momentul pronunțării hotărârii, inculpatul menționat la art. 19 respectă protocolul programului integrat de asistență a persoanelor consumatoare de droguri, instanța de judecată poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei, chiar dacă nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 80, respectiv art. 83 din Codul penal.“12. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că normele penale criticate contravin atât prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5) privind principiul legalității, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (1)-(3) referitor la accesul liber la justiție și dreptul părților la un proces echitabil, ale art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare, precum și prevederilor constituționale ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului raportat la art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitor la dreptul la un recurs efectiv.13. Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 143/2000, Curtea constată că, în realitate, autorul excepției este nemulțumit de modul de aplicare de către organele judiciare a dispozițiilor de lege criticate, întrucât, în opinia acestuia, procurorul a omis să dispună evaluarea consumatorului de către centrul de prevenire, evaluare și consiliere antidrog, în scopul includerii acestuia în circuitul integrat de asistență a persoanelor consumatoare de droguri. Or, Curtea a statuat în jurisprudența sa că nu este competentă să se pronunțe cu privire la aspectele ce țin de aplicarea legii (Decizia nr. 1.402 din 2 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 9 decembrie 2010, Decizia nr. 357 din 22 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 9 iunie 2011, Decizia nr. 785 din 17 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 3 februarie 2016, paragraful 17, Decizia nr. 145 din 17 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 10 iunie 2016, paragraful 19, și Decizia nr. 698 din 29 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 6 martie 2017, paragraful 23), aceste aspecte urmând a fi soluționate de către judecătorul de cameră preliminară, respectiv de către instanța de judecată. Atât interpretarea conținutului normelor juridice, ca fază indispensabilă procesului de aplicare a legii la situațiile de fapt deduse judecății, cât și, în speță, aprecierea legalității activității desfășurate de organele de urmărire penală sunt de competența instanțelor judecătorești. În cazuri similare, Curtea a reținut că a răspunde criticilor autorilor excepției într-o atare situație ar însemna o ingerință a Curții Constituționale în activitatea de judecată, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 126 din Constituție, potrivit cărora justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege (Decizia nr. 598 din 12 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 496 din 19 iulie 2012, Decizia nr. 149 din 14 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 586 din 21 iulie 2017, paragraful 14, Decizia nr. 332 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 16 august 2017, paragraful 14, Decizia nr. 421 din 15 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 26 septembrie 2017, paragraful 13, Decizia nr. 466 din 27 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 768 din 27 septembrie 2017, paragraful 16, Decizia nr. 735 din 23 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 282 din 29 martie 2018, paragraful 18, Decizia nr. 783 din 5 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 26 martie 2018, paragraful 16, Decizia nr. 820 din 12 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 23 aprilie 2018, paragraful 21, Decizia nr. 500 din 17 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 977 din 19 noiembrie 2018, paragraful 14, și Decizia nr. 824 din 12 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 10 martie 2020).14. Prin urmare, Curtea va respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 143/2000.15. Cât privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, față de criticile de neconstituționalitate formulate de autor, Curtea reține că renunțarea la aplicarea pedepsei, astfel cum este reglementată în art. 80-82 din Codul penal, este o instituție care nu are corespondent în Codul penal anterior și care constă în facultatea recunoscută instanței de judecată de a renunța definitiv la stabilirea și aplicarea unei pedepse pentru o persoană găsită vinovată de săvârșirea unei infracțiuni, pentru resocializarea căreia - ținând seama de gravitatea infracțiunii, de persoana infractorului și de conduita avută de acesta anterior și ulterior comiterii faptei - este suficientă aplicarea unui avertisment. Rațiunea renunțării la aplicarea pedepsei o reprezintă săvârșirea unor fapte infracționale care au o gravitate redusă, infractorul putând fi exonerat de la aplicarea unei pedepse, fiind suficiente constatarea faptelor și atenționarea infractorului cu privire la conduita viitoare. Potrivit legii penale în vigoare, pentru ca instanța să poată dispune renunțarea la aplicarea pedepsei, trebuie să fie întrunite condițiile pozitive referitoare la gravitatea redusă a infracțiunii și la conduita infractorului, reglementate în art. 80 alin. (1) lit. a) și b) din Codul penal. Renunțarea la aplicarea pedepsei nu este exclusiv o exprimare a voinței instanței de judecată, actualul Cod penal stabilind, de asemenea, în art. 80 alin. (2), condiții negative cu privire la persoana infractorului sau cu privire la limita maximă specială a pedepsei pentru care se poate aplica, față de prevederile art. 18^1 din Codul penal din 1969, care țineau seama doar de gradul de pericol social concret al faptei, așadar, de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care s-a săvârșit fapta, de urmarea produsă ori care s-ar fi putut produce, toate aceste din urmă criterii ce țineau de pericolul social al faptei fiind apreciate de instanță. 16. De asemenea, Curtea reține că amânarea aplicării pedepsei, reglementată în art. 83-90 din Codul penal, este o instituție juridico-penală, o modalitate de individualizare a pedepsei care nu se regăsea în vechiul Cod penal și care poate fi aplicată de instanța de judecată dacă sunt întrunite condițiile legale, atunci când scopul pedepsei poate fi atins fără executarea acesteia, instanța stabilind un termen de supraveghere a conduitei condamnatului. Art. 83 din Codul penal reglementează condițiile amânării aplicării pedepsei, acestea privind gravitatea infracțiunii săvârșite, cuantumul pedepsei stabilite de instanță, conduita anterioară a infractorului și acordul acestuia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității. Condițiile care privesc persoana infractorului sunt destinate să contribuie la formarea aprecierii instanței că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară.17. Curtea reține că art. 20 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, criticat în prezenta cauză, reglementează un caz special de renunțare la aplicarea pedepsei, respectiv de amânare a aplicării pedepsei, în sensul că, dacă, până în momentul pronunțării hotărârii, inculpatul (consumator) respectă protocolul programului integrat de asistență a persoanelor consumatoare de droguri, instanța de judecată poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei, chiar dacă nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 80, respectiv art. 83 din Codul penal. Curtea observă că, în mod similar, în cazul infracțiunii de abandon de familie, dacă, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, inculpatul își îndeplinește obligațiile, instanța dispune, după caz, amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, chiar dacă nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru aceasta [art. 378 alin. (5) din Codul penal]. De asemenea, în cazul infracțiunii de împiedicare a accesului la învățământul general obligatoriu, dacă până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare inculpatul asigură reluarea frecventării cursurilor de către minor, instanța dispune, după caz, amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, chiar dacă nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru aceasta [art. 380 alin. (3) din Codul penal]. 18. Cu toate că normele anterior menționate, inclusiv norma criticată în cauză, constituie excepții de la reglementarea comună a instituțiilor renunțării la aplicarea pedepsei, respectiv amânării aplicării pedepsei, cât privește îndeplinirea condițiilor pozitive și negative reglementate prin codificarea penală în vigoare, Curea reține că aceste din urmă instituții juridico-penale constituie în continuare o prerogativă a instanței de judecată, care în rezolvarea acțiunii penale, hotărând asupra învinuirii aduse inculpatului, „poate dispune“, după caz, renunțarea la aplicarea pedepsei, respectiv amânarea aplicării pedepsei, sub condiția ca, până la momentul pronunțării hotărârii, inculpatul să fi respectat protocolul programului integrat de asistență a persoanelor consumatoare de droguri. Aceasta din urmă constituie o condiție specifică referitoare la persoana infractorului, care a săvârșit infracțiunile prevăzute în art. 4 din Legea nr. 143/2000, conduita ulterioară a acestuia fiind destinată să contribuie la formarea aprecierii instanței că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară. În mod similar dreptului comun în materie, norma criticată reglementează facultatea recunoscută instanței de judecată de a renunța la stabilirea și aplicarea unei pedepse pentru o persoană găsită vinovată de săvârșirea infracțiunilor prevăzute în art. 4 din Legea nr. 143/2000, renunțarea la aplicarea pedepsei, respectiv amânarea aplicării pedepsei nefiind exclusiv o exprimare a voinței instanței de judecată. Astfel, în condițiile în care renunțarea la aplicarea pedepsei, respectiv amânarea aplicării pedepsei în materia prevenirii și combaterii consumului ilicit de droguri nu constituie un drept al infractorului, ci o facultate a instanței de judecată, care apreciază că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecințelor pe care le-ar avea cu privire la persoana acestuia, Curtea constată că susținerile autorului sunt neîntemeiate, norma criticată fiind în acord cu dispozițiile constituționale invocate.19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1. Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, excepție ridicată de Jozsef Fronoiu în Dosarul nr. 3.272/83/2017 al Tribunalului Satu Mare - Secția penală.2. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de același autor în același dosar al aceleiași instanțe și constată că dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Satu Mare - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 21 martie 2023.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu
-----